Războiul climatic: poveste de adormit copiii sau realitate terifiantă? (I)

Furtuni teribile, succesiune de tsunami cu consecinţe devastatoare, cutremure, neaşteptata deşertificare a unor zone sau prelungirea sezoanelor de ploi în unele părţi ale lumii…fenomene cu care ne confruntăm zilnic şi care, pentru unii, sunt dovada că ar exista încercări de folosire a unor tehnici foarte sofisticate de modificare a mediului.

În cele ce urmează, vom încerca să decodificăm secretul a ceea ce este cunoscut sub titulatura de Tehnici de modificare climatice (ENMOD), acuzate de a fi folosite în scop militar, misterul care-l inconjoară fiind foarte mare deoarece subiectul, pe bună dreptate, este considerat extrem  de sensibil. Există însă documente, directe, indirecte, analize de experţi etc. pe care, în cele ce urmează, am încercat să le asamblez şi să le integrez pentru o lectură cât mai uşoară, ieşind, pe cât se poate, din zona analizelor tehnice.

„Nu mai e nevoie să spunem că subiectul este tabu din punct de vedere ştiinţific. Posibilitatea unor manipulări climatice sau ale mediului înconjurător ca parte a agendei militare sau a serviciilor de informaţii, chiar dacă este admisă în mod tacit, nu este niciodată considerată ca fiind una relevantă. Analizele militare ignoră subiectul. Meteorologii nu investighează problema, iar activiştii ecologişti se concentrează pe problema încălzirii globale şi pe protocolul de la Kyoto.”

Prof. Michel Chossudovsky,  Global Research 27 sept. 2004, în articolul The Ultimate Weapon of Mass Destruction : „Owning the Weather” for Military Use

„Termenul de «tehnici de modificare a mediului înconjurător» se referă la orice tip de tehnică menită să schimbe – printr-o manipulare deliberată a proceselor naturale – dinamica, compoziţia şi structura Pământului, inclusiv sistemele biologice, litosfera, hidrosfera şi atmosfera, operaţiuni efectuate din atmosfera terestră sau din spaţiu.”

Convenţia pentru interzicerea folosirii militare sau ostile de orice fel a tehnicilor de modificare a mediului înconjurător, ONU, Geneva, 18 mai 1977

„Modificările climatice oferă combatanţilor o serie largă de opţiuni pentru a înfrânge sau a pune presiuni asupra unui adversar…modificările climatice vor deveni parte a problematicii de securitate internă şi internaţională şi vor putea fi operate într-o manieră unilaterală, cu posibile aplicaţii ofensive şi defensive, putând fi chiar folosită pentru intimidare. Posibilitatea de a genera precipitaţii, ceaţă, furtuni sau de a modifica cumva spaţiul…precum şi producerea de climat artificial face parte dintr-un set integrat de tehnologii militare.”

US Air Force document AF 2025 Final Report

Povestea este excelent rezumată de Philip L. Hoag într-un studiu din 1996 şi de Spencer Weart într-un articol publicat pe 1 august 2009.

Totul începe, afirmă Philip L. Hoag, în momentul în care Nikola Tesla descoperă că ionizarea atmosferei poate fi schimbată cu ajutorul unei transmisii de unde radio de joasă frecvenţă (banda 10-80 Hz). Tesla a mai descoperit că, prin variatia frecvenţei radio, se poate provoca fie o ionizare pozitivă, fie una negativă a atmosferei…undele radio pot avea un impact asupra moleculelor din aer care pot elibera electroni negativi gata să se combine cu hidrogenul şi oxigenul, generand astfel picăturile de ploaie.

Totul rămâne teorie, afirmă Spencer Weart, până când, imediat după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, marele matematician John von Neumann şi-a convocat câţiva colegi la Princeton, în urma reuniunii care a urmat rezultând concluzia că ar posibilă o modificare deliberată şi controlată a condiţiilor climatice.

„Intervenţia în probleme atmosferice şi climatice…se va dezvolta la o scară greu de imaginat în prezent….Aceasta va face ca problemele unei naţiuni să fie strâns legate de ale tuturor celorlalte, mult mai strâns decât ameninţarea unui război nuclear sau al oricărui tip de război pe care l-am purtat până în prezent”

John von Neumann, 1955

Primele încercări practice par să fie cele făcute în cadrul companiei General Electric, unde a fost studiată posibilitatea producerii artificiale a ploii prin „injectarea” norilor cu particule care să acţioneze ca nuclee de formare a picăturilor de ploaie.

Problema devine rapid într-atât de importantă încât, în 1953, este înfiinţat un Comitet consultativ prezidenţial pe problema controlului climatic, iar în 1958 Congresul SUA aprobă fonduri speciale pentru cercetarea în domeniul producerii artificiale a ploii. Entuziasmul lui van Neumann faţă de tehnicile de modificare climatică nu are margini: „Vă daţi seama ce putere ne dă asta asupra mediului înconjurător…apare posibilitatea unor forme inimaginabile încă de război climateric…”. Numai că, supuse testului realităţii prin Operaţiunea Phoenix din Vietnam, tehnicile respective nu se dovedesc decât parţial concludente în raport cu marile aşteptări iniţiale, sau se dovedesc chiar imposibil de controlat, aşa cum a fost experienţa din 1972 în South Dakota, care a generat inundaţii catastrofale…

„Tehnologia va pune la dispoziţia liderilor prinicipalelor ţări o serie de tehnici capabile să ducă în secret un război de care vor şti doar un minimum de persoane din cadrul serviciilor de securitate...Se vor putea utiliza tehnici precum modificarea condiţiilor climatice pentru a provoca perioade extinse de secetă sau de furtună...În plus, s-ar putea să fie posibil -şi tentant - să fie exploatate în scopuri politico-strategice si rezultatele cercetărilor asupra creierului şi comportamentului uman. Gordon J.F. Mac Donald, un geofizician specialist în probleme militare, a afirmat că şocurile electronice create artificial ar putea produce câmpuri de tensiune relativ înaltă deasupra unor zone ale planetei...În acest fel, s-ar putea crea un sistem care să acţioneze direct asupra capacităţii cerebrale a unei mari părţi a populaţiei în anumite zone si pe perioade de timp extinse”

Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate naţională al Preşedintelui Jimmy Carter, co-fondator al Comisiei Trilaterale (împreună cu David Rockefeller, director între 1973-1976) „Between Two Ages : America’s Role in the Technetronic Era”

Operaţiunea Popeye

Este vorba (după cum putem afla din datele publicate în 2005 de The Air Weather Reconnaissance Association, WRA) de una din operaţiunile militare desfăşurată în perioada războiului din Vietnam cu misiunea de a întrerupe sau bloca temporar lanţul de aprovizionare al trupelor nord-vietnameze prin provocarea de ploi intense mai ales deasupra aşa numitului „Drum Ho Chi Min” prin „însămânţarea” norilor cu iodură de argint, obţinându-se o prelungire a perioadei ploilor musonice cu o medie de 30-45 de zile.

„După un oarecare succes cu un test în 1966, USAF a alocat unităţii 54 WRA trei avioane tip C-130 A şi, pe 17 martie 1967, Typhoon Chasers au devenit şi Rain Makers. Misiunea a fost secretizată şi a asigurat grade diverse de succes. Printre membrii echipajelor WRA, misiunea de provocare a ploii era cunoscută sub numele de MEROPOL. …Tom Robinson, fost membru al echipajelor unităţii 54 WRA confirmă că misiunile operaţionale au început în martie 1967 de pe baza Udom din Tailanda. …au fost efectuate 1435 de zboruri ca operaţiuni de tip rain makers ”. Adaptând sloganul „make love, not war”, membrii echipajelor Operaţiunii Popeye spuneau că misiunea lor era „make mud, not war”… 

Foto  avion C-130A folosit în Operaţiunea Popeye (autor Tom Robinson, baza Andersen, Guam, 1970)

URSS , afirmă Philip L.Hoag, ar fi deţinut propriul lor program specializat în domeniu, cunoscut sub denumirea Woodpecker. Implica transmisii radio de extrem de joasă frecvenţă (ELF) în banda de 10 Hz, folosind transmiţătoare Tesla instalate în oraşele siberiene Ahgarsk şi Habarovsk, pe insula Sahalin şi la Nikolaiev în Ucraina, la Riga şi la o locaţie situate la cîţiva kilometric de Havana, în Cuba.  Aceasta din urmă, spune autorul articolului, ar fi fost încă activă în 1999, avand un personal de 2500 de oameni…

În 1977, Adunarea Generală a ONU ratifică o Convenţie internaţională care interzice „folosirea militară sau în orice alt mod ostil a tehnicilor de modificare a mediului înconjurător care au efecte extinse, de lungă durată sau grave”, atât SUA cât şi URSS fiind printre părţile semnatare.

Acuzaţiile Bearden: manipulările KGBFoto Tom Bearden

Tom Bearden este fost lt.-colonel în armata americană, actualmente Preşedinte şi CEO la CTEC, Inc., detinator de master şi doctorat în inginerie nucleara şi matematică absolvite la Georgia Institute of Technology şi, respectiv, Northeast Louisiana University). A absolvit  Command & General Staff College, Guided Missile Staff Officer's Course.

Reproduc, fără comentarii, afirmaţiile sale din aprilie 1998. Mare atenţie la ce spune!

„Anomaliile meteorologice din întreaga lume nu sunt accidentale. În teoria superpotenţialului, expusă iniţial într-o lucrare din 1904 de E. T. Whitaker, este posibil să fie produse câmpuri elctromagnetice de forţă şi câmpuri energetice de forţă la distanţă. ..Se folosesc două emiţătoare care să formeze un interferometru pentru unda electromagnetică…Se centrează zona de interferenţă în zona de atmosferă aleasă. Începi să produci o încălzire a atmosferei în zona de interferenţă, aceasta se extinde şi astfel ai produs o zonă de presiune joasă. Dacă se va folosi un al doilea interferometru cu potenţial negativ, puteţi răci atmosfera care devine mai densă, astfel apărând o zonă de presiune ridicată. Plasaţi asemenea interferometre în direcţia unui jet de apă şi acesta va putea fi deviat către zona de joasă presiune… Centrând o zonă de interferenţă pe un punct sub ocean, puteţi încălzi sau răci pentru o perioadă apa în zona selectată. Se poate astfel scădea sau întări efectul unei tornade sau al unui uragan. Spre exemplu, KGB-ul dispunea de capacităţi de creere a unor căderi masive de ploaie într-o anumita zonă dată, sau de producere de secetă, furtuni sau uragane.

Pe 4 iulie 1976, ruşii au început o operaţiune masivă şi continuă de transformare atmosferică asupra Americii de Nord…Astăzi sunt cel puţin alte trei naţiuni în spatele grupului dur din KGB care dispun de armament dedicat construit pe baza unor interferometre. Iar transformarea atmosferică nu este decât una din capacităţile dezvoltate în prima perioadă. Cele mai puternice arme de pe planetă nu sunt nucleare.“

Are oare dreptate?  În 1992, Wall Street Journal  spune că o firmă rusească cu numele de Elate Intelligence Technologies care închiriază instalaţii pentru modificare climatului pe o rază de peste 150 km pătraţi…directorul companiei, Pirogov, afirmând că nu are nici un fel de dubiu că, spre exemplu, ar fi putut anihila Uraganul Andrew (care a provocat pagube de 17 miliarde de dolari)…„vă garantăm vreme frumoasă pentru orice eveniment vreţi să organizaţi afară, dar şi vreme proastă dacă nu ne plătiţi cum am convenit”, adăuga el.  În 2008,  J.Douglas Kenyon confirmă faptul că sistemul Elate se afla în vânzare liberă, una dintre unităţile acestui sistem fiind operaţională la aeroportul Bykovo din Moscova .

Avem însă o problemă evidentă cu toate aceste texte: este aproape imposibil să ştim unde este limita între folosirea acestui tip de tehnologii pentru uzul civil (banalele operaţiuni pentru „spargerea norilor”) şi folosirea militară a tehnologiilor respective. În mod evident, instalaţiile pot avea o folosire duală. Este evident câştigul enorm pe care l-ar putea reprezenta o asemenea tehnologie în evitarea fenomenelor şi schimbărilor climatice din ce în ce mai extreme cu care ne confruntăm.

Este aproape imposibil să ştim unde este limita între folosirea acestui tip de tehnologii pentru uzul civil (banalele operaţiuni pentru „spargerea norilor”) şi folosirea militară a tehnologiilor respective.

Asemenea cercetări ştiinţifice, asemenea tehnologii, nu pot decât să reprezinte un avantaj incalculabil…problema este că, în continuare, există voci care spun că nu s-ar respecta Convenţia din 1977 şi că, în ascuns, marile puteri şi-ar completa în continuare arsenalul cu acest tip devastator de arme. Tot pe aceasta tema am primit un text mai mult decât interesant  semnat de dr. Marius Opran, despre care vom vorbi în articolul de mâine.  

Veţi vedea argumente, apoi prezentarea câtorva dintre acele „fenomene meteorologice extreme” a căror succesiune din ce în ce mai rapidă îi face pe adepţii analizei critice să fie convinşi că au dreptate. Desigur, ca în cazul oricărei teorii de acest gen, din categoria „conspiraţia ocultei mondiale”, există şi posibilitatea ca nimic să nu fie adevărat şi să avem de-a face doar cu un subiect de presă, absolut întâmplător suprapus pe o realitate pe care nu o înţelegem…Tocmai de aceea, vă prezentăm toate variantele.