Un băieţel francez a fost descoperit în viaţă în deşert, lângă cadavrele părinţilor
0Un băiat de 9 ani din Franţa a fost găsit în viaţă în deşertul din New Mexico, SUA, ca urmare a unor căutări disperate. Părinţii băiatului au murit în urma deshidratării şi epuizării.
Mama băiatului a fost descoperită moartă lângă o cărare de la Monumentul Naţional White Sands, în sud-vestul SUA, însă imaginile de pe aparatul de fotografiat au indicat autorităţilor că era împreună cu fiul său.
Autorităţile au început o căutare disperată a băiatului, care fusese expus la temperaturi extreme în deşert, notează „The Telegraph“.
În următoarea oră, oficialii au descoperit băiatul, încă în viaţă, alături de corpul tatălui său. Copilul suferea de deshidratare, dar supravieţuise încercărilor.
Părinţii băieţelului au murit în deşert FOTO The Telegraph
Părinţii copilului au fost identificaţi ca fiind David, 42 de ani, şi Ornella Steiner, 51 de ani, din Burgogne, Franţa. Fiul lor se recuperează acum într-un spital local. Bunica lui a fost anunţată, aceasta sosind în Statele Unite pentru a avea grijă de el.
Se crede că familia a început excursia la mijlocul zilei. Ornella Steiner a fost descoperită la 17.15, ora locală, în timp ce soţul şi fiul ei au fost descoperiţi la aproape o oră mai târziu.
Băiatul a spus poliţiei că mamei sale i s-a făcut rău şi că a decis să se întoarcă la maşină. El şi tatăl său au continuat excursia, dar tatăl s-a prăbuşit din cauza căldurii.
De-a lungul cărării pentru turişti nu există umbră şi nici apă, iar temperaturile depăşesc 38 de grade Celsius.