Oraşul propriu-zis (New York City) se întinde pe 1214 kilometri pătraţi, din care numai 790 sunt pe uscat, având însă doar 8,5 milioane de locuitori. Vă las plăcerea de a calcula mai departe, câte kilograme de automobile apasă pe hectar în Manhattan, ca să vă îngroziţi. Ţineţi cont la calcule şi de parcările supraetajate şi subterane! Sau, mai bine, nu mai credeţi niciodată în statistici! E de preferat să luaţi bicicleta, dar nu uitaţi masca de gaze! Şi, în timp ce pedalaţi, bucuraţi-vă că Bucureştiul a bătut New York-ul la capitolul ăsta, cu un automobil la mai puţin de 2 locuitori, ca în Dubai!

Catastrofa pare iminentă: megametropolele lumii, adică excrescenţele artificiale de pe scoarţa naturală a Terrei vor fi, se pare, sufocate de autovehicule, de această molimă a secolului care infestează atmosferă cu gaze toxice emise de Diesel & Co., dar şi cu particule nu mai puţin periculoase, de sub cauciucurile frecate de asfalt ale automobilelor cu motoare electrice sau neelectrice.  

Catastrofa pare iminentă: megametropolele lumii, adică excrescenţele artificiale de pe scoarţa naturală a Terrei vor fi, se pare, sufocate de autovehicule, de această molimă a secolului care infestează atmosfera.

Mondo cane!

Săracul glob: 7,5 miliarde de fiinţe umane, 1,3 miliarde de automobile, la care se adaugă, în fiecare an, 82,55 milioane de noi fiinţe umane şi 100 de milioane (!) de automobile. Cu treizeci de megametropole, din Asia până în Europa, Africa şi America de Nord şi de Sud, în fiecare dintre ele înghesuindu-se mai mult de 10 de milioane de oameni. În următorii 30 de ani, acest scenariu va acapara 70% din populaţia planetei.

Uitaţi-vă din avion, de preferat spre seară, la o asemenea excrescenţă artificială care se lăbărţează pe tăpşanele nevinovate ale pământului: Tokyo, Jakarta, New York, Shanghai, Sao Paolo... Ce vă va impresiona mai mult? Zgârie norii înghesuiţi unul într-altul în centru, trecerea bruscă la aşezările plate, mai întâi ghetouri, apoi vile, pe zone foarte întinse dimprejur?



Nu cred. Impresionantă este curgerea lentă, vâscoasă, plină de sincope, pe mii de artere mai largi sau mai înguste, a nenumăratelor şiruri de tablă pestriţă, presărată cu lumânări albe într-o direcţie şi roşii în cealaltă.

Dar ceea ce este şi mai alarmant: homo sapiens nu se va învoi niciodată să cedeze privilegiul mobilităţii lui, şi numai a lui, un grad de libertate care îi este atât de drag, în ciuda oricăror argumente raţionale. La bordul unui automobil într-o megametropolă a lumii se află în medie 1,5 pasageri! Dacă ar fi 3 s-ar înjumătăţi traficul! Da´ las´ să meargă vecinul de la parter zilnic împreună cu ăla de la doi şi cu ăla de la şapte, la serviciu şi la cumpărături, eu mai vreau să-mi aprind o ţigărică, să schimb la telefon tandreţuri de dimineaţă cu ciripica mea, să mă uit în acest timp prin parbriz la câte o gazelă păşind pe zebra plină de temperament, în loc să-l ascult pe ăla de la doi ce rinichi îl mai doare azi de dimineaţă şi pe ăla de la şapte, cu tusea lui măgărească, cu cine a votat nepoată-sa.

Aşa e lumea.

Mulţi, prea mulţi experţi cu costume cam strâmte, şcoliţi pe la institute mondiale de business administration and world governance, debitează prin tot felul de conferinţe strategii şi scenarii futuriste având ca obiect viitorul transport combinat prin marile oraşe: alergi sănătos vreun kilometru de acasă până la metrou, cu care parcurgi vreo alţii zece, în staţia X îl schimbi pe o bicicletă închiriată, pedalezi încă trei kilometri. Mai lipseşte să o iei şi înot prin Dâmboviţa de la Operă până la podul de la Calea Victoriei şi te-ai făcut triatlonist sadea!



Domnilor experţi cu costume strâmte, lăpticul de dimineaţă, pe care îl duceţi din frigider direct la guriţă, vi-l cumpără mămica? Mămica sărmană, care după o zi lungă de birou, cu poşeta atârnând pe umăr, mapa de hârtii sub un braţ şi laptop-ul sub celălalt, mai trece şi pe la supermarket, pentru lăptic, pâine, ouă, fructe, corn flakes şi şase suluri de hârtie roz, din aia cu trei straturi, să aibă băiatu`, că e aşa de deştept! Pe soare, pe ploaie, pe ninsoare! Măi băieţi, voi mai sunteţi sănătoşi? E adevărat că ideile voastre prezentate în power point, cu oamenii viitorului mişcându-se la modul acela combinat, fericiţi şi zâmbitori, prin imense metropole pline de geamuri şi de palmieri, sunt nemaipomenit de captivante. Doar că nicăieri nu sunt puse serios în practică, deşi sunt propovăduite de câţiva ani buni.

În schimb, alte scenarii încep să funcţioneze: carsharing sau ridesharing. Adică închirierea unui vehicul, chiar şi pentru un sfert de oră, cu plata energiei consumate prin smartphone.

În general, vehiculele oferite în aceste programe se găsesc în parcări supraetajate, în apropierea gărilor, a aeroporturilor sau a nodurilor importante din oraşe. Ele pot fi returnate în punctul de plecare sau lăsate chiar pe străzi (free floating car). Maşinile sunt prevăzute, bineînţeles, cu computere la bord, sincronizate cu staţia de închiriere, de unde pot fi exact localizate. Ele pot fi găsite şi închiriate de clienţi pe aplicaţii de smartphone, care scanează şi permisele de conducere.


Costul energiei, fie ea sub formă de carburant sau de curent, întreţinerea sau reparaţiile maşinii şi asigurările sunt incluse în preţul de închiriere. Calcule efectuate cu modele având la bază o mulţime reprezentativă de date reale ajung la costuri lunare de aproximativ 140 de euro, la închirierea unei asemenea maşini, cu 5000 de kilometri parcurşi într-un an. În cazul folosirii maşinii proprii în acelaşi timp, pe aceeaşi distanţă, în condiţii similare, costurile lunare depăşesc 200 de euro. Pare într-adevăr, interesant! Ca exemplu, în Germania există deja peste 150 de organizaţii de car sharing (2015), cu peste 1,2 milioane de clienţi anual. Una din cele mai mari organizaţii de acest tip, cu 300.000 de clienţi, aparţine concernului naţional de căi ferate DB. Mercedes, BMW şi VW au organizaţii proprii. În China a fost lansat un proiect asemănător, cu o flotă iniţială de 100.000 de vehicule.

Dar, chiar aşa, să renunţ eu la frumosul meu cabriolet din garaj pentru vreo băşică din aia de plastic, zgâlţâită de dimineaţă până seara de obezi cam transpiraţi sau de cucoane cam prea parfumate şi cu blugi sfâşiaţi? Nici o frică! Te uiţi doar pe ecranul telefonului şi îţi alegi un Ford Mustang roşu gata decapotat sau un Mercedes de teren, negru şi blindat, care îţi stă la dispoziţie în maximum 5 minute, în faţa porţii.

Dezvoltarea vehiculelor cu conducere autonomă constituie un stimulent decisiv pentru acest tip de mobilitate. Un asemenea vehicul poate lua clientul de acasă sau din orice alt loc stabilit de acesta şi poate fi lăsat oriunde, fiind capabil să-şi găsească singur un loc de parcare. Scenariul pare să devină, într-adevăr, revoluţionar.



Un studiu din 2013 arată că printr-o asemenea formă de mobilitate pot fi înlocuite 90% din automobilele cu proprietari privaţi. Prognoza este confirmată de analize foarte recente:

  • un studiu prezentat în anul 2017 de renumitul Massachusetts Institute of Technology (MIT), SUA, pe baza analizei a 3 milioane de curse de taxi, folosind un program de simulare care ţine cont de mărimea flotei, de timpii de aşteptare, de întârzieri, de costurile operative şi de tipurile de automobile a condus la un rezultat de-a dreptul spectaculos: cele 13.000 de taxiuri existente actualmente în New York ar putea fi înlocuite cu doar 3.000 de vehicule în circuit ridesharing, cu 2-4 ocupanţi.
     
  • un studiu asemănător efectuat în Hamburg, în Germania, pe baza datelor referitoare la cursele a 35 de milioane de automobile, arată că numărul vehiculelor personale ar putea fi redus cu 97%. Da, aţi citit corect: ar mai rămâne doar 3%! Acelaşi studiu arată ca un vehicul personal staţionează în medie 23 de ore pe zi, fiind utilizat, tot în medie, de 1,5 persoane.
     
  • Universitatea Tehnică din München, tot în Germania, a prezentat rezultate asemănătoare: 200.000 de maşini private ar putea fi înlocuite de 18.000 de robotaxiuri.

Sidewalk Labs, una dintre principalele companii din cadrul concernului Google, lucrează la digitalizarea unei întregi zone din Toronto, în proiect fiind prevăzute pentru mobilitatea individuală taxibots, adică vehicule electrice închiriabile, cu conducere automată, care pot fi preluate din orice punct stabilit prin smartphone, parcând apoi, după utilizare, autonom.

Aşadar, prin renunţarea de bună voie la maşină personală, în favoarea OZN-ului terestru fără şofer, căruia îi comanzi prin smartphone să-ţi aducă soacra duminică la sarmale, curgerea vâscoasă pe arterele metropolei poate deveni mult mai fluidă!

Dar să nu uităm celelalte două perspective de destindere a traficului, la fel de importante:

Prima perspectivă este oferită de dezvoltarea impetuoasă a tehnicilor de inteligenţă artificială, de realitate virtuală lărgită şi, în general, de simulare, coordonare şi optimizare a diverselor procese cu ajutorul calculatoarelor. Efectul deja palpabil este transferarea locului de activitate, total sau parţial, la domiciliu. Or automobilul este folosit în proporţie covârşitoare pentru transportul la serviciu! Transportul virtual înlocuieşte aşadar cursele reale stop-and-go, care mănâncă timp şi nervi, contribuind în mod substanţial nu numai la eficienta celui care lucrează, ci şi la fluidizarea traficului.

A doua perspectivă de destindere a traficului în metropole este oferită de evoluţia formelor de comerţ şi servicii, în pas cu sistemele informatice, de la smartphone şi tablete, până la tehnicile de inteligenţă artificială şi realitate virtuală.

Prin renunţarea de bună voie la maşină personală, în favoarea OZN-ului terestru fără şofer, căruia îi comanzi prin smartphone să-ţi aducă soacra duminică la sarmale, curgerea vâscoasă pe arterele metropolei poate deveni mult mai fluidă!

În mai puţin de 70 de ani, băcăniile şi micile magazine de parfum, panglici (să fi fost pamblici?), şi lenjerie au fost înlocuite parţial cu case de comenzi şi cataloage, urmate de explozia canibalistică a marilor centre comerciale de la periferiile oraşelor. Acestea din urmă au provocat două procese, unul mai nociv decât celălalt:

  • devitalizarea centrelor urbane, prin concurenţa devoratoare făcută micilor magazine, care nu pot ţine pasul nici cu afluenţa şi diversitatea noilor produse, nici cu preţurile oferite de marile centre, şi care nu oferă nici măcar drumuri de acces şi parcări. În centru rămân berăriile şi cafenelele, tot e bine.
     
  • supraaglomerarea traficului între zonele rezidenţiale din metropole şi zonele cu centre comerciale comasate. Proporţia de ocupare a imenselor parcări din aceste zone, în orice perioadă a zilei şi în orice zi a săptămânii vorbeşte de la sine!

Doar că acum le-a sunat ceasul şi acestor mari centre. Realitatea virtuală ne-a adus înapoi la case de comenzi şi cataloage, dar într-o formă cu mult mai eficientă: Amazon & Co.! Numai în Germania, Amazon a avut în anul trecut o desfacere de 8 miliarde de dolari, lăsând în umbra reţele de mari magazine din centrele comerciale, cum ar fi Mediamarkt (0,53 miliarde) sau Tchibo (0,45 miliarde). Avantajul în ceea ce priveşte traficul este covârşitor: în loc de 20 de maşini venind de la IKEA cu câte un dulap în portbagaj sau 4 scaune pe acoperiş, un singur camion, care distribuie mobila acasă celor 20. Şi mai iau şi ambalajele cu ei, deci nu mai transportam nici atâtea deşeuri şi resturi încolo şi încoace. Sistemul funcţionează, într-adevăr, impecabil. La nivel mondial, comerţul online va ajunge în 2020 să deţină 20% din piaţa de produse nealimentare!

Dar nu numai produsele ne vor veni acasă, ci şi serviciile, într-o mare diversitate de forme:

Doamna şi-ar dori nişte pantofi noi, e normal, e normal de luni până duminică, aşa că hai, în maşină, a doua maşină, pentru că prima sta peste zi în parcare la domnul, la serviciu. La magazinul din centru, apoi la cel din zonă comercială de la periferie, doamna mai întâlneşte nişte duzini de doamne ajunse acolo mânate de acelaşi ţel.



Ce-ar fi să punem produsele din magazinul din centru şi din cel de la periferie, împreună, într-un magazin pe roţi, circulând de la doamnă la doamna, care, fiecare, s-ar bucura singură de tot ce vede, fără să fie împinsă sau călcată pe bătături. Treceţi din nou la calcule, că în cazul maşinilor la hectar din New York? Câte maşini ar înlocui pe străzi un magazin ambulant de pantofi de damă?

Mai rău: ar cam trebui să te duci la dentist, dar ţi-e aşa o frică! Las´că vine el la tine! Policlinica ambulantă a ajuns deja o realitate!

Concluzia?

Concentrarea oamenilor de pe planetă în megametropole, în fond, o trecere de la viaţa naturală la cea destul de artificială, provocată de nenumărate cauze binecunoscute, obiective şi subiective, este explozivă şi, deocamdată, ireversibilă. Un mare efect negativ al acestei concentrări este aglomerarea cu vehicule, care duce la suprasaturarea traficului şi la multe forme de emisii nocive pentru oameni – substanţe, sunete, imagini.

Dar omul cât trăieşte învaţă: inventăm OZN-uri care ne iau de acasă, în loc să avem 2 maşini, că toţi ceilalţi vecini, în faţa casei. Pizza ne vine tot acasă, magazinul de pantofi la fel, doctorul, frizerul, muzeul. E adevărat, toţi se duc mai întâi la vecinul, deci trebuie să aştept, iar cel de după mine aşteaptă şi mai mult, şi aşa mai departe. Unul după altul. Dar dacă ne ducem în continuare, toţi odată, ori la frizer, ori la muzeu, că acum? Se scurtează vreo durată? Nu! În acest cât stăm toţi, în paralel, mai mult timp în blocaj, pe stradă.

Timpuri noi: trecem de la procesele simultane la cele secvenţiale. De la analog la digital, în pas cu evoluţia inteligenţei artificiale, care, încet, încet, a început să o devoreze pe a noastră, cea naturală. Bună sau proastă cum era, dar era a mea…