Nemulţumit de minciunile din presa rusă, Pentagonul publică o înregistrare cu survolarea distrugătorului USS Ross de către un avion SU-24

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentagonul a publicat luni, într-un gest mai puţin obişnuit, o înregistrare video cu un bombardier rus de tip Su-24 care trece în zbor prin dreapta distrugătorului USS Ross, în Marea Neagră, exprimându-şi nemulţumirea faţă de felul în care presa rusă a scris despre acest lucru, relatează CNN.

USS Ross se afla la 25 de mile depărtare de coastele Crimeei, în apele internaţionale, în momentul în care s-au apropiat cele şase avioane de tip Su-24.

Avioanele ruseşti nu erau înarmate, potrivit unui oficial american din domeniul Apărării, iar cazul este considerat "de rutină".

Unele publicaţii ruseşti au scris că avionul rusesc a obligat distrugătorul american să părăsească apele teritoriale ruseşti în largul Crimeei. Însă Marina Statelor Unite afirmă că USS Ross nu şi-a schimbat cursul, aşa cum a scris presa, ci şi-a continuat misiunea, în apele internaţionale.

În înregistrare, făcută publică de către Forţele navale americane în Europa, apare un avion rusesc care zboară la aproximativ 500 de metri de distrugător, la aproximativ 180 de metri altitudine.

Marina a precizat că a făcut publică înregistrarea pentru a contrazice relatări din presa rusă.

Incidentul a avut loc după ce secretarul american al Apărării Ashton Carter a avertizat în legătură cu pericolul unei ofensive în această vară din partea separatiştilor proruşi care au ocupat Peninsula ucraineană Crimeea.

"Monitorizăm activităţile ruseşti, activităţile separatiştilor. Există o posibilitate şi un pericol grav", a declarat Carter într-un interviu pentru BBC, publicat luni.

Distrugătorul american USS Ross a demarat luni un exerciţiu de două zile cu fregata ucraineana Hetman Sahaidacini, potrivit Flotei a 6-a americane. Scopul prezenţei distrugătorului în Marea Neagră este să reasigure aliaţii NATO şi partenerii din regiune de angajamentul SUA de a colabora activ cu ei pentru a întări securitatea maritimă şi stabilitatea din regiune, noteză sursa citată. 

“Colaborarea cu partenerii noştri din Marea Neagra ajută la construirea unei conştientizări regionale mai bune. Exerciţiile navale cu parteneri precum Ucraina ne permit să creştem capabilităţile comune şi interoperabilitatea”, a declarat Tadd Gorman, comandantul USS Ross.
 

La rândul său, ministerul Apărării de la Kiev a anunţat că distrugătorul american USS ROSS şi fregata ucraineană Ghetman Sagaidacinîi au fost angajate, timp de două zile, în manevre comune în Marea Neagră, care s-au încheiat marţi.

Exerciţiile „de apărare antiaeriană şi antisubmarin“ au avut drept obiectiv „îmbunătăţirea coordonării în cadrul unui grup multinaţional, în conformitate cu normele NATO“, se subliniază într-un comunicat al ministerului ucrainean.

De partea ucraineană, la aceste manevre au participat, de asemenea, un elicopter KA-27 şi un avion AN-26.

Ucraina, care este angajată într-un conflict armat cu separatişti proruşi în est — conflict în care au murit deja peste 6.400 de oameni, într-un an de zile — şi-a multiplicat în ultimul timp manevrele comune cu SUA, stârnind furia Rusiei.

La sfârşitul lunii aprilie, 300 de paraşutişti americani au fost desfăşuraţi pentru mai multe luni în vestul Ucrainei pentru a antrena 900 de soldaţi ai Gărzii Naţionale ucrainene în vederea combaterii rebelilor separatişti, totul la cererea Kievului şi urmând să dureze şase luni.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite