Andreea Marin, la Adevărul Live: „Nu mi-aş da copilul la o şcoală la care se simte mirosul snobismului“
0
Andreea Marin s-a aflat în studioul Adevărul Live pentru o discuţie sinceră despre greutăţile cu care se confruntă părinţii în ziua de azi, pentru că momentele dificile nu ocolesc persoanele publice, aşa cum vedeta nu a ezitat să-şi dezvăluie propriile probleme în faţa miilor de mame care au întâlnit-o cu prilejul evenimentelor derulate în cadrul proiectelor sale de suflet, Şcoala mamelor şi Preţuieşte Viaţa!
Un părinte informat este un părinte care va avea mai multe şanse să crească şi să educe un copil fericit, sigur pe el, care îşi va găsi mai uşor drumul în viaţă. Mamă la rândul ei, Andreea Marin a înţeles acest lucru şi, plină de energie cum o ştim, a pus pe picioare, în urmă cu cinci ani, Şcoala Mamelor, care are deja centre de consiliere fizice în Bucureşti, Ploieşti şi Cluj, unde sunt oferite servicii şi seminarii gratuite pentru mame, dar şi cursuri de formare profesională, susţinute de profesionişti.
De asemenea, platforma online scoalamamelor.ro le pune mamelor la dispoziţie, în mod gratuit, specialiştii de care au atâta nevoie: psihologi, psihiatri, asistenţi sociali, specialişti în dezvoltare profesională şi personală, parenting, comunicare, jurişti, avocaţi, medici etc. Nu în ultimul rând, a fost înfiinţat Telefonul naţional destinat mamelor, 116111.
După cum mărturiseşte, Andreea Marin şi-a dorit prin intermediul acestui proiect, care creşte de la an la an, ca mamele din România să simtă că pot schimba ceva în viaţa lor şi a familiilor lor fiind informate, cunoscându-şi drepturile, oportunităţile şi posibilitatea de a acţiona argumentat în toate problemele vieţii.
Astăzi, Andreea Marin a venit în studioul Adevărul Live şi a vorbit despre cum se descurcă la rândul ei în ipostaza de părinte, cea mai grea meserie din lume, pentru că îţi revine responsabilitatea de a forma un om fericit, iubitor, încrezător şi independent.
„Aş fi simţit că am un copil nedreptăţit de mine, pentru că munca aceea cerea o dedicaţie de 100%”
Am fost mereu apropiată de copii în munca mea, am avut proiecte nenumărate dedicate lor, dar deşi credeam că înţeleg perfect care este povestea lor de viaţă, dincolo de ceea e se vede, nu am înţeles mai nimic până când nu mi-am ţinut copilul în braţe. De când lumea şi pământul, sunt o mulţime de părinţi care nu ştiu să facă faţă problemelor copiilor lor. Asta nu este bine, dar este o realitate şi cred că ce putem face este să nu suferim de autosuficienţă.
Parte din lucrurile pe care este necesar să le înveţi ca părinte, le înveţi fie din citit, fie din experienţele altora, fie din experienţele specialiştilor ce te pot înconjura, există însă în ziua de astăzi o mulţime de ONG-uri care fac programe dedicate părinţilor aflaţi la început de drum. După naşterea fiicei mele, eu am lansat programul „Şcoala Mamelor”, care a avut un succes extraordinar, dar şi caravana „Preţuieşte Viaţa”. În luna a opta de sarcină am avut ultimul program „Surprize Surprize” la acea vreme, apoi, la o săptămână, am născut. Nu am putut să nu lucrez anul acela pentru că aveam o echipă de 100 de oameni de coordonat. Am avut probleme cu sarcina şi după, dar nimic nu este lipsit de probleme. Eu sunt un om responsabil şi dacă aş fi avut probleme care să mă împiedice să duc sarcina la capăt m-aş fi oprit din muncă.
Îmi amintesc şi acum momentul în care domnul Valeriu Lazarov, Dumnezeu să îl ierte, a venit la mine acasă şi m-a rugat să revin. Omul acesta şi-a pus o amprentă puternică asupra mea, dar am spus nu. Aş fi simţit că am un copil nedreptăţit de mine, pentru că munca aceea cerea o dedicaţie de 100% din timp şi am pus punct, am luat-o de la capăt, iar dacă eşti un om care a valoare ca profesionist, poţi construi în alte direcţii, te poţi reinventa. Am luat ce am avut mai bun din experienţă şi am mers mai departe. La acel moment, totul era legat de sentimentele mele din inimă şi am simţit că vreau să îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această minune pe care a adus-o în viaţa mea.
„Trăim într-o ţară în care femeile nu îşi mai cunosc valoarea“
A fost foarte interesant faptul că încă de a doua zi după ce am născut mamele şi taţii în această ţară mă vedeau drept o mamă cu experienţă, însă aveam experienţă zero. Aveam însă o experienţă vastă în comunicarea cu oamenii, avem o echipă de profesionişti, tot felul de oameni pricepuţi, şi aveam cui să cer un sfat avizat. În momentul în care problemele şi întrebările nu au mai fost simple, m-am gândit să strâng în jurul meu specialişti, oameni care pot răspunde. Eu nu mă puteam erija în medic atunci când oamenii îmi puneau întrebări de medicină.
Lucrurile trebuie făcute cu moderaţie, la timpul lor. Am adunat specialişti, i-am rugat să răspundă unde întrebarea era specifică, pe domeniul lor, şi mult timp am făcut asta gratuit răspunzând mamelor, taţilor, iar apoi au venit şi copii cu întrebări despre părinţi. Ce am făcut la început a fost o încercare de-a mea de a răspunde, de a comunica cu publicul meu. Făceam cu mult drag treaba asta, erau oameni cu care aveam interese comune. În scurt timp numărul întrebărilor a crescut foarte mult şi apoi m-am gândit la un proiect care să permită ca oamenii implicaţi să fie plătiţi, pentru că dedicau o mare parte din timpul lor proiectului. Am pus pe hârtie cheltuielile şi mi-am dat seama că este imposibil. Nu am reuşit să găsesc sponsori pentru că sumele anuale erau mari, când o prietenă mi-a zis despre aceste proiecte europene. A fost complicat, am avut multe semne de întrebare, însă în felul acesta, printr-un proiect european, răspunsul a venit la un an după, am reuşit să pun pe picioare o adevărată „Şcoală a Mamelor”. Lucrurile s-au dezvoltat foarte mult. Prima întrebare a fost pusă de un tătic, care scria din grijă pentru soţia lui, care era într-o depresie adâncă. În general, omul care are această problemă respinge idee, pentru că are impresia că este privit ca un nebun. Acest bărbat ne-a scris disperat, nu ştia ce să mai facă, ea respingea orice ajutor. Şi am făcut o diferenţă, împreună cu echipa noastră de specialişti.
Am avut proiect în care am atras şi sponsori, pentru că au văzut valoarea proiectului şi am făcut lucruri foarte interesante cu parteneri din zona privată. Am observat care sunt cele mai dificile subiecte şi care trebuie lămurite pentru mame. Nu sunt foarte fericite. A fost problema violenţei în familiei, problema divorţului, iar aşa s-a născut un alt proiect, „Alege Demnitate”, iar alt proiect este în derulare, „FiiIndependentă.ro”, care a ajutat multe femei să fie pe picioarele lor din punct de vedere financiar, să îşi găsească o meserie, să folosească toate resursele pe care le au în scopul de a pune în practică ce ştiu. Din păcate, trăim într-o ţară în care femeile nu îşi mai cunosc valoarea.
Femeile se simt limitate, iar la rândul lor, limitează şi viaţa copiilor. Se gândesc la faptul că nu vor avea posibilitatea de a duce mai departe nevoile copiilor.
„De anul acesta, noi nu mai avem pe cineva care să ne ajute, o bonă“
Eu sunt antrenată în ale muncii. Am un antrenament de 20 de ani şi muncesc foarte bine contra cronometru. Am lucrat întâi la ştiri, apoi ca director de program şi moderator într-un program amplu şi greu. Practic nu mai ştiu să lucrez altfel. Însă când e vorba de echilibru, am învăţat acest echilibru acum, târziu, la 39 de ani. De când s-a născut fiica mea am învăţat să îl construiesc. Există şi excepţii, cum ar fi turneele, un proiect care trebuie lucrat într-o anumită perioadă de timp, însă acestea sunt lucruri punctuale. Trebuie să ştim că nu putem lipsi din viaţa copiilor noştri, nu putem doar să le aducem o pâine pe masă, pentru că ei înţeleg doar că suntem prea ocupaţi pentru ei. Trebuie să ne gândim că ei au mai multă nevoie de noi.
De anul acesta, noi nu mai avem pe cineva care să ne ajute, o bonă. Am avut în primii ani, însă de anul acesta mama şi fiica sunt pe cont propriu. Violeta a şi crescut, iar eu realizat câtă nevoie avem una de alta. Deodată comunicarea noastră a devenit mult mai profundă. Avem în fiecare seară ora noastră de poveste, care poate fi o poveste propriu zisă, fie o discuţie, fie o joacă, un timp de calitate petrecut împreună. Mă căznesc să nu lipsesc de la tot ce înseamnă activităţi artistice importante pentru sufleţelul ei. Este foarte important ca ea să mă simtă acolo, în public, când ea este pe mica scenă. Este greu, dar este o prioritate. Sacrifici clar nişte momente de carieră, dar accepţi lucrul ăsta dacă îţi doreşti cu adevărat să îi fii alături copilului tău. Eu m-am gândit tot timpul ce a fost mai important pentru mine în relaţia cu mama mea, mai ales că eu pe mama am pierdut-o la vârsta de nouă ani. Mereu m-am întrebat ce aş fi făcut fără momentele acelea atât de frumoase. Ea ştie bine că mama este un înger de acolo de sus. Semănăm mult una cu alta, nu neapărat fizic, dar mai cu seamă ca atitudine în viaţă. Îi place matematica foarte tare. Aseară, în ora noastră de poveste, nu am mai făcut alte giumbuşlucuri, nu am citit o poveste, ci am răsfoit o cărticică cu Doamne Doamne, care are şi nişte ghicitori cu mici probleme de viaţă. Aseară am avut chiar şi o problemă de matematică.
„Nu mi-aş da copilul la o şcoală la care se simte mirosul snobismului“
Fiica mea este la o şcoală privată, de care sunt foarte mulţumită, pentru că este şi mai ieftină, echilibrată. În cazul nostru a fost o totală întâmplare. Atunci când s-a întâmplat nenorocirea din Haiti, am fost invitată ca ambasador UNICEF la această şcoală, la care copiii au făcut o campanie de strângere de fonduri cu produse realizate manual, de mânuţele lor, şi au strâns 5.000 de euro. Cu această ocazie, am intrat în această şcoală, în care există moderaţie, bun simţ. Eu nu mi-aş da copilul la o şcoală la care se simte mirosul snobismului. La finalul acelui eveniment, la care am văzut copii inteligenţi, dezinvolţi, prietenoşi, cu sclipire în ochi, câţiva copii, de opt-nouă ani, au venit să îmi ia un interviu, unul din cele mai bune interviuri pe care le-am dat, într-o engleză impecabilă, de îmi era ruşine că nu mă pot ridica la nivelul lor. Mie mi-e greu să mă gândesc la plecarea copilului meu din ţară, la studii. Nu ştiu ce să spun, nu sunt hotărâtă pe niciun drum. Cu siguranţă va exista o astfel de tentaţie, mai ales că ea face şcoala în limba engleză, acolo fiind copii din 46 de ţări ale lumii, dar va face ce va simţi ea, ce va simţi ea că este potrivit, cu suportul părinţilor ei. Părinţii însă nu trebuie să se impună, dar trebuie să existe un echilibru, ghidaj direct şi echidistant al ambilor părinţi, pentru că uneori nici copiii nu ştiu mai bine.
FOTO Eduard Enea
„Nu mă pot identifica cu ce se întâmplă în televiziuni la momentul acesta”
Am avut şi emisiuni cu „Preţuieşte Viaţa”, un program foarte reuşit, care a fost primit cu foarte multă căldură.Dar a avut nenorocul să dea peste un preşedinte foarte mare de televiziune, care habar nu a avut ce să facă cu această „jucărie” ce i-a fost pusă în mâini, nu s-a priceput omul, a făcut o treabă proastă, în final s-a şi văzut rezultatul, Televiziunea Naţională este acum, din păcate, într-un moment foarte greu, iar pe mine mă doare lucrul ăsta. Am un mare respect pentru mulţi oameni care au construit TVR, dar uite aşa mai vine câte un cap luminat, cu ghilimelele de rigoare, şi strică totul. Bine, că mai mult forţat şi-a văzut de drum. Să facă ce ştie, să nu se mai bage să facă ce nu ştie. În televiziune este o criză, mai mult ca o scuză. Eu cred că se poate face o treabă bună, televiziune de calitate, putem lucra civilizat, dar în momentul acesta eu nu sunt focusată pe ideea de televiziune pentru că mă uit în jur şi ce văd îmi cam dă o strângere de inimă. Rar mai vezi câte un program la care să merite să te uiţi. Eu nu mă mai uit la televizor de trei ani de zile. Merg la televizor atunci când sunt invitată în anumite programe. Gândeşte-te că eu am fost pasionată de munca mea în televiziune, nu doar am trecut aşa pe acolo. Dar lucrurile au ajuns să fie atât de străine de mine, modul în care se face televiziune în ziua de azi, bârfa, scandalul, invenţiile, dorinţa de a răni oamenii, dorinţa de a-i face să se simtă prost în văzul lumii doar pentru un punct în plus de rating, care oricum nu iese. E dureros, asta nu este jurnalism înainte de toate, iar pe de altă parte nu e nici măcar urmă de omenie. Nu mă pot identifica cu ceea ce se întâmplă în televiziuni la momentul acesta. Cred că nu mai ai la ce să te uiţi. Iar dacă te uiţi la ştiri, te îngrozeşti. Nu prea avem nici timp. Ziua mă trezesc înainte de ora şapte, apoi am timpul cu fiica mea, munca mea de teren, iar seara se încheie cu ora noastră. Înainte să o culc pe Violeta avem timpul nostru împreună în trei, şi cu soţul meu. În jurul orei zece suntem la nani. Dar are atât de multe lecţii încât simt nevoia să o mai las măcar puţin, câte o jumătate de oră, o oră, în care să nu facă nimic.
Are un program de om mare. Se scoală dimineaţa la şapte, pleacă la opt spre şcoală, la opt jumătate, nouă, încep lecţiile, iar apoi se întoarce la patru după amiază. Însă în acest program au o pauză de prânz mai lungă, o mulţime de activităţi artistice presărate printre ore.
Foarte importante sunt proiectele pe care le fac pe sănătate, pentru că îmi doresc să ajungem şi noi la condiţiile spitalelor din afară. Am avut ocazia să ajung la spitale din afară, unde lucrurile se fac din afară. Dar merită să promovezi ceva bun. Un spital de obstetric ginecologie din Craiova, o maternitate modernă, privată, are nişte facilităţi extraordinare. Deja există locuri, spitale private. Lucrurile însă merg de la sine. Dacă se dezvoltă ceva, asta dă idei şi altora, atrage oamenii buni.
Coznacii de crăciun vin din Moldova, de acasă, pentru că îmi plac cozonacii frământaţi, crescuţi. Plăcintele cu brânza, sărmăluţele. Sunt anumite lucruri pe care părinţii trebuie să le facă acasă. Eu îmi amintesc din copilăria mea, cum mama frământa cozonacii. Sunt amintiri foarte frumoase, a vorbit Andreea Marin despre cum aşteaptă apropiatele sărbători de iarnă.
Se încarcă comentariile...
