Ştiinţa din spatele ejaculării feminine: ce este de fapt lichidul eliberat de femei în timpul orgasmului

Ştiinţa din spatele ejaculării feminine: ce este de fapt lichidul eliberat de femei în timpul orgasmului

Ejacularea feminină a născut, de-a lungul timpului, numeroase teorii. FOTO hunedoreanul.gandul.info

Ejacularea feminină, considerată de unii un produs al industriei porno, este un subiect deosebit de controversat. Această manifestare a plăcerii este recunoscută de medicii ginecologi, care susţin că femeile au, într-adevăr, capacitatea să ejaculeze în timpul orgasmului.

Ejacularea feminină este un fenomen discutat încă din secolul al IV-lea, chinezii fiind primii care au scris despre lichidul eliberat de unele femei în timpul orgasmului, despre care se credea că are proprietăţi mistice şi curative. Cu toate acestea, autenticitatea acestei experienţe este încă pusă sub semnul întrebării.
 
Până la 40% din femei sunt capabile să emită între 30 şi 150 de mililitri de fluide, în mod involuntar, în timpul orgasmului. Acestui fenomen îi este atribuit, în cazul cantiăţilor mari de lichid, şi termenul „squirt”. 
 

Ejacularea feminină la origini

Minţi slipitoare, precum Aristotel sau Hipocrate, au luat notiţe despre „sperma femeilor” sau „scurgerile feminine”, dar primele informaţii ştiinţifice au apărut în cea mai importantă carte despre sex, vestita  „Kama Sutra”.
Descoperiri substanţiale în legătură cu această manifestare a orgasmului la femei s-au făcut abia în 1904, când psihologul Havelock Ellis a  sugerat că ejacularea feminină este echivalentul spermei şi că provine din glandele Bartholin, respobile şi cu eliberarea secreţiei care lubrefiază vaginul. Ernest Gräfenberg, ginecolog şi om de ştiinţă, a venit, 50 de ani mai târziu, cu o altă teorie, conform căreia ejacularea feminină nu era legată de lubrefiere, ci de o zonă erogenă situată pe peretele vaginal, cunoscută abia mai târziu drept punctul G. Interesant este că teoriile lui Gräfenberg au fost confirmate de o serie de documente antice descoperite mai târziu. Potrivit observaţiilor omului de ştiinţă după care a fost denumit punctul G, ejacularea feminină provine dintr-un set de glande situat sub punctul G, lichid despre care la  începutul anilor 1900 se credea că ar fi urină.
Abia în 1982 oamenii de ştiinţă au analizat lichidul ejaculat de femei şi au descoperit că, de fapt, substanţa eliberată în timpul orgasmului nu era urină, ci un fluid provenit din glandele Skene, echivalentul prostatei la femei.
 
Teoriile cercetătorilor se „ciocnesc” în continuare, unii punând sub semnul întrebării nu doar varietate fluidelor eliberate de femei în timpul sexului, ci şi existenţa punctului G. 
Unele femei descriu ejacularea feminină ca o cantitate mică de lichid, între doi şi patru mililitri, cu o consistenţă lăptoasă şi o culoare alb-tulbure, în timp ce altele vorbesc de cantităţi mari de lichid asemănător cu urina, ceea ce a sădit în minţile cercetătorilor ipoteza unei emisii involuntare de urină sau a unei hiper lubrefieri.
 
Un studiu realizat în Franţa a căutat să lămurească aceste incertitudini prin combinarea imaginilor cu ultrasunete cu analiza chimică a unei cantităţi mari de lichid. La studiu au luat parte şapte femei care au ejaculat echivalentul unui pahar cu apă în timpul orgasmului. Acestea au oferit mostre de urină şi au fost scanate cu aparatele cu ultrasunete, care au confirmat faptul că vezicile lor urinare erau goale. După stimularea sexuală cu ajutorul partenerului sau prin autostimulare, femeile au fost din nou scanate, iar apoi au continuat stimularea până la orgasm şi ejaculare. Oamenii de ştiinţă au prelevat o nouă mostră e lichid, după care au scanat din nou subiecţii.
 
Rezultatele primei scanări au arătat că vezicile urinare ale femeile erau într-adevăr goale, a doua scanare, realizată după excitarea acestora, a arătat că vezicile femeilor erau aproape să se umple din nou, iar ultima scanare, realizată după a doua ejaculare, a arătat că vezicile acestora erau din nou goale. 
 
Prin urmare, rezultatele au artat că, cel puţin în cazul acestor femei, lichidul ejaculat era în mare parte urină.
Analiza biochimică a substanţelor a arătat că în cazul a două dintre femei, lichidul ejaculat era urină, pe când în cazul celorlalte cinci, substanţa conţinea şi un lichid provenit din glandele Skene. Autorii studiului au concluzionat că aceste rezultate susţin ipoteza conform căreia ejacularea feminină este o emisie involuntară de urină.
 

Ejacularea feminină = urină?

 
Da şi nu, scrie „The Independent”. Urina este prezentă în cazul cantităţilor mari de lichid ejaculat, dar în cazul cantităţilor mici, lichidul este, în mare parte, o secreţie a prostatei feminine provenite din stimularea punctului G. 
 
 
 
citeste totul despre: