Statele Unite: Reprezentanţii ce militează pentru majorarea salariului minim la 15 dolari pe oră au angajaţi interni pe care nu-i plătesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape toţi cei care au cosponsorizat un proiect de lege pentru mărirea salariului minim, la nivel federal, la 15 dolari pe oră şi-au angajat interni neplătiţi pentru a-şi suplimenta staff-ul, arată un studiu.

Un sondaj întreprins de think tankul conservator Employment Policies Institute indică că 174 din cei 184 de co-sponsori, adică 95%, şi-au angajat interni pe care nu-i plătesc deloc.

„Este o ipocrizie să militezi pentru un salariu minim de 15 $ pe oră atunci când aceşti reprezentanţi nu-şi plătesc angajaţii de entry-level nici măcar un cent”, a declarat Michael Saltsman, directorul Employment Policies Institute.

Luna trecută, Grupul Reprezentanţilor Progresişti au introdus un proiect de legislaţie prin care urmăresc să dubleze salariul minim în Statele Unite, pentru a combate ceea ce aceştia descriu ca fiind o inegalitate crescândă la nivelul salariilor în condiţiile creşterii standardelor de viaţă.

Autorii studiului au afirmat că au adunat informaţiile cu privire la internii fără-plată contactând birourile parlamentare sau folosind organigramele aflate online.

Senatorul Bernie Sanders, una din principalele voci în favoarea majorării salariului minim, este singurul senator ce oferă un slariu pe oră internilor din staff-ul său. Chiar şi aşa, biroul Senatorului statului Vermont oferă doar 12 $ pe oră acestora, în timp ce propune un salatiu minim de 15 $ pentru sectorul privat.

„Se pare că Washington D.C. este singurul loc unde ipocrizia este o virtute”, a declarat David Kreutzer, cercetător în cadrul Institutului pentru Libertate Economică şi Oportunitate, din cadrul think tankului conservator Heritage Foundation.

„În calitate de angajatori, membrii Congresului înţeleg deplin că prin mărirea salariilor se micşorează numărul total al angajaţilor. Cu toate acestea, aceeaşi membrii susţin o legislaţie cu efecte negative pentru piaţa muncii făcând apel la o retorică total opusă adevărului dovedit de chiar propria lor experienţă”, a completat acesta.

În ciuda faptului că mai multe state au votat recent majorări semnificative ale salariului minim, fapte asupra cărora au fost dedicate nenumărate studii, concluziile economiştilor în această problemă rămân adânc divizate. Economiştii citaţi de politicienii conservatori susţin că majorările salariului minim au efecte perverse negative asupra gradului de ocupare a forţei de muncă, afectând în special angajaţii ce practică munci fără calificare.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite