Preşedintele SUA Donald Trump - un început de mandat turbulent care a adus America în tangaj major

Mandatul Preşedintelui Donald Trump, altfel asumat ca preşedinte anti-sistem, îşi petrece începuturile într-o furtună de episoade controversate, un noian de lupte intestine şi în deplină turbulenţă internă şi internaţională, care aduce administraţia americană în tangaj major.

Aşteptat ca deschizător de drumuri şi conducător al Lumii Libere, Donald Trump se luptă în primul rând cu adecvarea la realitate şi gestiunea programului său electoral voluntarist şi revoluţionar conservator în condiţiile lumii supuse globalizării ca fenomen obiectiv şi interdependenţelor greu de desfăcut.

Preşedintele SUA pare un Don Quijote modern în lupta cu morile de vânt ale fenomenelor naturale ale lumii contemporane în reaşezare, punându-şi voinţa chezaş unor redesenări în realitate a plăsmuirilor şi percepţiilor instituite în campanie. O întreprindere utopică, sortită eşecului şi ameninţată cu irelevanţa. Norocul este însă că întregul efort se consumă într-o administraţie solidă a unui stat democratic serios, cu democraţie consolidată, capabilă să-şi rezolve singură problemele de adecvare şi reaşezare a jucătorilor în locul potrivit. Rămân doar dilemele, aşteptările şi perspectiva clamării victoriilor şi înfrângerilor, pe termen mediu. Dar şi aici raţiunea şi responsabilitatea vor trebui să ia locul emoţiilor şi umorilor actorilor aflaţi în încleştare.

Şi pe spaţiul extern, proiectul Trump se confruntă cu realitatea dură şi pură în care iluziile şi realităţile paralele plăsmuite se topesc şi se sparg precum baloanele de săpun, iar crudul adevăr al aşezărilor diferiţilor actori se relevă noii administraţii concomitent cu limitele acţiunilor posibile. Ca orice preşedinte american după Reagan, şi Trump pleacă de la dorinţa unei relaţii de concordie sau măcar a unor acorduri pragmatice cu Rusia pe anumite teme, chiar dacă deja se conturează liniile roşii neschimbate ale acţiunilor lui Vladimir Putin în Crimeea, Donbas, Abhazia şi Osetia de Sud sau Siria, Irak şi Afganistan.

Toate aceste acţiuni, fapte incontestabile, se aşază invariabil ca argumente de netăgăduit al unor poziţii de sancţiune ale Washingtonului în această privinţă. Iar referinţele la foştii membri ai staff-ului electoral şi ai administraţiei Trump apropiaţi de interesele Moscovei nu fac decât să accentueze abordarea în forţă a Americii lui Trump faţă de Rusia lui Putin.

Donald Trump revine, pas cu pas, în limitele clasice ale relaţiilor strategice tradiţionale ale Americii.

Preşedintele american Donald Trump şi prim ministrul Japoniei, Shinzo Abe, ţin o conferinţă de presă în East Room de la Casa Albă. FOTO Guliver/Gettyimages

Trump şi dilema majoră: aliaţi strategici sau economici

După demisia consilierului său pentru securitate naţională, generalul Michael Flynn, Preşedintele american Donald Trump pare să-şi contureze abordarea apropierii de Rusia în termenii solicitării pentru retrocedarea Crimeei şi retragerea trupelor ruse şi pro-ruse din Donbas, respectiv eliminarea ajutorului pentru orice formă de separatism în Estul Ucrainei. O reflectă, de altfel, comunicările Casei Albe, dar şi poziţiile noului reprezentant al SUA în Consiliul de Securitate pe tema Ucrainei. Mai mult, pe măsură ce presiunea pe aceste teme va creşte – audieri în Congres pe tema relaţiilor Rusiei oficiale cu campania preşedintelui Trump, dezbaterea raportului britanic prezentat lui John McCain despre temeiurile de şantaj ale Preşedintelui SUA de către Moscova – poziţia la Casa Albă în raport cu Rusia se va radicaliza, reproşând anexarea Crimeei şi agresiunea sa din Estul Ucrainei, dar şi crimele împotriva umanităţii realizate prin bombardamentele din Siria.

Astfel, Donald Trump revine, pas cu pas, în limitele clasice ale relaţiilor strategice tradiţionale ale Americii. Deja un telefon dat preşedintelui chinez Xi a clarificat susţinerea unei singure Chine, în timp ce două întâlniri cu premierul Shinzo Abe şi vizita secretarului Pentagonului, James Mattis, în Japonia şi Coreea de Sud au reafirmat ataşamentul şi angajamentul american faţă de aliaţii din Asia de Sud-Est.

Dacă la nivel securitar şi strategic paşii subliniază reaşezarea SUA în albia predictibilă în care s-a aflat în ultimii ani, nu acelaşi lucru îl putem spune despre acordurile comerciale şi cele de liber schimb. SUA au cerut renegocierea acordului de liber schimb american NAFTA, subiect abordat de Donald Trump şi cu premierul canadian, şi cu preşedintele mexican. Renunţarea la acord sau introducerea de taxe - varianta de taxare cu 20% pentru toate produsele - ar duce la o apropiere a Mexicului de Mercosur, organizaţia statelor din America Latină şi de Sud, cu efecte în cascadă asupra schimburilor reciproce şi a preţurilor produselor de pe piaţa americană. Apoi, acelaşi tip de suspendare a acordului de liber schimb a avut loc în privinţa TPP - Acordul de liber schimb Trans-Pacific, subiect abordat deja cu premierul japonez Shinzo Abe. În fine, şi negocierile pentru TTIP, Acordul de liber schimb şi investiţii trans-atlantic, au fost sistate la sosirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Ce se ascunde totuşi în spatele acestei dualităţi de abordări? Pe de o parte, partenerii strategici sunt menţinuţi, parteneriatele strategice şi angajamentele de securitate sunt reafirmate şi întărite – în cazul Japoniei acoperind chiar şi insulele Diaoyu/Senkaku, aflate în dispută cu China. Pe de altă parte, la nivelul relaţiilor comerciale, partenerii strategici devin peste noapte rivali, competitori, ca să nu spunem de-a dreptul duşmani.

Drumul spre cele mai bune soluţii, care să-i permită preşedintelui Trump să-şi salveze postura într-o formă convenabilă de ieşire din impasul creat de declaraţiile electorale, e lung şi anevoios.

Pentru Preşedintele Donald Trump, perioada reaşezării şi dezbaterii marilor teme pe baza înţelegerii şi a informaţiilor primite odată cu intrarea în funcţie continuă în ritm alert. Astfel, fostul candidat se află în negociere cu propria sa reflexie în oglindă când e vorba despre asemenea teme. Dacă, strategic, parteneriatele cu UE, Germania, Franţa, Marea Britanie, Japonia, Australia şi Coreea de Sud sunt foarte importante, în materie de competitori la nivel economic pe listă se află, după China – cu care se derulează un adevărat război de către noua administraţie Trump – Japonia, Coreea de Nord, Germania, Franţa, chiar Marea Britanie. Motivul este foarte clar, disputa privind ratele de schimb şi manipularea diferitelor monede - remninbi chinez, în primul rând - dar şi nemulţumirea pentru faptul că partenerii europeni profită de apărarea acordată de SUA pe banii ei şi investesc doar în economie, concurând produsele americane pe terţe pieţe şi la ei acasă.

Fireşte că drumul spre cele mai bune soluţii, care să-i permită preşedintelui Trump să-şi salveze postura într-o formă convenabilă de ieşire din impasul creat de declaraţiile electorale, e lung şi anevoios. Pentru moment, soluţia a fost continuitatea strategică dar revizionismul la nivel economic. Din păcate cele două sunt mutual sustenabile: partea economică şi comercială întăreşte apetitul şi înclinaţia spre asumarea costurilor strategice, de securitate şi apărare, iar invers, prezenţa militară şi de securitate este semnalul pentru investitorii americani că pot acţiona în acel spaţiu. Detaşarea celor două componente este dificil de realizat şi costisitoare şi pe plan strategic. Mai mult, retragerea din acordurile economice şi comerciale văduveşte America de un instrument dar şi lasă vid pentru alţi actori să profite de spaţiile de liber schimb denunţate. Până la urmă, Donald Trump trebuie să se lămurească de faptul că lupta contra unui proces obiectiv precum globalizarea e contraproductivă şi-l transformă într-un Don Quijote modern.

FOTO AFP

După Rusia, Senatul American îl ghidonează pe Preşedintele Donald Trump şi în politica SUA în regiunea Asia-Pacific

Nu numai politica Americii faţă de Rusia a fost subiectul unui număr de iniţiative şi legi pentru a îndigui pornirile voluntariste ale noului Preşedinte Donald Trump. Dacă în Senat se încearcă limitarea acţiunilor noului locatar de la Casa Albă de a încerca apropieri de Rusia fără acordul Congresului, iată că abordările de ghidonare a administraţiei Trump se amplifică.

Astfel, a fost dată publicităţii o scrisoare bipartizană adresată de 4 senatori americani, doi republicani -John McCain (Arizona) şi Marco Rubio (Florida) - şi doi democraţi - Ben Cardin (Maryland) şi Jack Reed (Rhode Island), aceasta vizând politica SUA faţă de regiunea Asia-Pacific. Cei patru senatori, extrem de influenţi în camera decizională responsabilă de politica Externă, de Securitate şi Apărare a SUA, au ţinut să-i amintească noului Preşedinte şi administraţiei sale, dar să dea şi un semnal şi lumii întregi, care sunt abordările SUA în regiunea Asia-Pacific.

Principalul motiv al scrisorii vizează reafirmarea angajamentului Americii pentru securitatea şi prosperitatea regiunii Asia-Pacific. Totul a plecat de la crearea sistemului şi ordinii internaţionale bazate pe reguli, după cel de-al Doilea Război Mondial, bazate pe principiile statului de drept, supremaţiei legii, popoarelor libere, pieţelor libere, mărilor deschise şi cerurilor deschise, precum şi pe principiul soluţionării paşnice a disputelor.

Cei patru semnatari reamintesc că aceste principii şi angajamente au schimbat soarta SUA şi a Asiei pentru totdeauna în bine, prin accesul la resurse care a susţinut creşterea economică în ambele părţi ale Oceanului, dar şi prin stabilitatea care a ţinut războiul departe de regiunea pacifică. Perioada de pace a permis ridicarea a sute de milioane de locuitori ai Asiei din sărăcie şi i-a adus la formule de autosuficienţă economică.

Cinci din primii 10 parteneri comerciali ai SUA se află în Asia şi sunt, totodată, destinaţia unui sfert din exporturile americane.

Pentru că aceste principii şi reguli, ca şi ordinea globală bazată pe reguli convenite, nu este eternă, părţile au fost de acord să-şi apere această bază de cooperare, pentru că era în interesul lor naţional. Mai mult, comportamentul asertiv al Chinei în mările Chinei de Sud şi Est, dar şi ameninţarea nucleară din partea Coreei de Nord au constituit puncte de convergenţă ale acţiunii SUA şi aliaţilor lor pacifici. Aceasta nu mai reprezintă o alegere pentru Administraţia Trump. Mai mult, ca o ramură egală, Congresul cere prin această scrisoare întărirea alianţelor tradiţionale, adâncirea relaţiilor diplomatice şi protejarea intereselor tuturor celor implicaţi în aceste acorduri.

Iar acordul se bazează pe apărarea aliaţilor atunci când sunt ameninţaţi, în timp ce prezenţa americană înaintată în Asia Pacific securizează şi menţine interesele naţionale pentru salvgardarea mărilor deschise şi a comerţului liber. În plus, aliaţii acoperă o mare parte a costurilor Americii care e prezentă spre a-i apăra: Japonia acoperă mai bine de jumătate din cheltuielile de staţionare a trupelor americane, în timp de Coreea de Sud plăteşte pentru 40% din efortul american destinat apărării peninsulei.

În final, scrisoarea bipartizană îi reaminteşte lui Trump şi de componenta economică şi comercială a relaţiei. Cinci din primii 10 parteneri comerciali ai SUA se află în Asia şi sunt, totodată, destinaţia unui sfert din exporturile americane. Dincolo de statistică, afacerile americane şi angajaţii de origine americană se află pe toate meridianele asiatice. E momentul angajării, nu al retragerii de aici, mai spune grupul celor patru, pentru a atenţiona Administraţia Trump în privinţa intereselor naţionale americane de menţinere a spaţiului de liber schimb pacific.


FOTO EPA

Marele Târg Trump-Putin, o utopie: frica nu e că se înţeleg, ci că se ceartă şi împing lumea în conflict

A curs multă cerneală legată de perspectiva ca venirea lui Donald Trump la conducerea Americii va duce la un Mare Târg între SUA şi Rusia, purtat direct de pragmaticul multi-miliardar american şi de liderul rus Vladimir Putin. Dacă iniţial o asemenea eventualitate părea o utopie, prin prisma personalităţilor, pregătirii şi abordărilor celor doi lideri, în ultima săptămână chiar gesturile şi pronunţările publice ale Administraţiei Trump (chiar dacă nu neapărat ale preşedintelui Trump însuşi) s-au dovedit consecvente şi în deplină continuitate cu abordările SUA din perioada anterioară. Trump e om de afaceri şi nu poate să accepte rezultatul unei negocieri decât câştigând ceva, în orice caz mai mult decât a avut predecesorul său democrat.

Într-adevăr, Donald Trump este unul din cei mai importanţi critici ai administraţiei democrate Obama, reproşându-i fostului preşedinte inclusiv că a lăsat să se întâmple anexarea Crimeei de către ruşi. Reprezentanta noii administraţii Trump în Consiliul de Securitate al ONU a condamnat „ocupaţia rusă” din Estul Ucrainei, formulare extrem de puternică şi regăsită la toţi membrii administraţiei în timpul audierilor în faţa Congresului. În plus, Casa Albă a comunicat solicitarea ca Rusia să se retragă din Crimeea şi să redea peninsula Ucrainei, căreia îi aparţine de drept, în timp ce Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut, în urma reuniunii Comisiei NATO-Georgia de săptămâna trecută, în numele NATO, retragerea Rusiei din Abhazia şi Osetia de Sud, regiuni ale Georgiei. Şi datele pot să continue cu afirmaţiile secretarului Pentagonului, James Mattis la ministeriala Apărării NATO sau cu cele ale secretarului de Stat Rex Tillerson, în marja G20, sau, mai mult, cu discursul vicepreşedintelui SUA Mike Pence la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen.

Cunoscând personalitatea celor doi preşedinţi, marea temere a analiştilor nu este aceea că Trump şi Putin ar face un Mare Târg, eventual pe seama Ucrainei sau a Europei de Est de la frontierele UE şi NATO.

E adevărat că preşedintele Donald Trump continuă să afirme în conferinţele de presă că-şi doreşte îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia sau colaborarea pe zone de interes. Însă spaţiile de interes se reduc, cooperarea militară e exclusă de către James Mattis, iar la nivel politic divergenţele sunt relevante şi pe Siria, şi pe tema Daesh/Stat Islamic, chiar dacă se menţin bunele intenţii de cooperare antiteroriste. În fapt, cunoscând personalitatea celor doi preşedinţi, marea temere a analiştilor nu este aceea că Trump şi Putin ar face un Mare Târg, eventual pe seama Ucrainei sau a Europei de Est de la frontierele UE şi NATO. Pe această direcţie, politicile au fost trasate, iar liniile roşii au fost bine conturate. În schimb, se poate ca, la prima discuţie între cei doi preşedinţi, Vladimir Putin să încerce să obţină avantaje la masă – doar urmează alegerile sale prezidenţiale – sau să obţină lucruri nescontate, iar preşedintele Donald Trump să realizeze în timpul convorbirilor sau după aceea care sunt intenţiile reale şi păcălelile Rusiei, iar reacţia să fie furibundă.

Mai în clar, preocuparea nu e că se vor înţelege cei doi mari, eventual pe seama statelor mici din Estul Europei, ci din contră, că în urma vreunei asemenea acţiuni, după ce Preşedintele american va înţelege că a fost păcălit, tras pe sfoară sau s-a încercat aşa ceva, să fie atât de nervos şi pornit, încât să determine o postură de confruntare a Americii şi împingerea spre război. De altfel, livrarea de arme letale defensive Ucrainei e încă pe masă, o solicită preşedintele comisiei pentru forţe armate a Senatului, senatorul republican McCain, după un vot al Congresului blocat de către fostul Preşedinte Obama. Acest instrument ar putea fi utilizat de către SUA pentru întărirea apărării Ucrainei şi pentru crearea unor instrumente importante de negociere în forţă cu Rusia.

De altfel, SUA au fost deja atacate la nivel oficial pentru faptul că, prin pregătirea personalului militar şi al serviciilor speciale ucrainene, prin reforma sistemului de securitate şi mai ales prin programul de creştere a capacităţii de apărare ucrainene, Washingtonul s-ar fi implicat în conflictul ruso-ucrainean. Cu asemenea schimburi de replici şi cu tentativa de încheiere a unei păci separate pe Siria în varianta ruso-iraniano-siriană (la Astana), e puţin probabil ca poziţiile ruso-americane să se apropie pe vreun dosar.


Macara la Casa Albă cu banner Green Peace FOTO Gulliver / Getty images / Drew Angerer

Preşedintele conservator Donald Trump faţă cu sistemul democratic american

În Statele Unite, cetăţenii care s-au prezentat la alegeri au votat pentru preşedintele Donald Trump. Departe de a fi un tiran sau un dictator, Trump este un personaj cu convingeri puternice, conservator şi necunoscător al afacerilor internaţionale, ba chiar al administraţiei americane. Din postura de politician anti-sistem, el a generat o serie de acţiuni conforme cu programul, dar electoral sau neconforme cu regulile democraţiei şi angajamentele americane.

Rezultatul a fost generarea unor proteste masive în stradă, presiune mediatică enormă, coalizarea personalităţilor americane împotriva sa, dar, dincolo de această semnalare publică a nemulţumirii pentru actele sale, sistemul democratic american de checks and balances, controlul reciproc şi echilibrele între puterile statului, a reacţionat şi a echilibrat balanţa. Asta înseamnă o democraţie matură şi sofisticată. În plus, sistemul însuşi, establishmentul, cel care asigură coloana vertebrală şi substanţa birocratică şi funcţională a statului american, a reacţionat.

Prima linie a moderaţie o reprezintă chiar consilierii preşedintelui Trump. Aici locurile nu sunt încă ocupate pe deplin, dar acţiunea consilierilor ponderează şi dă substanţa şi explicaţii pornirilor voluntare ale Preşedintelui. A doua linie de apărare, nuanţare şi ponderare, de conformare cu realitatea, o reprezintă aparatul său din guvernul american. Preluându-şi mandatele, Rex Tillerson, James Mattis şi Mike Pompeo intră în contact cu istoricul, contextul, datele clasificate, strategiile şi opţiunile, argumentele şi politicile aplicate, ei reprezintă un cerc de încredere al Preşedintelui Trump şi se pot pronunţa pentru a readuce raţiunea superioară şi interesul american în fiecare acţiune a Preşedintelui.

Dar democraţia americană are resorturile puterilor în stat: Justiţia a respins ordinele executive excesive, radicale şi care presupuneau încălcarea drepturilor unor cetăţeni americani sau aflaţi pe teritoriul american în diferite posturi sau cu diferite statute. Bătălia în justiţie e una democratică şi profund legitimă, care clarifică poziţii şi limite de acţiune prezidenţiale. În plus, acesteia i se adaugă rolul ponderator al Congresului american, care a limitat excesele şi a pus sub control pornirile excesiv de voluntare în ceea ce priveşte deschiderea faţă de Rusia, de exemplu, mergând până la politica în zona Asia-Pacific. Propunerile de legi pe aceste teme, de referire directă la Senat şi Congres, ca şi susţinerea bipartizană a lor, ba chiar cu majoritate consacrată de răsturnare a unui veto al Preşedintelui, au fost în măsură să echilibreze lucrurile, prin ameninţarea credibilă cu recursul la asemenea acţiuni de răsturnare a unor decizii.

SUA, ca un stat serios cu o democraţie matură şi sofisticată ce se află, a găsit resortul şi pârghiile pentru a limita şi conţine excesele şi a elimina din administraţie pe cei nepotriviţi sau susceptibili să fie constrânşi de actori terţi în direcţii nefavorabile Americii.

În fine, nu trebuie uitată nici consistenţa Sistemului, de care vorbeam mai sus, mergând la nivelul funcţionari publici – civil servants, al diplomaţilor şi al ofiţerilor de intelligence, cei care alcătuiesc osatura sistemului birocratic şi funcţional al democraţiei americane, cei prin intermediul cărora se pun în aplicare legi, decizii şi rezoluţii. Am avut momente de protest şi opoziţie în aplicarea unor politici sau decizii excesive ale Preşedintelui american, în special prin contribuţia persoanelor numite de administraţia anterioară. Dar nu trebuie uitat că acelaşi aparat de stat informează şi sancţionează alunecările şi încălcarea legii. Acestui mecanism i se poate atribui, de exemplu, eliminarea şefului campaniei electorale a lui Trump, Paul Manafort, chiar în timpul perioadei electorale, pentru relaţii nepotrivite şi angajamente faţă de Rusia şi, ulterior, a consilierului pentru securitate naţională, Michael Flynn, aflat în funcţie, pentru aceeaşi vină şi ascunderea acţiunilor şi conţinutului discuţiilor sale cu diplomaţi şi oficiali ruşi faţă de vicepreşedinte şi preşedinte.

Concluzia este că SUA, ca un stat serios cu o democraţie matură şi sofisticată ce se află, a găsit resortul şi pârghiile pentru a limita şi conţine excesele şi a elimina din administraţie pe cei nepotriviţi sau susceptibili să fie constrânşi de actori terţi în direcţii nefavorabile Americii (cazul Rusiei). În plus, cred că trebuie ca aliaţii şi partenerii SUA să aibă încredere în capacitatea celui mai important actor occidental de a-şi gestiona singur treburile interne şi de a prezenta un leadership capabil, pe termen mediu. Şi nu mai vorbim aici şi de faptul că e vorba despre un preşedinte ales al SUA, cu care orice stat va lucra în interesul comun, cu sau fără apetenţa personală în raport cu persoana Preşedintelui SUA.