Sexul din obligaţie întăreşte relaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sexul din obligaţie poate genera fie fantezii, fie jigniri, dar contribuie mult la o relaţie temeinică
Sexul din obligaţie poate genera fie fantezii, fie jigniri, dar contribuie mult la o relaţie temeinică

În vremurile actuale ale corectitudinii unul faţă de celălalt a partenerilor dintr-o relaţie, sexul din obligaţie fie poate genera fantezii, fie poate fi considerat jignitor. Tracey Cox, autoare a mai multe cărţi de specialitate, a declarat pentru „Daily Mail” că sexul din obligaţie contribuie mai mult la o relaţie temeinică.

Fiecare dintre noi ajungem să cădem pradă filosofiei care spune că nu trebuie să faci ceva anume contra propriei voinţe, dar atunci când o relaţie nu se îndreaptă spre punctul dorit, o schimbare este necesară. Din acest motiv, Tracey Cox, scriitoare de origine britanică, specializată în domeniul relaţiilor şi întâlnirilor, crede că sexul din obligaţie nu este un lucru atât de rău.

Dacă eşti implicată într-o relaţie monogamă pe termen lung, cred că ar trebui să accepţi oferta partenerului de a face sex, chiar dacă nu eşti dispusă în acel moment”, afirmă Tracey Cox. O afirmaţie oarecum contradictorie, dar care, mai spune scriitoarea, poate să fie benefică relaţiei cu partenerul.

Un acord bazat pe implicare

„Argumentul în favoarea acestei afirmaţii ar putea să fie simplul fapt că îl iubeşti, că preţuieşti valoarea relaţiei şi că doreşti să-l vezi împlinit din punct de vedere sexual, chiar dacă nu era lucrul pe care ţi-l doreai neapărat atunci. De asemenea, faci acest lucru doar pentru că ştii că şi el ar face acelaşi lucru pentru tine”, ne lămureşte scriitoare cu privire la cele spuse.

Mersul lin al unei relaţii pare să fie argumentul suprem în faţa oricărei tente jignitoare pe care ar putea să o ia o astfel de decizie în cuplu. Nu este vorba de onoare, ci de respectarea unui angajament. „Să fim realişti. Poate că nu eşti iubită pe deplin, dar aceasta este o scăpare pe care ţi-ai asumat-o atunci când ai hotărât să te culci doar cu o singură persoană. Aţi promis că vă veţi satisface dorinţele sexuale în mod regulat. Dacă vreunul dintre voi nu mai face asta, oare este cu adevărat corect faţă de celălalt?”, mai spune ea.

Pe de altă parte, aşa-zisul sex din obligaţie nu trebuie să presupună simplul acord, ci o implicare mai intensă. „Vreau să mai clarific ceva. Prin «sex din obligaţie» nu mă rezum la un simplu «da», datul ochilor peste cap şi statul precum un cadavru. Acest acord trebuie să fie făcut cu graţie, mai degrabă decât din invidie sau deloc. Asta înseamnă că trebuie să vezi pasiunea din ochii partenerului şi să acţionezi în acest sens, decât să te prefaci că nu ai observat-o”, clarifică scriitoarea.

Vreau să vezi pofta din ochii lor şi să o iei ca pe un stimulent, decât ca o ameninţare. Iar acelaşi lucru vreau să insuflaţi şi partenerului”, arată ea.

Motivaţia, calea spre plăcere

Dar poate se poate stârni o astfel de pasiune dacă niciunul dintre parteneri nu este în dispoziţia necesară? „Ei bine, dacă nu te simţi sexy, un pic de motivaţie nu strică. Gândeşte-te la cât de fericit ar putea să fie partenerul tău atunci când va obţine ceea ce îşi doreşte. Gândeşte în termeni generoşi, «Este un lucru pe care îl pot oferi partenerului». O astfel de motivaţie te poate stârni de-a dreptul”, sfătuieşte scriitoarea.

Unele studii efectuate au demonstrat că efortul de a intra în starea necesară pentru sex, poate culmina, în final, cu un sentiment de plăcere mult mai mare. Dorinţa nu este singurul aspect motivator al unei partide de sex. Dragostea, corectitudinea, generozitatea şi dorinţa de a-ţi face partenerul fericit sunt imbolduri mult mai puternice.

Dar dacă întreaga ta viaţă sexuală se rezumă numai la sex din obligaţie, atunci ai probleme. Pe de altă parte, cuplurile care-şi clasifică viaţa sexuală ca fiind satisfăcătoare, spun că 20 – 25% din actele sexuale sunt făcute pentru a-şi satisface partenerul şi nu pentru propria satisfacţie. Nu la acest lucru se rezumă dragostea adevărată?”, încheie scriitoare.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite