FOTO Moda străzii: Luna martie e a lor, a doamnelor
0Când zici martie, zici primăvară, mărţişor, flori multe şi, bineînţeles, Ziua Femeii. Le dedicăm acestora ediţia „Moda străzii“ din această săptămână, o ediţie exclusiv feminină, fiindcă merită: doamnele surprinse în imagini s-au remarcat prin stilurile proprii de a-şi exprima eleganţa şi încrederea.
Vorbim despre ţinute simple, în alb şi negru, unde contrastul este dat de o cămaşă roşie în carouri sau de o eşarfă cu imprimeu. Dar vorbim mai ales despre un look desprins din revistele de modă: salopetă din catifea şi jachetă în stil Napoleon, frumos completate de un rucsac albastru pătrăţos, cu personalitate.
După ce am fotografiat-o pe fata care le purta, am aflat că toate aceste articole vestimentare poartă semnătura ei. O cheamă Ruxandra Gheorghe, este designer şi, în plus, a lucrat în culisele cele mai prestigioase reviste de modă din lume, Vogue.