VIDEO SUA nu mai rabdă cyber-atacurile din partea Chinei
0
Casa Albă a cerut, luni, Chinei să ia măsuri împotriva pirateriei informatice şi a spionajului digital, avertizând că întreaga comunitate internaţională „nu poate să tolereze asemenea activităţi“.
„Nu este doar o îngrijorare legată de securitatea naţională ori o preocupare a guvernului american“, a afirmat Tom Donilon, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Barack Obama.
„Companiile americane discută deschis despre îngrijorările lor cu privire la subiectul furturilor ţintite şi sofisticate ale secretelor industriale la scară foarte mare, prin intermediul intruziunilor informatice provenind din China“, a menţionat Donilon.
„Divizia de hackeri“ chinezi face ravagii
Consilierul american a scos în evidenţă necesitatea unor norme internaţionale pentru a regla activităţile desfăşurate în mediul virtual, însă nu a făcut referiri la miliardele de dolari cheltuite de agenţiile militare şi de informaţii americane pentru a dezvolta un program de arme cibernetice de contraatac. Oficialii americani susţin că arsenalul are scopuri militare, nu economice.
Discursul consilierului preşedintelui Barack Obama pentru securitatea naţională vine la două zile după ce Yang Jiechi, ministrul de Externe chinez, a respins dovezile care demonstrau că armata ţării sale ar fi fost implicată în atacuri cibernetice împotriva mai multor agenţii guvernmentale şi a corporaţiilor americane.
O societate americană specializată în securitatea pe internet a anunţat recent, în baza a sute de anchete derulate în ultimii şase ani, că armata chineză controlează unii dintre cei mai virulenţi hackeri din lume, care au furat date valorând sute de milioane de dolari.
Divizia de hackeri din armata Chinei a pus pe jăratic autorităţile americane

Mandiant, una dintre firmele care consiliază guvernul american în materie de securitate informatică, susţine că a identificat sursa a sute de atacuri cibernetice într-un imobil de 12 etaje din Shanghai. Aici se află o bază a Armatei de Eliberare a Poporului, denumită Unitatea 61398, una dintre cele mai prolifice grupări de hackeri de pe glob.
America promite o „reacţie viguroasă“
Casa Albă urmăreşte trei aspecte pe care le cere guvernului de la Beijing: recunoaşterea publică a gravităţii problemei, angajamentul că va opri hackerii chinezi şi participarea la un dialog internaţional care să stabilească standarde globale privind comportamentul în mediul online, a subliniat Danilon.
La 20 februarie, Casa Albă a promis „o reacţie viguroasă“ la furtul de secrete industriale de către companii sau ţări străine, într-un document-cadru ce menţionează numeroase exemple de asemenea activităţi în profitul unor entităţi chineze.
Cea mai renumită operaţiune de acest fel a fost atacul iniţiat de Statele Unite împreună cu Israel pentru a scoate din funcţiune centrifugele de la centrala nucleară de la Natanz pe care Iranul le foloseşte în procesul de îmbogăţire a uraniului.
Oficialii americani sunt conştienţi de miza importantă care este pusă în joc în momentul în care discută asemenea probleme delicate cu autorităţile chineze. Contextul este unul dificil, întrucât SUA urmăresc să obţină cooperarea Chinei în ce priveşte soluţionarea tesiunilor create de programul nuclear al Coreei de Nord, dar şi implicarea în iniţiativa de a sancţiona Iranul.
„Ceea ce încercăm să facem este să forţăm liderii chinezi să realizeze că Armata Poporului interferează cu politica externă pe care o promovează“, a declarat un oficial american, citat de „The New York Times“.
Atac la VIP-uri
Datele financiare personale ale mai multor politicieni şi celebrităţi americane au ajuns pe Internet, după ce hackerii le-au spart conturile.
Printre cei afectaţi s-ar afla vicepreşedintele SUA, Joe Biden, prima-doamnă, Michelle Obama, procurorul general Eric Holder, fostul secretar de stat Hillary Clinton, şeful Poliţiei din Los Angeles, Charlie Beck, dar şi celebritati cum ar fi Jay-Z, Beyonce, Mel Gibson, Paris Hilton sau Ashton Kutcher.
„Un site a postat numărul asigurărilor sociale, valoarea ipotecilor, valoarea împrumuturilor bancare precum şi alte date financiare personale ale mai multor personalităţi americane“, nota TMZ. La Hillary Clinton, hackerii au publicat numai numărul de securitate socială şi adresa de rezidenţă.
Despre Ashton Kutcher însă s-a aflat că plăteşte o rată lunară de 981 de dolari pentru o maşină. Rapperul Jay-Z, pe numele sau real Sean Carter, are un cont la banca HSBC în care are 816.882 dolari, dar are şi o linie de credit de peste cinci milioane de dolari, potrivit datelor oferite de hackeri.