Alăptarea şi anumite poziţii sexuale nu protejează de sarcinile nedorite. Mituri despre contracepţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O ştire şocantă a făcut recent înconjurul lumii: o femeie din Columbia a folosit un cartof pentru a se proteja de o sarcină nedorită. În secolul al XXI-lea, în jurul contracepţiei încă mai circulă o mulţime de mituri, iar metodele la care apelează unele femei sunt dintre cele mai riscante.

Nu toate femeile reuşesc să înţeleagă pe deplin metodele cu adevărat eficiente de protecţie înmpotriva unei sarcini nedorite, iar cazul înregistrat recent în Columbia o demonstrează cel mai bine. Tânăra în vârstă de 22 de ani care a folosit un cartof pe post de metodă contraceptivă a mers la medic din cauza unor dureri abdominale apărute după ce leguma începuse să încolţească.

Într-o epocă în care varietatea metodelor contraceptive ne copleşeşte, există încă multe idei preconcepute în jurul lor, iar soluţiile la care apelează unele cupluri sunt de-a dreptul bizare. Natika Halil, directorul medical al FPA, organizaţie nonprofit de educaţie sexuală, a vorbit pentru Independent.co.uk despre cele mai frecvente mituri legate de contracepţie.

Coitus interruptus

Cuplurile folosesc această practică de mii de ani şi încă nu au înţeles că ea nu este o metodă de a evita sarcinile nedorite. Retragerea rapidă a penisului înainte de ejaculare sau metoda retragerii, cum este mai cunoscută, nu protejează femeia de fluidul pre-ejaculator, care este eliberat în timpul sexului şi poate conţine spermatozoizi.

Nu pot rămâne însărcinată dacă fac sex în picioare

„Auzim des acest mit. Spermatozoizii sunt foarte buni înotători, iar gravitaţia nu-i va împiedica să încerce să fertilizeze un ovul“, atrage atenţia Natika Halil. Atâta vreme cât nu folosiţi o metodă de contracepţie, nicio poziţie nu vă va proteja de o sarcină nedorită.

Nu voi rămâne însărcinată la menstruaţie

Majoritatea femeilor sunt convinse că perioada lor fertilă se află la jumătatea ciclului menstrual şi durează câteva zile. Realitatea este că multe dintre ele au un ciclu menstrual neregulat şi este foarte greu de estimat când are loc ovulaţia. Apoi, trebuie să ţineţi cont de faptul că spermatozoizii pot rezista în corpul femeii chiar şi 7 zile, suficient cât să „întâlnească“ ovulul.

Nu voi rămâne însărcinată la primul contact sexual

Dacă femeia este fertilă, ea poate rămâne însărcinată oricând. „Atâta vreme cât spermatozoidul fecundează ovulul, este posibil să rămâi însprcinată şi dacă este prima, a zecea sau a o mia oară când faci sex“, atrage atenţia Natika Halil.

Nu pot rămâne însărcinată dacă alăptez

Multe sarcini neplanificate saunt concepute chiar în primele luni de la aducerea pe lume a unui bebeluş, iar asta pentru că femeile se baează pe alăptare ca metodă de contracepţie. Ea inhibă, într-adevăr, ovulaţia în primele şase luni de la naştere, dar acest lucru nu este întotdeauna garantat. Cel mai sigur este să utilizaţi o metodă contraceptivă.

Femeile devin brusc infertile după 35 de ani

Este adevărat că fertilitatea scade după 35 de ani, dar este un proces lent, care diferă de la femeie la femeie. Multe femei pot să conceapă natural şi după vârsta de 40 de ani, aşa că singura certitudine ar fi că nu vei mai putea rămţne însărcinată după ce se instalează menopauza.

Contracepţia de urgenţă trebuie folosită a doua zi

„Pilula de a doua zi“ nu este cel mai inspirat nume pentru pastila care protejează împotriva sarcinilor nedorite. În realitate, aceasta poate fi administrată chiar şi la trei zile după actul sexual neprotejat (deşi cu cât este administrată mai devreme, cu atât este mai bine).

Nu voi rămâne însărcinată dacă mă spăl după sex

Duşurile vaginale nu te vor ajuta să previi o sarcină. Din nou, totul se reduce la calitatea de buni înotători a spermatozoizilor. Până vei ajunge în cadă, ei au pornit deja călătoria către ovulul pe care ar trebui să-l fertilizeze, explică specialuistul britanic.

Contracepţia folosită pe termen lung duce la infertilitate

„Nu este deloc adevărat. Odată ce femeia a întrerupt/renunţat la o metodă de contracepţie, fertilitatea va reveni la normal. În funcţie de metoda la care a recurs, acest lucru se poate întâmpla imediat sau după o perioadă de timp. Singura excepţie este sterilizarea“, susţine Natika Halil.

Citiţi şi:

Campanii pentru prevenirea sarcinilor nedorite: Ziua Contracepţiei celebrată pe stradă

VIDEO Prezervativul, pilulele sau steriletul? Ce metodă de contracepţie ţi se potriveşte cel mai bine

FOTO Cum se montează prezervativul care nu diminuează senzaţia de plăcere şi de ce este recomandat cuplurilor stabile

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite