Şcoala şi internetul, terenul de joacă al bullying-ului, fenomenul care afectează tot mai mulţi copii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihoterapeutul Ioana Agachi şi Ana-Maria Diceanu - iniţiatoarea campaniei „Viaţa secretă a copilului tău“ au vorbit la Adevărul Live despre resursele pe care le au la dispoziţie părinţii şi profesorii pentru a-şi ajuta copiii să recunoască şi să reacţioneze la semnele bullying-ului.

Deşi bullying-ul este printre cele mai răspândite fenomene, cu consecinţe care pot fi traumatizante - nici părinţii, nici profesorii, şi nici copiii nu ştiu exact cum să reacţioneze şi ce să facă atunci când se confruntă cu acest fenomen.

Statisticile arată că 82% dintre situaţiile de bullying au loc în instituţiile de învăţământ. În România, 1 din 3 copii a fost umilit în faţa colegilor, iar cei mai afectaţi de acest abuz emoţional sau fizic sunt băieţii cu vârste între 9 - 12 ani. Cu astfel de fenomene copiii se confruntă din ce în ce mai des, începând chiar de la grădiniţă, cu consecinţe care pot fi ireversibile în dezvoltarea lor

Mai mult, în contextul răspândirii accesului la internet la vârste tot mai mici, specialiştii atrag atenţia asupra celui mai recent fenomen de hărţuire - cyberbullying. Statisticile arată că 6 din 10 tineri vor experimenta cyberbullying în viitorul apropiat.

„Adevărul“: Ce este acest fenomen de bullying?

Ioana Agachi: Este un comportament de hărţuire pe care o persoană îl adresează alteia şi are scopul umilirii acesteia din urmă. E un comportament voluntar. Se poate găsi şi la locul de muncă, dar şi la grădiniţe. La nivel fizic, poate să fie o piedică, o bătaie. La nivel emoţional pot să fie acele porecle sau ameninţările. Dar vorbim şi de cyber bullying, acolo unde copiii primesc ameninţări.

Cum combate bullying-ul campania „Viaţa secretă a copilului tău“?

Ana-Maria Dicean: Ne dorim să schimbăm viaţa românilor în bine, prin campania „Viaţa secretă a copilului tău“. Iniţiativa a venit normal, copiii mei sunt la grădiniţe şi sunt şi ei victime. Nu este vina educatorilor. Părinţii, pur şi simplu, nu conştientizează fenomenul şi cred că e o fază trecătoare. Dar percepţia este greşită. Şi copilul meu a venit muşcat acasă, de exemplu. Fata mea spune că ceilalţi copii s-au luat de ea că vorbea altă limbă, pentru că noi vorbim în germană. Partea tristă este că cei mici, de la grădiniţă, nu ştiu să îşi exprime sentimentele şi totul este greu pentru ei.

Cum pot ajuta părinţii şi profesorii?

Ioana Agachi: Nu putem vorbi de o lipsă de implicare din partea părinţilor, ci de înţelegere a fenomenului din partea profesorilor. Ei vor să se implice, dar este greu de definit momentul implicării. Şi în dialog cu părinţii le este greu să intre într-o zonă de acceptare. Vrem să facem workshop-uri pentru ei.

Care este impactul bullying-ului?

Ioana Agachi:Dacă nu se gestionează la timp, fenomenul are implicaţii pe termen lung. Copilul devine trist, apatic, nu se mai bucură de activităţile care îi plăceau, se îndreaptă spre depresie. Şi apare şi frica. Poate să devină un adult anxios, fără încredere în el. Un copil supus bullying-ului se va simţi foarte singur şi vinovat. Va ajunge un adult neîncrezător în oameni şi în şine.

Cum putem înţelege agresorul?

Ioana Agachi:Din familie pleacă fenomenul. 99% din agresori au această experienţă. Au fost bătuţi, s-a ţipat la ei sau au fost ironizaţi de părinţi. Iar în exterior a repetat ceea ce a păţit, dar fără să îşi propună acest lucru, o face involuntar. Dacă îi aduce putere şi atenţie, pe măsură ce creşte, va repeta latura repetitivă şi voluntară, pentru că începe să înţeleagă fenomenul. Ceea ce lipseşte este conştientizarea gravităţii. Lipsa de empatie îl determină să nu conştientizeze ce implicaţii are ceea ce face.

Ana-Maria Dicean: Ce se întâmplă, de fapt, copilul care vrea atenţie îţi îndreaptă ura către un copil care e mai la îndemână. Poate este diferit, mai retras sau vorbăreţ. Părintele trebuie să observe lucrurile. Mie îmi e greu să reacţionez. Ştiu puterea cuvintelor şi vulnerabilitatea celor mici. Dar trebuie să ieşim din paradigma clişeelor şi să vorbim deschis cu ei.

Ce este cyberbullying-ul?

Ioana Agachi: Părinţii trebuie să devină prieteni buni al copilului. Trebuie să monitorizeze activitatea online a acestuia. Părinţii se simt şi ei lipsiţi de apărare, pentru că internetul nu poate să fie atât de bine controlat de ei. Eu le spun celor mici că au mereu un sprijin în mine.

Ana-Maria Dicean: Copilul intră în lumea online-ului foarte uşor, iar părintele nu are putere de control. Trebuie să i se explice copilului că vor exista şi persoane care îl plac, dar şi persoane care îl vor agresa verbal sau psihic. El trebuie să se pregătească emoţional pentru ce va urma. Copiii trebuie să fie informaţi înainte, de exemplu, de a publica ceva pe YouTube sau pe Facebook. Există şi variante legate de partea de comentarii. Există acele butoane prin care poţi închide comentariile nedorite. Au existat cazuri cu comentarii dure, iar copilul a fost pus într-o situaţie de nedumerire. Trebuie să i se spună copilului că nu trebuie să ameninţe la rândul lui. Părintele trebuie să sondeze frica celui mic, dacă acesta nu vrea să mai meargă la şcoală când a fost ameninţat. Prietenii lui îl pot ajuta, dacă are un grup sănătos de amici. Iar tu, ca părinte, poţi să mergi cu el, să alegeţi o altă rută pentru şcoală şi să îl încurajezi.

Cum arată fenomenul de bullying în România?

Ioana Agachi: Cam 6 din 10 copii au parte de acest fenoment. Pe cyberbullying suntem în top, în Europa. Dar trebuie să ne uităm mai puţin la cifre, iar părinţii şi copiii trebuie să înţeleagă puterea empatiei. Inclusiv la ora de dirigenţie se poate discuta. Profesorii pe care i-am întâlnit sunt dornici să înveţe şi să rezolve problema. Rezultatele bullying-ului e că la şcoală copilul poate să nu mai fie interesat să înveţe.

Care sunt soluţiile?

Ioana Agachi: Empatia este o soluţie. Nu te naşti cu empatia. Trebuie să o dezvoltăm. La copiii mici se dezvoltă prin model şi prin relaţia cu părintele. Degeaba vorbim despre empatie dacă nu o arătăm. Când mai cresc, desigur, se fac grupuri de dezvoltare pentru empatie. Atunci poate să se producă o conştientizare voluntară a lumii celuilalt. Orice adult care intră în contact cu copilul şi are rolul de a forma trebuie să înveţe empatia.

La agresor se poate vorbi de empatie?

Ioana Agachi: Un copil crescut empatic nu poate să îl aducă aproape de fenomen şi nu dezvoltă abilitatea de a deveni agresiv. Părintele trebuie să intre în lumea celui care practică bullying-ul, să înţeleagă ce se petrece cu el. Aceşti copii nu sunt agresivi, ei transmit nişte mesaje pe care trebuie să le descifrăm. La agresor e simplu de aflat dacă face ceva. E mai greu dacă copilul e victimă, dacă el nu exprimă ce simte. Trebuie să observi ce se schimbă în lumea lui. Sunt semne de întrebare de sondat. Cu cât avem o relaţie deschisă, să îl încurajăm să ne povestească ce a păţit, cu atât se ameliorează lucrurile. Nu trebuie să arunci vina pe ei dacă fac ceva, ci trebuie să îi încurajezi să fie deschişi.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite