Ucraina promite să coopereze cu FBI în ancheta cu privire la Paul Manafort

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuratura ucraineană este pregătită să coopereze cu poliţia federală americană (FBI) în ancheta cu privire la activităţile lui Paul Manafort, fostul director de campanie al preşedintelui Donald Trump, relatează The Associated Press.

Manafort şi asociatul său Rick Gates au fost inculpaţi luni, între altele pentru că au lucrat ca agenţi străini neînregistraţi în favoarea Ucrainei şi a fostului preşedinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici.

”Atunci când FBI ne-o va cere, bineînţeles că vom coopera”, a declarat joi, pentru agenţia privată de ştiri Unian, Serghei Gorbatiuk, şeful Biroului pentru investigaţii sepciale din cadrul Procuraturii Generale.

El a adăugat că acuzaţiile formulate împotriva lui Manafort implică oficiali şi membri ai Partidului Regiunilor al lui Ianukovici. Fostul şef al statului a fost îndepărtat de la putere prin proteste de stradă în masă, la începutul lui 2014, şi a fugit în Rusia.

Premierul Volodimir Groisman a promis de asemenea, cooperarea Kievului în anchetă, în cursul unei vizite în Canada, joi, potrivit postului de televiziune 112.

Arest la domiciliu

Inculpat în ancheta cu privire la amestecul rus în alegerile prezidenţiale americane, fostul director de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort a încercat joi, fără rezultat, să convingă o judecătoare federală să-l lase în libertate, scrie AFP.

Însă magistrata de la Washington Amy Berman Jackson a decis să menţină, pentru moment, plasarea în arest la domiciliu a lui Manafort, exprimându-şi îngrijorarea de riscul ca el să fugă în străinătate.

Judecătoarea Jackson a stabilit următoarea audiere luni, în vederea examinării condiţiilor unei eliberări a fostului director de campanie al preşedintelui republican, care cere ridicarea măsurii arestului la domiciliu şi retragerea brăţării electronice pe care i le-a impus justiţia.

Ea a cerut tuturor părţilor ”să evite comentariile publice”, în contextul în care cazul ”provoacă deja şi va continua să provoace mult interes”.

”Acesta este un proces penal, nu o campanie de relaţii publice”, a avertizat ea.

Procurorul special Robert Mueller - însărcinat să stabilească dacă echipa de campanie a lui Donald Trump s-a coordonat cu oficiali ruşi pentru ca să influenţeze rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2016 prin intermediul unor atacuri informatice, altfel spus dacă a existat o complicitate între echipa de campanie a lui Trump şi Guvernul rus - a anunţat luni inculparea lui Paul Manafort şi a vechiului său asociat Richard Gates.

Cei doi suspecţi au respins cele 12 capete de acuzare formulate împotriva lor, inclusiv de complot împotriva Statelor Unite, spălare de bani, declaraţii false şi nedeclararea unor conturi deţinute în străinătate, într-i audiere publică.

Ei au compărut în instanţă din nou, joi, purtând costum şi cravată.

Avocaţii lor au cerut o relaxare a regimului de probaţiune.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite