Şi aerul e altfel, parcă mai parfumat. Miroase a mal, a munte şi baltă, a nisip şi pădure, a cer şi pământ. Oamenii sunt blânzi, zâmbitori şi tare ospitalieri.

Cine-a stat în Dobrogea chiar şi câteva zile sigur s-a îndrăgostit iremediabil şi va reveni cu mare drag.
Iar mâncărurile... Dumnezeule, câte bunătăţi pot face aceşti oameni din peste!! 

De la mâncăruri arhicunoscute gen saramură, ciorbă, peşte prăjit sau rasol, peşte marinat sau afumat, până la mâncăruri sofisticate gen crapi şi ştiuci umplute, şalău cu maioneză, sarmale, perişoare, zacuscă şi chiftele din peşte... Iar când auzi nume ciudate gen Scordolea, Malasolca şi Storceag, deja ai impresia că eşti în altă lume... Ca să nu mai spunem de bunătăţile făcute din raci şi scoici, pe care ori le iubeşti, ori fugi mâncând pământul, înjurând din toţi rărunchii...

Dacă v-am stârnit poftele şi curiozitatea, vă invit să vedeţi aceste reţete (în scris şi video) pe blogul Poftă bună! reţete cu Gina Bradea.

Cum se face vestita ciorba de peşte dobrogeană?

Fiecare gospodărie, fiecare pescar sau gospodină din Dobrogea are propria reţetă, secrete mai mult sau mai puţin secrete pentru cea mai bună ciorbă de peşte. Adevărul este că sunt multe variante şi sunt tare gustoase. 

Secretul nu este în apa de Dunăre, aşa cum cred mulţi, ci în gustul peştelui dobrogean, foarte proaspăt, care are o dulceaţă aparte. Plus apa şi aerul care sunt magice acolo, aşa cum v-am spus.

Sigur că şi eu am nişte secrete şi vă dau reţeta mea, reţeta bunicii mele dobrogene.

Reţeta este video şi vă invit să vedeţi totul pas cu pas aici, dedesubt:



Poftă bună!

Urmăriţi-mă, o să vă mai aduc reţete deosebite. Ce reţete doriţi să vă aduc acum?