Vot istoric în SUA: Donald Trump va fi pus sub acuzare pentru rolul său în atacul care a şocat America

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Vot istoric în America după ce preşedintele în exerciţiu, Donald Trump, a fost acuzat că a avut un rol important în atacul de la Capitoliu din urmă cu câteva zile.

Majoritatea oficialilor aleşi din Camera Reprezentanţilor au votat, miercuri, pentru acuzarea lui Donald Trump. 

Acesta va fi acuzat pentru incitare la violenţă la Capitol, după ce a fost atins pragul celor 217 voturi în favoarea acuzării preşedintelui în exerciţiu. 

Camera Reprezentanţilor a votat miercuri punerea sub acuzare a preşedintelui Donald Trump pentru incitarea susţinătorilor lui de a intra în Capitoliu, pe 6 ianuarie. Incidentele de săptămâna trecută s-au soldat cu mai mulţi răniţi şi cu cinci morţi, între care un poliţist.

Punerea sub acuzare pentru „incitare la insurecţie” a fost votată de 232 de reprezentanţi, iar 197 de reprezentanţi s-au opus acestui act.

Trump a condamnat, într-un mesaj video, violenţele de la Capitoliu. Nu a făcut vreo referire la punerea sa sub acuzare

Între cei care au votat „pentru” s-au numărat zece republicani.

Votul a fost exprimat după o dezbatere care a durat aproximativ trei ore. Mai mulţi republicani din Camera Reprezentanţilor au spus miercuri că vor vota pentru punerea sub acuzare a preşedintelui Donald Trump.

John Katko (reprezentant al unui district din statul New York) a fost primul care a făcut acest anunţ. I-au urmat Liz Cheney, fiica fostului vicepreşedinte Dick Cheney şi reprezentantă a statului Wyoming, care a invocat „o criză constituţională”, Adam Kinzinger (district din Illinois), care l-a criticat deseori pe Trump, Fred Upton (Michigan), care a spus că votează pentru a transmite „un mesaj clar” despre importanţa transferului paşnic de putere, Jaime Herrera Beutler (Washington), care şi-a motivat alegerea pentru că Trump nu a acţionat spre a opri violenţele de săptămâna trecută, Dan Newhouse (Washington), care a spus că „nu există scuze pentru acţiunile preşedintelui”, şi Peter Meijer (Michigan), care a precizat, între altele, că Trump a înşelat şi trădat milioane de oameni susţinând că alegerile au fost furate.

Cei mai mulţi republicani au criticat faptul că nu a existat o investigaţie standard referitoare la incidentele din 6 ianuarie.

Reacţia lui Joe Biden la punerea sub acuzare a lui Trump: „A fost un vot bipartizan”

Democraţii au invocat atacul la statul de drept şi decesul a cinci americani în urma violenţelor de săptămâna trecută, spunând că Trump „are mâinile mânjite cu sânge”.

Este pentru prima dată când un preşedinte american este de două ori pus sub acuzare.

Senatul urmează să susţină un proces. O majoritate de două treimi este necesară pentru condamnarea lui Donald Trump, ceea ce înseamnă că 17 republicani trebuie să se alăture democraţilor.

Preşedintele Senatului, republicanul Mitch McConnell, a spus că nu intenţionează să organizeze acest proces înainte inaugurării noului mandat prezidenţial. Democratul Joe Biden urmează să fie învestit în funcţie pe 20 ianuarie.

McConnell le-a transmis miercuri colegilor săi că nu s-a hotărât încă dacă va vota „pentru” în cazul condamnării lui Trump.

Trupe ale Gărzii Naţionale au păzit Capitoliul încă din seara zilei de marţi, iar numeroase efective se află şi în oraş, pentru a preveni eventuale incidente.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite