Hugh Hefner, investigat de FBI în anii ’50, pentru „obscenitatea“ revistei Playboy. Dosarul a fost făcut public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

La aproape doi ani după moartea lui Hugh Hefner, sunt disponibile pentru publicul larg noi detalii legate de bătălia fondatorului Playboy cu FBI-ul şi guvernul federal, referitoare la cenzură şi la „materiale obscene“.

Luni, FBI a publicat un dosar de 58 de pagini, cu articole de ziar, interviuri şi alte documente care au legătură cu investigaţia Biroului în legătură cu Hefner, fotograful său şi revista Playboy. 

După publicarea numărului Playboy din iunie 1963, care prezenta fotografii nud cu Jayne Mansfield pe platourile de filmare, Hefner a fost arestat pentru obscenitate, ca urmare a unei plângeri adresate unei instanţe din Chicago.

Departamentul american de Justiţie defineşte obscenitatea ca „reprezentare vizuală, cuvinte rostie sau text scris“ care se încadrează în criteriile Testului Miller.

Însă această arestare a avut loc la opt ani după ce FBI-ul a decis să facă din Hefner o persoană de interes. 

Dosarul FBI începe cu un articol de ziar din 1955, care a numit Playboy „o versiune mai tânără, suprasexualizată a revistei Esquire“.

Alte articole din diferite publicaţii naţionale detaliază interdicţia pe care Hefner şi Playboy au primit-o de la Departamentul Poştal al SUA în contextul unei „verificări legale“ cu referire la obscenitate, în 1958. În ciuda acestui impediment, cumpărătorii au continuat să-şi primească revistele.

În acelaşi an, o notă trimisă directorului FBI de atunci, J. Edgar Hoover sugera ca agenţii să înceapă să-i supravegheze atât pe Hefner, cât şi pe fotograful său, Edward Zukar Oppmanm, pentru a vedea dacă ei sau echipa Playboy intenţionau să transporte „imaginile pornografice“ în afara graniţelor ţării. Însă eforturile FBI nu au dus la descoperirea unor nereguli.

Deşi nu au fost formulate acuzaţii privitoare la obscenitate, FBI-ul a aşteptat până după decesul lui Hefner, pentru a face public dosarul său, la fel cum a făcut şi în cazul altor figuri publice.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite