Soţii Obama au devenit proprietarii unei luxoase locuinţe din Washington

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte american Barack Obama şi soţia sa, Michelle, au achiziţionat pentru 8,1 milioane de dolari luxoasa locuinţă din Washington în care stăteau cu chirie de la plecarea lor de la Casa Albă, a relatat cotidianul american „Washington Post“, notează AFP.

Casa, care are aproximativ 800 de metri pătraţi, este situată în liniştitul cartier Kalorama, unde locuiesc şi Ivanka Trump, fiica preşedintelui Donald Trump, şi soţul ei, Jared Kushner.

Fostul preşedinte democrat şi soţia sa au spus că intenţionează să rămână în capitala federală americană timp de cel puţin doi ani, perioadă în care fiica lor cea mică, Sasha, termină liceul.

„Ca urmare, era logic pentru ei să cumpere o casă, mai degrabă decât să stea în continuare cu chirie“, a explicat purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama într-un comunicat citat cotidianul american.

image

Soţii Obama s-au mutat în casa din Kalorama după plecarea de la Casa Albă Foto: EPA

image

Soţii Obama vor rămâne astfel cele mai cunoscute celebrităţi din Kalorama, menţionează AFP, adăugând că şi actualul şef al diplomaţiei americane, Rex Tillerson, are în acest luxos cartier o locuinţă, care a costat 5,6 milioane de dolari.

Jeff Bezos, care conduce Amazon şi „Washington Post“, are şi el în apropiere o proprietate de 2.500 de metri pătraţi, cumpărată cu 23 de milioane de dolari.

Printre alţi foşti locatari ai Casei Albe, situată la 3 kilometri, care au trăit în Kalorama se numără Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt şi Herbert Hoover.

În ceea ce îi priveşte pe soţii Obama, care au mers din ianuarie în diferite destinaţii frecventate de miliardari, ei dispun de suficiente venituri, notează „Le Point“. 

Fostul preşedinte şi soţia sa au încheiat un contract-record cu editura Penguin Random House, care prevede apariţia unei cărţi a fiecăruia dintre ei, pentru o sumă de peste 60 de milioane de dolari. 

Totodată, Obama a negociat susţinerea unui discurs în cadrul unei conferinţe organizate de o mare bancă de investiţii de pe Wall Street pentru o sumă de 400.000 de dolari.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite