SUA: O bombă a explodat pe traseul unei competiţii de alergat din New Jersey

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Twitter
FOTO Twitter

Autorităţile americane au anunţat că o bombă a explodat sâmbătă în parcul Seaside din New Jersey, fără să producă victime sau pagube materiale. Deflagraţia a avut loc pe traseul de cinci kilometri a unei competiţii de alergat, iar autorităţile au evacuat 30 de locuinţe din apropiere, informează Reuters.

Procurorii au precizat că dispozitivul exploziv era ascuns într-un container de gunoi din parc, iar nicio persoană nu era în apropiere în momentul deflagraţiei.

De asemenea, un al doilea dispozitiv a fost descoperit în apropierea exploziei.

Nu este clar dacă cea de-a doua bombă a fost detonată controlat de genişti.

Agenţii FBI s-au alăturat autorităţilor locale pentru a investiga posibilitatea că există cel puţin un alt dispozitiv explozibil nedetonat.

Până la 5.000 de persoane s-au înscris în cursa caritabilă de cinci kilometri din parcul Seaside, care este situat pe o plajă la mai bine de 125 de kilometri de metropola New York.

Competiţia urma să înceapă la ora locală 9.00 (16.00 ora României). Însă, cursa a fost întârizată pentru că alergătorii nu au sosit la timp şi a fost complet anulată după producerea exploziei.

În 2013, Tamerlan şi Djohar Ţarnaev au plantat mai multe bombe în apropierea liniei de sosire a maratonului de la Boston. Trei persoane au murit în atentat, iar alte 260 au fost rănite

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite