INTERVIU America nu se va retrage din Orientul Mijlociu
0
Miza primei zile, a reuniunii liderilor statelor membre ale G20, de la Sankt Petersburg, nu va fi agenda oficială, focalizată pe guvernanţa economică, ci bătălia dintre Barack Obama şi Vladimir Putin. Primul solicitând sprijin pentru o acţiune militară, contra regimului sirian. Al doilea insistând pe găsirea altor soluţii, paşnice, menite a stopa războiul fraticid, care pare a pecetlui dezintegrarea teritorială a Siriei. Ce va urma?
Cu 10 voturi pentru şi 7 contra, comitetul senatorial pentru relaţii externe a dat câştig de cauză pledoariei triumviratului trimis de Casa Albă, cel format din şeful diplomaţiei americane, John Kerry, de liderul Pentagonului, Chuck Hagel, şi de bine temperatul general Martin Dempsey, care are pregătite toate opţiunile, de la cel mai bun, la cel mai rău scenariu post-operaţiunea aeriană preconizată a diminua puterea armatei siriene.
Urmează ca Senatul SUA să se pronunţe, prin vot, asupra proiectului de rezoluţie redactat la Casa Albă.
Într-un asemenea moment, contează şi opinia unui absolvent al Universităţii Naţionale de Apărare, din Washington D.C., precum generalul Alexandru Grumaz, care cunoaşte bine, de la faţa locului, mecanismele specifice dezbaterilor generate la nivelul Congresului Statelor Unite ale Americii.
În urmă cu câteva ore, la postul de televiziune CNN, fostul secretar al apărării, William Sebastian Cohen, a apreciat prestaţia publică, transmisă în direct, pe micul ecran, a triumviratului menţionat, semnalând şi un detaliu important.
Prin fermitatea arătată Siriei, Casa Albă vizează, fără niciun dubiu, şi atenţionarea clară a Iranului, care, prin continuarea programului nuclear, nu doar cu ţeluri paşnice, ci şi militare, se apropie de o altă linie roşie, respectiv aceea peste care dacă va trece, va atrage o ripostă pe măsură.
Până când va fi declanşată operaţiunea aeriană, răspunsurile generalului Alexandru Grumaz nuanţează un bombardament informaţional citit din perspectiva celui ce ştie caracteristicile mediului politic de peste Ocean.
Preşedintele Barack Obama, la întâlnirea cu membri ai Congresului SUA, cu care a discutat despre Siria, la Casa Albă, pe 3 septembrie 2013. Foto: Pete Souza
_________________________________________
-Se ştie, la Washington D.C., că preşedintele Barack Obama are o şansă bună să obţină sprijinul Senatului, unde democraţii au cuvântul decisiv, dar Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani, teoretic va proceda ca şi până acum, blocând iniţiativa prezidenţială. Cum comentaţi acest tablou al raportului de forţe existent pe Capitol Hill?
-Situaţia din Siria este intolerabilă.
Dimensiunea umanitară a acesteia este impresionantă, cu peste 2 milioane de refugiaţi, cu sute de copii ucişi de utilizarea gazului sarin, gaz interzis în 1991, de ONU şi catalogat, atunci, ca armă de ucidere în masă.
Ceea ce preşedintele Obama a anunţat ca iminent, un atac cu rachete Tomahawk, la adresa regimului Assad a fost un avertisment strict necesar, ca Damascul să renunţe, cât nu este prea târziu, la această formă de manifestare, în războiul civil, în care este implicat.
Deocamdată, dimensiunea militară a trecut pe planul doi cedând locul dimensiunii parlamentare şi acest lucru datorită faptului că pe agenda publică europeană sau americană, pe primul loc se află criza economică şi şomajul accentuat, dar şi alegerile din Germania, ţara care conduce, la ora actuală, UE.
Este prima dată de la Al Doilea Război Mondial, când economicul stabileşte priorităţile pe agendele cancelariilor occidentale şi nu evenimentele internaţionale.
Amânarea atacului va permite preşedintelui Obama să participe la reuniunea G20, de la Sankt Petersburg, fără ca ştirile despre operaţiunea militară să domine media globală.
Rusia continuă să-l susţină pe Assad şi a avertizat împotriva unui atac american.
Urmează decizia Congresului SUA, odată cu începerea lucrărilor de toamnă, pe 9 septembrie, la solicitarea preşedintelui american, de a autoriza un atac militar asupra Siriei.
Preşedintele a cerut Congresului să renunţe la diferenţele politice din trecut, între republicani şi democraţi, şi să dezbată, fără părtinire, o acţiune de pedepsire a regimului preşedintelui Bashar al-Assad, pentru utilizarea de arme chimice în războiul civil sirian.
Drumul spre o rezoluţie pozitivă nu este uşor.
Richard Haas, preşedintele Council on Foreign Relations şi fost diplomat declara:
Consiliul de Securitate nu poate fi garantul a ceea ce este legal şi a ceea ce este legitim.Aceasta ar însemna să se permită unei ţări ca Rusia să aibă controlul asupra legilor internaţionale şi, în sens mai larg, asupra relaţiilor internaţionale.
Mike Turner, preşedintele subcomisiei pentru acţiunile aeriene şi ale trupelor de uscat, din Comisia Camerei Reprezentanţilor, pentru Categoriile de Forţe Armate, a declarat că va bloca finanţarea unei viitoarea acţiuni militare, atât timp cât administraţia de la Casa Albă nu va renunţa la reducerile fondurilor bugetare, din domeniul militar.
Republicanii John McCain şi Lindsey Graham au declarat că nu vor sprijini atacul, pentru că nu este unul consistent, care să-l îndepărteze pe Assad de la putere.
Eu cred că decizia lui Obama, de a se adresa Congresului, a fost influenţată, în primul rând, de decizia Camerei Comunelor, care a votat împotriva participării Marii Britanii, la acţiunile militare fără mandat ONU.
Vorbind pentru CNN, republicanul Mike Rogers, preşedintele Comitetului pentru Informaţii, din Camera Reprezentanţilor, a declarat că Congresul va sprijini solicitarea preşedintelui Obama, în interesul naţional al SUA, demonstrând că americanii nu tolerează folosirea armelor de nimicire în masă.
Senatorul Paul Rand a declarat că şansele ca o rezoluţie pozitivă să treacă în Camera Reprezentanţilor sunt de 50-50%.
Aş vrea să amintesc aici şi disensiunile existente şi în sânul Ligii Arabe, unde Egiptul se opune dorinţei Arabiei Saudite, de a da o lovitură decisivă, regimului de la Damasc.
Am să închei răspunsul cu o întrebare retorică a preşedintelui Obama:
"what message will we send if a dictator can gas hundreds of children to death in plain sight and pay no price?/ ce mesaj vom transmite dacă sute de copii pot fi omorâţi, în plină zi şi nimeni nu plăteşte pentru acest fapt?”
-Parlamentarii din ambele partide politice, democrat şi republican, recunosc cât de important este să fie percepuţi ca apărători ai Israelului, mai ales în timpul alegerilor, atunci când doresc să arate alegătorilor, că sunt prieteni ai statului evreu. Este acesta un indiciu că votul final va fi în favoarea solicitării Casei Albe, de a obţine sprijinul Congresului SUA, pentru o operaţiune aeriană, contra obiectivelor militare siriene?
-Israelul este principalul aliat al SUA, în Orientul Mijlociu, căruia îi oferă, pe lăngă sprijinul politic şi pe cel militar, factura plătită Tel Aviv-ului, de Washington, ridicându-se undeva la 4 miliarde de dolari pe an.
De asemenea să ne aducem aminte cum în Camera Reprezentantilor din SUA s-a aprobat, în 2010, un ajutorul militar suplimentar, în valoare de 205 milioane de dolari, pentru Israel, în vederea finalizării sistemului antirachetă Domul de Fier.
Situaţia din zonă, războiul civil din Siria, dar şi relaţia cu palestinienii, a fost discutată de administraţia Obama, de mai multe ori anul acesta.
Liderii SUA au vizitat pe rând Tel Aviv-ul - Obama în martie, secretarul de stat John Kerry de mai multe ori şi generalul Martin Dempsey, preşedinte al Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore, a făcut a treia vizită în Israel în anul acesta, luna trecută.
Referitor la această vizită, generalul Martin Dempsey a prezentat o schiţă de soluţie militară, în 11 puncte.
Aceasta prevede, printre altele, crearea unei zone de interdicţie aeriană şi a unei zone tampon la graniţe, formarea unui comandament de conducere a operaţiunilor militare din Siria, ale viitoarei alianţe, în Iordania, responsabilităţi pentru vecinii Siriei, Turcia, Israelul şi Iordania, inclusiv locul capitalei provizorii, oraşul Deraa.
Soluţia a fost discutată şi cu o serie de lideri militari din Turcia, Iordania, Franţa, Anglia şi Arabia Saudită, la o reuniune în Iordania.
Dar, Israelul nu împărtăşeste entuziasmul Riad-ului pentru cauza rebelilor, în ciuda faptului că familia Assad a sprijinit, timp de 40 de ani, axa Iran-Siria-Liban, unde Hezbollahul a fost principalul autor al acţiunilor teroriste împotriva israelienilor.
Prezenţa, printre rebeli, ai unor militanţi al-Qaida îngrijorează atât Tel Aviv-ul, cât şi Riadul.
Ce mai au în comun cele două state este dorinţa de a urgenta o lovitură militară a SUA, asupra punctelor vitale ale armatei siriene: centre de comunicaţii, baze de rachete S300 sau Bastion, aeroporturi, sisteme radar, depozite de muniţie.
Casa Albă a pregătit un memorandum, pentru Congres, referitor la folosirea armelor chimice şi de asemenea a făcut o prezentare clasificată, pentru membrii Camerei Reprezentanţilor prezenţi la Washington.
Comitetul pentru Relaţii Externe a pregătit un memorandum, care permite în cazul unui vot pozitiv, o angajare pentru 60 de zile, cu posibilitatea unei prelungiri, de încă 30 de zile, a unei acţiuni militare - lovituri aeriene şi cu rachete de croazieră - împotriva Siriei.
De menţionat că documentul nu consideră necesară o intervenţie terestră, a militarilor americani.
Lobby-ul desfăşurat de Casa Albă va fi în mod sigur sprijinit de American Jewish Committee, care va discuta, cu membrii Camerei Reprezentanţilor, soluţionarea situaţiei, în cel mai scurt timp.
În acelaşi timp, la Tel Aviv, preşedintele israelian, Shimon Peres, a apărat, într-o declaraţie, decizia omologului său american, Barack Obama, de a cere aprobarea Congresului SUA, pentru o intervenţie militară în Siria, el fiind primul responsabil israelian, care s-a exprimat în manieră explicită, asupra deciziei lui Barack Obama.
Premierul Benjamin Netanyahu s-a mulţumit să declare că Israelul rămâne pregătit pentru orice scenariu.
-Administraţia Obama a început o campanie de presă duminică, ca să obţină aprobarea Congresului, pentru planul său de a pedepsi, pe plan militar, guvernul sirian. Are sorţi de izbândă?
-Deşi mulţi dintre membrii Congresului nu sunt prezenţi la Washington, Casa Albă şi-a propus ca mai multe întâlniri să aibă loc, în această săptămână, pe măsură ce membrii Congresului se reîntorc din vacanţă.
Preşedintele doreşte să împartă responsabilitatea unei astfel de decizii, cu membrii Congresului SUA, unde rezultatul unui vot este la fel de incert, cum a fost în Marea Britanie, mai ales în Camera Reprezentanţilor.
Un eveniment important, care va avea loc între declaraţia preşedintelui Obama, care anunţa un atac asupra Siriei şi revenirea Congresului este summitul G20 de la St. Petersburg, unde, deşi Obama nu are programată o întâlnire directă cu Putin, cel puţin deocamdată, participă doar pentru o zi, situaţia din Siria va fi cel mai probabil în centrul consultărilor neoficiale.
ONU, prin vocea autorizată a lui Ban Ki-Moon, i-a cerut preşedintelui Obama să amâne o decizie, până ce inspectorii internaţionali vor prezenta concluziile lor.
Asta ar putea lua trei saptămâni, cel puţin.
Problema este că atât administratia americană, cât şi republicanii din Congres, nu au încredere că dovezile ce vor fi prezentate vor face ca, printr-o rezoluţie, Consiliul de Securitate să autorizeze o interventie, atâta timp cât Rusia şi China blochează acest lucru.
Trebuie menţionat faptul că decizia preşedintelui Obama, de a se adresa Congresului, a fost aplaudată de liderii republicani şi democraţi din Congres, care s-au angajat să programeze o dezbatere şi un vot, imediat după vacanţă.
Dilema cu care este confruntat Obama seamănă cu cea a lui George W. Bush, de acum zece ani, când acesta a decis să atace Irakul, fară a fi autorizat să o facă, de către Consiliul de Securitate al ONU.
Atunci, preşedintele Bush a vrut să-l înlăture de la putere pe Saddam Husein.
Acum, Obama vrea să apere legislaţia internaţională, care prevede că armele chimice sunt interzise şi nu doreşte crearea unei situaţii favorabile, pentru o parte sau alta, ce se află în conflict.
De asemenea datorită utilizării armelor chimice, fluxul de refugiaţi sirieni este într-o creştere dramatică, spre Turcia şi Iordania.
Ca o concluzie, eu zic că o rezoluţie pozitivă din partea Cogresului va fi posibilă.
-Cotidianul sirian, Al Thawra, a considerat opţiunea lui Obama, de a solicita votul membrilor Congresului SUA, drept "începutul retragerii istorice a americanilor", bazat pe un "sentiment de înfrângere implicit şi dispariţia aliaţilor săi". Ce părere aveţi?
-Totul face parte din sistemul de propagandă instaurat de un regim totalitar, care încearcă să justifice atrocităţile comise, iar, în privinţa aceasta, sovieticii i-au învăţat bine pe sirieni.
De fapt, alături de războiul civil se desfăşoară unul mediatic, între aceiaşi combatanţi.
Rebelii s-au organizat foarte bine, pe teritoriul Siriei, amenajând studiouri private, unde prelucrează imaginile din zonele de conflict, imagini care sunt apoi prezentate pe YouTube - devenit relevant, în aceste zile, pentru situaţia de acolo.
Important pentru noi este să privim aceste clipuri în contextul general al conflictului, pentru a înţelege situaţia reală.
Lupta dintre media guvernamentală şi cea a insurgenţilor capătă uneori aspecte dramatice, prin răpirea şi executarea de jurnalişti, de o parte şi de alta.
Reacţia în Siria, inclusiv cea a preşedintele Bashar al-Assad, care îşi flexează muşchii, este una adoptată în condiţiile de astăzi, la fel ca acum un an, când Gaddafi proceda în acelaşi stil.
Opoziţia este dezamăgită, pentru că ar fi vrut o ripostă imediată, în timp ce aliaţii ruşi şi iranieni ai Damascului flutură avertismente privind un război regional.
Puterile occidentale sunt divizate sub presiunea electoratului, sau a propriilor parlamentari, iar Franţa e dezorientată, de decizia bruscă, a Casei Albe şi vrea acum şi ea să voteze în Parlament, o decizie de implicare sau nu în război.
Preşedintele Barack Obama va lua o decizie, la momentul oportun, în privinţa Siriei potrivit intereselor Statelor Unite.
America nu se retrage şi nu se va retrage din Orientul Mijlociu.
Interesele militare şi politice sunt foarte puternice, iar dacă ar trebui să vorbim despre o coaliţie de voluntari, care să lupte alături de americani, împotriva lui Assad, nu ar trebui să căutăm prea mult.
Aceasta este deja formată din: Turcia, Iordania, Israel, Arabia Saudită, Qatar, Kuweit şi Emiratele Arabe Unite.
Liga Arabă, un pion important în regiune este, din păcate, divizată între cei conduşi de Arabia Saudită şi ţările apropiate axei Iran-Siria, respectiv Algeria, Libanul şi Egiptul.
Turcia, la rândul ei, crede că doar o intervenţie de amploare ar putea da rezultate, în timp ce intervenţiile limitate sunt considerate insuficiente şi chiar contraproductive.
Josh Earnest, un adjunct al purtătorului de cuvânt al Casei Albe indică clar situaţia declarând:
preşedintele american va da prioritate intereselor SUA, când va decide reacţia ţării sale.
-Preşedintele Barack Obama a afirmat sâmbătă, că este conştient că, până la urmă, o soluţie politică va detensiona situaţia din teatrul de război din Siria. Care ar fi principalele repere ale acestei dezirabile mutaţii, în viaţa cetăţenilor sirieni?
-Deşi toate cancelariile s-au pronunţat pentru o soluţie diplomatică, datorită folosirii gazelor toxice, această soluţie devine din ce în ce mai depărtată, dar încă posibilă.
Summitul de la Sankt Petersburg este o ocazie de a discuta situaţia din Siria, cel puţin între miniştrii de externe rus şi american, John Kerry şi Serghei Lavrov.
Pe agenda oficială a reuniunii nu va figura o astfel de dezbatere internaţională privind războiul civil sirian.
Criza politică siriană va fi abordată exclusiv în cadrul întrevederilor informale, astfel că reuniunea la nivel înalt, a reprezentanţilor principalelor economii industrializate şi emergente se va concentra pe probleme financiare şi comerciale, aşa cum s-a prevăzut iniţial.
Până în prezent, divergenţele de opinii între SUA, Marea Britanie şi Franţa, pe de o parte, şi Rusia şi China, pe de altă parte, au făcut imposibilă ajungerea la un acord, la nivel internaţional, pe acest subiect.
Moscova, prin Serghei Lavrov, a depus eforturi considerabile, în această perioadă, pentru a-şi salva aliatul sirian, purtând discuţii cu reprezentantul UE, Catherine Ashton, cu ministrul de externe englez, William Hague şi cu omologul francez, Laurent Fabius.
De asemenea, Moscova susţine o întâlnire la Geneva, între actuala administraţie din Siria şi opoziţia siriană, reprezentată de Coaliţia Naţională Siriană.
Urmare a ultimelor evenimente, coaliţia opoziţiei siriene are intenţia de a trimite o delegaţie la Londra, pentru a se întâlni acolo cu parlamentari englezi şi pentru a încerca să-i convingă despre necesitatea unei acţiuni militare, împotriva regimului de la Damasc.
Generalul Alexandru Grumaz, un decriptor al mutaţiilor geopolitice actuale.
Dar, domnule Petrescu, există coerenţă în cadrul opoziţiei siriene?
Opoziţia siriană este, practic divizată, la mai bine de doi ani, de la izbucnirea conflictului civil.
Ea este formată din grupuri politice, dizidenţi exilaţi, grupări afiliate al-Qaeda, militari dezertori, din trupele regulate şi activişti, coaliţia fiind formată la Doha, la presiunile comunităţii internaţionale.
În aceste condiţii, liderii mondiali pun la îndoială dacă această opoziţie divizată e o variantă mai bună decât Assad.
Elitele din Siria sunt de formaţie nasseristă, adică au fost costruite pe modelul lansat de Gamal Abdel Nasser, în Egipt, acesta fiind pro-sovietic şi socialist.
Siria este un mozaic de etnii şi religii, care au fost unite într-o ţară, de puterile coloniale.
Războiul din Siria este pe undeva o confruntare dintre şiiţi şi suniţi, la fel ca în Irak, factorul kurd fiind prezent în ambele zone.
Este o confruntare cu posibilitatea extinderii dincolo de graniţe, în primul rând în Liban, un alt conglomerat de etnii şi religii.
Probabil, într-un viitor nu foarte apropiat, dar nici foarte îndepărtat, harta regiunii se va modifica şi suniţii, kurzii sau şiiţi vor fi împreună în regiuni de sine stătătoare.
Avem exemplul, nu prea îndepărtat, al Balcanilor…
Se încarcă comentariile...
