Este cazul SUA şi Rusiei, în Siria, în primul rând, dar, în fapt, de-a lungul Flancului Estic al Alianţei, dar şi pe linia imaginară de demarcaţie începând din Marele Nord al Norvegiei, Suediei şi Finlandei, până la Baltici şi pe Marea Neagră. Este şi cazul SUA şi al Chinei în Marea Chinei de sud şi Marea Chinei de Est, cu un imbold special în zona de Nord a peninsulei Coreene, acolo unde Kim Jong-un sfidează interese vitale americane jucându-se cu rachete cu iz nuclear.

Rămânând la relaţiile ruso-americane, recenta reuniune de la Moscova la nivel de miniştri de Externe, cu larga participare a lui Vladimir Putin timp de două ore la convorbiri, nu a făcut decât să sublinieze cât de jos sunt relaţiile bilaterale, la cel mai jos nivel de după Războiul Rece, după cum recunoaşte însuşi Trump. Atât de jos încât nici formula „we agree to disagree” nu mai e suficientă şi a fost necesară înfiinţarea unei comisii care să caute lucruri mici comune, pentru a relansa relaţiile marcate de divergenţe majore în Estul Europei, Ucraina, Siria şi Orientul Mijlociu, în Libia şi Caucazul de Sud.

Ingredientele pentru declanşarea unui conflict deschis sunt mai prezente ca niciodată pe toate meridianele.

Comisiile Congresului continuă anchetarea ingerinţei Rusiei lui Putin în alegerile americane, ajungând la teme extrem de importante, de influenţă a războiului informaţional şi de racolare, condiţionare, acţiune şi utilizare a spionajului şi influenţei împotriva consilierilor preşedintelui Trump, după dezavantajarea candidatei democrate Hillary Clinton. Interdicţiile şi sancţiunile economice rămân ferme, chiar dacă vizează gigantul petrolier ExxonMobil, care a dat un Secretar de Stat, iar decizia aparţine explicit Preşedintelui Trump, în timp ce Rusia agasează cu zborurile bombardierelor strategice în Vestul Alaskăi apărarea americană şi ia sub aripă protejarea avioanelor şi capabilităţilor militare ale regimului Al Assad după atacul cu gaz sarin.

Ingredientele pentru declanşarea unui conflict deschis sunt mai prezente ca niciodată pe toate meridianele, mai ales că SUA a preluat iniţiativa pro-activă şi imprevizibilă odată cu pagina întâi ale publicaţiilor mondiale, în locul lui Putin, a pregătit teatre alternative de conflict şi presează întâietatea ofensivă pe toate fronturile. Dar iniţiativa vine şi cu costuri, iar între ingredientele pozitive ale imprevizibilităţii cultivate intră şi locul din cele 5-6 pregătite în care se va produce următorul atac, cu punerea în discuţie a status quo-ului şi poziţiilor câştigate deja de Rusia şi China în epoca Obama şi care vor fi inversate de administraţia Trump.


Rex Tillerson (stânga) şi Serghei Lavrov (dreapta) FOTO EPA

Relaţiile SUA-Rusia după Moscova: „confruntare totală, dar am ales să nu apăsăm pe trăgaci”

Întâlnirea, la Moscova, a secretarului de Stat american Rex Tillerson cu omologul său rus, Serghei Lavrov şi, timp de două ore din trei, cu preşedintele Putin, a ţinut capul de afiş al. Conferinţa de presă a fost o reflectare ultra-diplomatică a unor discuţii preţ de 6 ore, în spatele uşilor închise, extrem de contondente. Nu e vorba că părţile „au fost de acord că nu sunt de acord” cu subiectele fierbinţi şi modul lor de abordare sau că acceptă că au teme de divergenţă, dar mai mult, nu au găsit teme comune de cooperare. Putin a permis reluarea cooperării/comunicării pentru deconflictualizare, la nivel militar, pentru teatrul de operaţiuni din Siria (întreruptă după atacul cu rachete al SUA), un punct de interes şi pentru Rusia, în timp ce Serghei Lavrov a subliniat nevoia de cooperare pentru combaterea terorismului, deşi a recunoscut că definiţia de terorist e diferită la Moscova şi la Washington pe tema grupărilor din Siria. De aceea, părţile au putut doar să înfiinţeze o comisie şi să permită comunicarea interinstituţională pentru a găsi teme de cooperare. Pentru că, în rest, divergenţele sunt marcante şi pe toate subiectele.

Principala miză a acestei vizite a fost aceea de a nu îl pune pe Vladimir Putin pe deplin cu spatele la perete şi a determina o reacţie imprevizibilă. În rest, poziţiile au fost extrem de clare, uneori tranşante. Vestea bună este că s-au întâlnit şi au comunicat, chiar şi extrem de ascuţit şi rugos în formule, respectiv virulent şi arţăgos în conţinut, ceea ce arată că sunt conştienţi de faptul că sunt în contact în Siria şi că riscul alunecării în conflict deschis e mare. Vestea proastă e că nu există subiect relevant în care poziţiile SUA şi ale Rusiei actuale să fie cât de cât apropiate sau nuanţat conciliabile. Sunt la poli fundamentali opuşi.

De unde Federaţia Rusă credea că va avea o soluţie la pachet, s-a trezit că, pe cele două teme, cele mai arzătoare, are o poziţie defensivă şi, în mod cert, la pol opus cu Statele Unite. În cazul Ucrainei, avem o pronunţare extrem de clară a Secretarului de Stat Tillerson, care vine şi spune explicit:

„Atât timp cât nu se retrag trupele şi armamentele grele din Estul Ucrainei, şi cât timp monitorii OSCE nu îşi pot face treaba (cu adresare directă către Federaţia Rusă, ca responsabilitate în această direcţie) relaţiile bilaterale nu au cum să se îmbunătăţească”.

Practic, condiţionează apropierea de un asemenea pas. Al doilea element ţine de Siria, iar divergenţele au fost subliniate în mod extrem de clar şi tranşant, diferenţe de interpretare asupra atacului cu arme chimice şi a reacţiei SUA. Există divergenţe absolute în privinţa lui Al-Assad şi în tratarea drept teroriste de către Federaţia Rusă şi Al-Assad a tuturor grupărilor de opoziţie ce luptă împotriva sa.

Dar, mai grav, la nici 20 de minute de la conferinţa de presă de la Moscova, Rusia a demonstrat că are un limbaj dublu şi are acţiuni duble. Pe de o parte, a spus, haideţi, nu mai reacţionaţi cu acţiuni militare, hai să facem o investigaţie internaţională, dacă a fost sau nu armă chimică, aceasta fiind poziţia la Kremlin. La 20 de minute distanţă, în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, Rusia a depus veto pentru a opta oară în favoarea lui Bashar al-Assad, într-o rezoluţie care cerea exact investigarea acestei situaţii a utilizării armei chimice în Siria.

Un fapt este însă de subliniat: în Siria există arma chimică, a fost utilizată arma chimică, este o încălcare fundamentală a ceea ce a însemnat accesul Siriei la Convenţia de Neproliferare şi de Neutilizare a Armelor Chimice. Din acest punct de vedere, responsabilitatea lui Bashar al-Assad, directă, şi responsabilitatea Moscovei, indirectă, în legătură cu acea deconflictualizare în 2013, care a evitat intervenţia americană, atunci a preşedintelui Obama în Siria, este majoră şi de neocolit. Mai mult, Tillerson a subliniat de faţă cu Lavrov că datele se acumulează şi împing spre responsabilitatea lui Assad în faţa Curţii penale Internaţionale.

Suntem la nivelul cel mai de jos al relaţiei bilaterale SUA-Rusia, acesta este un lucru clar. Pe de altă parte, să nu uităm că nici măcar formulările clasice, care sunt acelea că „ne-am înţeles că nu ne-am înţeles”, nu au apărut. Să remarcăm şi caracterizarea întâlnirii făcute de către Serghei Lavrov, „sinceră, cinstită, fair, deschisă”, deci s-au spus lucrurile extrem de tranşant şi, practic, părţile s-au confruntat. Şi, în al treilea rând, soluţia unică a apropierii a fost „să facem o comisie care să discute punctele în care ne-am putea apropia”. Deci, situaţia este atât de complicată, încât avem nevoie de o comisie de experţi care să caute puncte unde putem colabora împreună. Nu e vorba de a trata marile teme, ci de a găsi mici chestiuni în care am putea să colaborăm. Cam aici suntem cu relaţia bilaterală Moscova - Washington de azi. Doar că am ales să nu apăsăm pe trăgaci, comunică lumii întregi şefii diplomaţiilor rusă şi americană.


Donald Trump FOTO Getty Images

America lui Trump: Politică externă ofensivă cu opţiuni intervenţioniste multiple

Donald Trump a schimbat radical ceea ce se ştia despre politica americană. Ca un preşedinte nou venit la Casa Albă, lumea s-ar fi aşteptat la o perioadă de introspecţie şi relativă recluziune pentru parcurgerea dosarelor de politică externă, înainte de a se lansa în întâlniri şi negocieri. În plus, după ce a răsturnat uzanţele legate de campania electorală şi abordarea terţilor în politica externă, cu delicateţea unui elefant într-un magazin de porţelanuri, Trump şi-a ajustat pas cu pas abordările fără niciun fel de rezerve la realităţile pe care le-a găsit, nuanţând pas cu pas până la poziţii radical diferite sau anunţând din start modificarea deplină a abordărilor de campanie – vezi celebra declaraţie despre NATO de lângă Secretarul General Anders Fogh Rasmussen: era o alianţă veche şi depăşită şi azi nu mai este o alianţă depăşită.

Dar poate cea mai mare surpriză a fost plonjarea cu capul înainte în relaţiile internaţionale, cu liderii de state pe care nu-i cunoştea şi în subiecte pe care nu le cunoştea şi unde nu putea să susţină dosarul. După eşecul dramatic cu doamna Merkel, abordarea a fost mult mai nuanţată cu Shinzo Abe, cu preşedintele chinez Xi şi cu subiectul Rusia în general, unde a mai rămas doar ingenuitatea speranţei că lucrurile vor putea fi aşezate DACĂ Rusia lui Putin respectă regulile jocului şi ţine cont de cele solicitate de Trump. Şi, desigur, ocuparea pe deplin a scenei publice mondiale în care Vladimir Putin a dispărut complet - nu mai e el impredictibilul care face surprize pe toată linia, nu mai e el vedeta de pagina întâi, ci anul acesta prim-planul a fost preluat de Trump în mod autoritar.

În fapt, avem de a face cu o schimbare de paradigmă în politica externă americană, care reflectă revenirea politicii de putere şi a realismului pur şi dur în relaţiile internaţionale de pe toate meridianele. Şi repunerea în discuţie a temei păcii şi războiului pe multiple meridiane. Trump nu mai e un idealist sub nicio componentă; valorile şi principiile sunt acolo spre a fi utilizate, dar nu amplificate şi aduse în prim plan pentru a determina sau influenţa soarta Americii. Unii l-au acuzat de neoconservatorism prin tipologia de intervenţionism abordată în politica externă. Însă e un realist clar, ultra-pragmatic, care a realizat că America măreaţă înseamnă America puternică, recunoscută ca atare pentru victorii concrete, temută pentru puterea sa, pentru voinţa şi capacitatea sa de acţiune militară la distanţe strategice. Un realist intervenţionist global, care-şi multiplică oportunităţile de acţiune.

Tipologia de leadership a lui Trump a mai avut un efect: a preluat iniţiativa. E pro-activ, ofensiv în politica externă, alţii ar putea spune chiar agresiv, cu toate elementele de imprevizibilitate care-i aduc avantaje. Şi pentru a fi pe deplin capabil să produci surpriză, iată că Trump nu a ocupat numai spaţiul mediatic, ci şi pe cel militar în toate zonele cu probleme, cerându-i echipei sale să valorifice oportunităţi şi, pentru asta, să planifice şi să amplaseze forţe gata să intervină în toate zonele posibile.

Un joc ofensiv cu beneficiile şi costurile pe care vivacitatea externă a lui Trump le poate aduce înaintea alegerilor prezidenţiale din China şi Rusia.

Astfel încât azi, preşedintele Americii are la dispoziţie formule care să-i garanteze acţiuni ofensive vizibile şi relevante, să poată clama victorii pe multiple meridiane, în zone de conflict. Mai mult însă, îşi aşază pe teren noi capabilităţi şi aliaţi, structuri de cooperare şi relaţii de putere, pentru a pregăti şi alte opţiuni, urmând să aleagă varianta potrivită atunci când îi convine.

Astfel, primul lovit a fost Vladimir Putin şi Rusia, nu numai prin preluarea iniţiativei în Siria şi repunerea în discuţie a situaţiei de pe teren şi din întreg Orientul Mijlociu. Trump a raliat toate puterile occidentale, euro-atlantice, inclusiv Turcia, pentru a nega Rusiei cuceririle de pe teren din Siria cu violenţă şi pentru a susţine atacul cu rachete la baza militară, dar şi îndepărtarea lui Al Assad. Apoi a atacat China în Coreea de Nord, unde poate interveni oricând pentru a elimina arsenalul nuclear, întărind aliaţii Japonia şi Coreea de Sud şi forţând China să acţioneze prima sau să piardă orice control. Pregăteşte, după aducerea trupelor proprii pe teren, să pună steagul american în Raqqa, capitala Daesh/Stat Islamic din Siria, în timp ce James Mattis, secretarul Pentagonului, face turneu în Egipt, Arabia Saudită şi Israel pentru noi alianţe şi un nou impuls în Yemen, Siria şi în îngrădirea intereselor iraniene. Trump rămâne doar să aleagă unde va puncta şi va clama victoria. Asta în timp ce armele defensive letale aşteaptă doar semnătura sa pentru a fi livrate Ucrainei. Un joc ofensiv cu beneficiile şi costurile pe care vivacitatea externă a lui Trump le poate aduce înaintea alegerilor prezidenţiale din China şi Rusia.

Sancţiunile dure ale Americii lui Trump împotriva Rusiei afectează forările Exxon din Rusia

Guvernul lui Donald Trump a pronunţat cea mai dură decizie împotriva ExxonMobil, firma condusă până la preluarea funcţiei de Secretar de Stat de către Rex Tillerson. Astfel, Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, a anunţat că administraţia Trump a respins cererea gigantului petrolier privind acordarea unei excepţii de la embargo pentru a relua forările şi cooperarea cu Rusia întrerupte în februarie 2014. Decizia a fost luată vinery, în directă consultare cu Preşedintele Donald Trump, potrivit lui Mnuchin.

ExxonMobil a cerut excepţia pentru a putea continua proiectele energetice cu Rusia, cu referire directă la faptul că licenţele sale nu vor putea fi executate şi valorificate în regiunea Mării Negre, cu precădere în zona Crimeii, dacă forările nu încep în acest an. Totuşi, deşi profund nemulţumiţi de rezultate, cei de la Exxon au subliniat, prin purtătorul de cuvânt Alan Jeffers, „am înţeles declaraţia de astăzi a Secretarului (Trezoreriei) Mnuchin în consultare cu Preşedintele Trump”.

ExxonMobil are mai multe categorii de proiecte împreună cu partenerul său rus privilegiat, Rosneft, compania de stat petrolieră numărul unu a Rusiei. Cele invocate în cauză, în solicitarea actuală de excepţie, vizează câmpuri off-shore din zona economică exclusivă a Ucrainei, în zona Crimeei anexată de către Federaţia Rusă.

De remarcat faptul că prezenţa fostului preşedinte al Exxon Mobil în poziţia de Secretar de Stat şi membru major al cabinetului nu a alterat decizia SUA privind embargoul introdus la adresa Rusiei.

Însă Exxon, alături de Rosneft - companie condusă de fostul om forte al serviciilor de informaţii ruse şi conducător al sistemului siloviki, al structurilor de forţă ce gestionează resursele şi companiile energetice, Igor Sechin, în acelaşi timp fost consilier al lui Vladimir Putin - au zona cea mai lucrativă a cooperării lor în zona arctică rusă, în marea Kara, acolo unde rezervele estimate sunt de circa 87 miliarde de barili de petrol, potrivit datelor preşedintelui Rosneft Sechin.

Deci, dacă solicitarea iniţială vizează zona aflată în dispută la Haga între România şi Ucraina, Exxon fiind partener şi pe partea românească pe un număr de câmpuri, vizată într-o fază ulterioară pentru a obţine o excepţie era zona ţintă cea mai bogată în petrol din Rusia.

De remarcat, deci, faptul că prezenţa fostului preşedinte al Exxon Mobil în poziţia de Secretar de Stat şi membru major al cabinetului nu a alterat decizia SUA privind embargoul introdus la adresa Rusiei. De altfel, pe vremea când era şeful executiv al lui ExxonMobil, Tillerson se opunea sancţiunilor impuse în 2014 după anexarea Crimeei de către Rusia, însă de când este secretar de stat, Rex Tillerson susţine aceste sancţiuni şi poziţia dură şi intransigentă a administraţiei Trump faţă de Rusia.

Principalele prevederi ale regimului de sancţiuni care intră în discuţie se referă la zona de investiţii, dar şi la transferul de tehnologie către firmele ruseşti. E vorba despre capacitatea avansată de evaluare a resurselor energetice, de cartografiere, de scrutare a rezervelor din adâncuri prin felurite tipologii de sondare cu tehnologii de tip sonar şi radare speciale, de adâncime, dar şi dezvoltări tehnologice în materie de forare în zone arctice dificile şi de capacitatea de valorificare a resurselor în zone complicate geologic şi greu de accesat.

Or, ExxonMobile deţine deopotrivă capacităţi relevante şi în domeniu forărilor off shore, a extracţiei din zonele arctice dificile în zone de frig intens, dar şi tehnologii de forare la adâncimi mari, de forare orizontală şi de abordare a extracţiei petrolului de şist, ca şi tehnologii eficiente de extragere a petrolului din pungi situate în asemenea zone dificile. Suma acestor tehnologii este exclusă astăzi din orice proces de cooperare cu firme ruseşti şi cu atât mai mult nu se pune problema transferului tehnologic pe această dimensiune.


Casa Albă

Pagini explozive ale amestecului rus în alegerile americane: consilierii lui Trump au fost ţinta agenţilor ruşi

În timp ce Comitetul pentru controlul serviciilor de informaţii al Camerei Reprezentanţilor a reluat audierile cu uşile închise privind implicarea Rusiei lui Putin în alegerile americane, în Senatul SUA Comisia de specialitate face propriile investigaţii. Iar informaţiile bombă nu întârzie să apară. Astfel, se probează faptul că FBI a avut în anchetă anturajul lui Donald Trump, consilierii săi de prin rang fiind vizaţi de agenţii secreţi ruşi pentru racolare şi influenţă.

Deşi începute în februarie şi martie, investigaţiile în Camera Reprezentanţilor au fost stopate după ce Davin Nunes, preşedintele comisiei, s-a recuzat în urma acuzaţiilor de divulgare a informaţiilor secrete public şi către Casa Albă, fără informarea plenului Comisiei. Locul său a fost luat de către Mike Conaway pe această investigaţie, în timp ce Nunes este anchetat în Comisia de etică.

În faţa Comisiei au fost rechemaţi directorul FBI, James Comey, şi directorul NSA, Mike Rogers, la 2 mai, în audieri desfăşurate în spatele uşilor închise, alături de 3 oficiali din administraţia Obama din zona de Securitate: fostul director al CIA, John Brennan, Directorul National Intelligence, James Clapper şi fostul adjunct al Procurorului General, Sally Yates, ultimii trei urmând să depună mărturiile public, la o dată ce va fi anunţată ulterior. În Comisie încă persistă disputa bipartizană între democraţi şi câţiva republicani, care susţin că Ancheta nu ar fi despre imixtiunea Rusiei în alegerile americane, ci despre ascultarea ilegală a telefoanelor şi convorbirilor oficialilor din stafful lui Trump de către oficialii din administraţia Obama.

Dacă prima parte a dezbaterii a vizat spargerea conturilor de email ale Comitetului Naţional Democrat şi ingerinţa în spargerea centrelor statale de colectare a rezultatelor votului în cel puţin patru state de către Rusia, alături de utilizarea WikiLeaks şi a ştirilor intenţionat false şi coordonarea între campania lui Donald Trump şi serviciile secrete ruse, de această dată cercetările sunt mai amănunţite şi mai aplicate. În afara oficialilor pierduţi de Trump în campanie – şeful campaniei, Paul Manafort – şi a celor pierduţi imediat după intrarea la Casa Albă – consilierul pentru Securitate Naţională, Michael Flynn – vizate sunt campaniile de influenţare exercitate de instrumentele mediatice ruse pentru a viza categorii distincte de electorat împotriva doamnei Clinton şi în favoarea lui Donald Trump. Implicarea candidatei ecologiste la Preşedinţie, Jill Stein, şi rolul său în deturnarea voturilor de la Hillary Clinton cu influenţa Rusiei intră, de asemenea, în analiză.

E posibil şi pe această direcţie să apară surprize şi informaţii compromiţătoare pentru staff-ul Preşedintelui Trump.

Dar poate cea mai şocantă descoperire vine de la investigaţia care-l vizează pe consilierul de politică externă al lui Donald Trump, Carter Page, care a fost abordat de către Victor Podobnîi, agent operativ al serviciilor ruse care trăia la New York, şi pe care FBI îl urmărea deja de 4 ani când, în 2013, s-a întâlnit cu Page. Dar discuţia aici ţinea de faptul dacă era sau nu conştient consilierul lui Trump de faptul că era influenţat de către agentul rus şi în ce măsură colaborase cu acesta. Până una alta, acestea rezultă din datele procurorilor din cazul Podobnîi.

Nu trebuie uitat faptul că FBI a construit cazul şi a propus expulzarea a nu mai puţin de 35 de agenţi ruşi în perioada electorală, majoritatea angajaţi ai Ambasadei Ruse la Washington DC, cazuri instrumentate în timp, şi urmărirea a dus la investigarea relaţiilor cu cetăţenii americani, inclusiv cei implicaţi în Campania electorală a lui Donald Trump. Aşa se explică şi înregistrările unor convorbiri ale membrilor şi consilierilor de campanie. În cazul lui Carter Page, surse din interiorul anchetei susţin că un agent rus cu care a stat el de vorbă s-a deconspirat şi a declinat rolul real şi identitatea conspirată faţă de acesta, insistând că e vorba despre influenţarea bunelor relaţii bilaterale între Rusia şi SUA. Pentru că a negat această cunoaştere a situaţiei, Page poate fi şi el anchetat de către procuror. În cazul lui Michael Flynn, chiar dacă i s-a refuzat deplina imunitate pentru mărturiile sale în faţa Comisiei, nu acelaşi refuz este consemnat la nivelul Procurorului, deci e posibil şi pe această direcţie să apară surprize şi informaţii compromiţătoare pentru staff-ul Preşedintelui Trump. Dar şi informaţii care ar compromite definitiv relaţia cu Rusia.


Bashar al Assad şi Vladimir Putin

În Siria, Rusia lui Putin şi Bashar al Assad sfidează în continuare SUA şi aliaţii

Deşi ecourile atacului regimului sirian cu gaz sarin s-au stins, la fel şi cele ale atacului cu rachete Tomahawk al SUA asupra bazei militare siriene de unde au decolat avioanele care au purtat atacul incriminat, soldat cu câteva zeci de victime, vizita Secretarului de Stat Tillerson la Moscova continuă să fie accentuată de repetate poziţii contradictorii şi sfidări în relaţia bilaterală ruso-americană legate de situaţia din Siria. Astfel, pe teren, ruşii au permis regimului sirian relocarea capabilităţilor aviatice în zona Latakia, acolo unde le protejează prin proximitatea faţă de propriile baze şi amplasamente de rachete anti-aeriene, în timp ce perspectiva repetării unei asemenea acţiuni provoacă SUA să atace sub tirul sistemelor moderne antiaeriene ruse mutate în Siria şi cu perspectiva de a lovi aparatele ruse deopotrivă cu cele ale regimului.

În Alaska, avioanele strategice de bombardament ruse au făcut serii de exerciţii cu forţarea zonei economice exclusive americane, în spaţiul din jurul Strâmtorii Bering şi către coastele vestice ale Alaskăi, obligând aviaţia de vânătoare americană să se ridice şi să însoţească aceste zboruri, în timp ce Moscova continuă disputa aprigă vizând cazul celor 35 de spioni ruşi expulzaţi de către administraţia Obama şi casele de vacanţă de lângă Washington şi New York utilizate în acest scop de către diplomaţii ruşi, reşedinţe pe care Moscova le vrea înapoi.

Vizita Secretarului de Stat Tillerson la Moscova continuă să fie accentuată de repetate poziţii contradictorii şi sfidări în relaţia bilaterală ruso-americană legate de situaţia din Siria.

Dar poate cea mai gravă dispută vine de la faptul că SUA au decis să evite imixtiunea şi blocajele Rusiei în ancheta privind atacul cu arme chimice ale lui Bashar al Assad, tocmai din cauza ante-pronunţării părţii ruse că e vorba despre rebeli care ar fi lansat atacul chimic, certificat a fi gaz sarin de către partea turcă. În plus, recursul la mecanismele consacrate din Convenţia împotriva Armelor Chimice, acele comisii de investigare şi monitorizare, s-a dovedit deja blocant de către partea rusă, prin rapoartele furnizate cu întârziere la precedentele atacuri, patru la număr după 2013, când Siria a devenit parte la Convenţie.

SUA a respins acest mecanism şi pentru că Rusia îl foloseşte pentru a tergiversa, a îndepărta probe din anchetă şi, ulterior, pentru că a depus de două ori veto la tentativa de a sancţiona regimul lui Bashar al Assad în Consiliul de Securitate pentru utilizarea armelor chimice. Washingtonul acuză Moscova de tergiversarea şi blocarea oricărui tip de măsuri, chiar şi atunci când comisiile convenite ajung la rezultate incriminatoare, în timp ce Moscova reproşează faptul că nu e primită ca parte la anchetă şi susţine că în niciun caz Bashar al Assad nu a lansat atacul chimic. În plus, Moscova a avertizat că va reacţiona dur la orice tentativă nouă de a lovi cu rachete teritoriul sirian, în zona controlată de regim.

Într-o convorbire telefonică, ministrul de Externe Lavrov şi-a arătat nemulţumirea privind neparticiparea la ancheta turco-americană în atacul cu gaz sarin şi a insistat pe „mecanismul obiectiv de investigare a incidentelor” din cadrul acordului sub egida Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, (OPCW). Demersul e fundamental unul de imagine, în tentativa Rusiei de a demonstra convingător măcar propriului public că ar avea dreptate să fie suspicioasă în legătură cu existenţa atacului.

Dacă relaţiile ruso-americane sunt la cel mai jos nivel posibil după Războiul Rece, potrivit preşedintelui Trump însuşi, discuţia telefonică nu a evitat referirile la schimbul de poziţii din 11-12 aprilie, desfăşurat la acest nivel şi cu preşedintele Putin, dar şi la referirea că Rusia nu a luat măsuri de retorsiune la expulzarea diplomaţilor ruşi de către Obama, în schimb dorind, pe baza principiilor de respectare a proprietăţii, returnarea „proprietăţii diplomatice ruse confiscate ilegal de către administraţia Obama”, cu referire la cele două case de recreere din apropiere de Washington şi New York, despre care americanii au susţinut că sunt legate de Ancheta de spionaj şi le-au interzis diplomaţilor ruşi şi terţilor revenirea la aceste facilităţi.