Puterea pâinii

Este un „spaţiu comercial“ la parterul unui bloc din Piaţa Sălăjan. Când intru aici, cu sacoşa strânsă în pumn, nu ştiu cum să-ţi zic, ai să râzi!, mă simt puternic. Pentru că de-aici cumpăr pâine. Pâine pentru ai mei.

Probabil că şi tu te simţeai puternic când aduceai pâinea acasă şi-mi spuneai: „Să te văd eu dacă ai să ajungi vreodată să câştigi o pâine şi s-o pui pe masă!”. Şi eu mă întrebam, ce dracu’ te-a apucat, băi, tată, să-mi vorbeşti aşa, despre pâine? Mie îmi zburau gândurile în altă parte (la fete sau mai precis la ce au fetele între picioare, recunosc, nu e un gând creştinesc, tocmai la masă!). „Să ştii să tai pâinea, ca să nu ajungi să ţi-o taie alţii“ – continuai pe acelaşi ton, în timp ce tăiai pâinea pentru ciorbă, aşa, ca să arăţi că ştii să tai, că te-ai ajuns, că eşti mare. Cum dracu’, Doamne iartă-mă!, să te dai mare pentru că aduceai o pâine şi-o tăiai în felii groase, să simţi numai tu că muşti sănătos din pâine. „Pâinea se rupe cu mâna, că faci păcat dacă o tai cu cuţitul, aşa se zice!“ - se băga şi mama în discuţie, care punea borşul cu polonicul în farfurii. „Din pâinea mea trăiţi” – îi tăiai replica, ca să ai tu ultimul cuvânt, cuvântul bărbatului peste cuvântul femeii lui, şi tăiai pâinea din care trăiam până la ultima felie. Mâncam cu noduri.

Multă vreme am gândit cu păcat la pâine: pâinea veche din Alimentară, pâinea pe cartelă, când vine maşina cu pâine?, e proaspătă pâinea?, avem bani de pâine?, cozile la pâine, pâine cu aluatul cleios, pâinea trecutului, pâinea chinului... Nici nu-mi amintesc când am început să câştig o pâine şi s-o pun pe masă pentru ai mei.  

Atâta timp cât pot să aleg o pâine dintre atâtea pâini, înseamnă că am şi eu un loc pe lumea asta. 

În „centrul de pâine“ din Piaţa Sălăjan e multă pâine şi sunt mulţi pensionari. Coadă nu se formează pentru că vânzarea merge repede. Cele două vânzătoare dau din mâini, ştiu ce vând, dau restul la fix. Sunt pâini de toate felurile, pentru toate gusturile şi mofturile clienţilor. E Raiul pâinii! Uneori, îmi pare rău că nu prind o coadă pe două rânduri, până afară la tarabele din piaţă, ca să am timp să mă gândesc la fericirea asta: am pâinea mea. Îmi vine rândul şi nu pot să mai stau în „Raiul pâinii“, înţepenit ca o momâie şi să mă chiorăsc la toate pâinile din rafturi şi navete, să le admir şi să le adulmec, pentru că încurc pensionarii nevrotici. Aici, cum îţi spuneam, nu ştiu cum se face, dar mi se estompează toate frustrările şi balastul trecutului...

Poate că de abia acum am învăţat să preţuiesc pâinea. Pentru că pâinea asta este a mea – ţi-am mai spus. Viaţa m-a aşezat aici, lângă pâinea mea. Şi atâta timp cât pot să aleg o pâine dintre atâtea pâini, înseamnă că am şi eu un loc pe lume.

Ajung acasă şi tai pâinea pentru prânz. Muşc din pâine şi mă uit la ai mei. Ar trebui să le spun şi eu ceva, ca să mă ţină minte. Dar nu le spun. Îţi zic ţie, băi, tată: sunt puternic.