El Chapo droga şi viola adolescente, potrivit unui martor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
El Chapo FOTO EPA-EFE
El Chapo FOTO EPA-EFE

Celebrul narcotraficant mexican Joaquin "El Chapo" Guzman, judecat în prezent la New York, droga şi viola adolescente, potrivit unor documente făcute publice sâmbătă, în care este citat un martor la proces, relatează AFP.

Mărturia aparţine lui Alex Cifuentes, un traficant de droguri columbian care a fost mâna dreaptă a lui El Chapo. Cifuentes a declarat că o femeie îi trimitea lui El Chapo fotografii cu fetele, iar acesta îşi alegea astfel victimele şi plătea până la 5.000 de dolari pentru fiecare fată.

Şi Cifuentes a folosit de trei sau patru ori acest sistem, alegând fete dintre care unele aveau 15 ani. El Chapo a optat de mai multe ori pentru fete care este posibil să fi avut doar 13 ani, a precizat Cifuentes.

El Chapo, în vârstă de 61 de ani, le-a drogat uneori pe adolescente folosind o substanţă sub formă de pudră, cu ajutorul lui Cifuentes, înainte de a le viola.

Alex Cifuentes nu a menţionat însă aceste fapte în cele patru zile în care a fost prezent în calitate de martor la procesul de la New York. Deliberările în acest proces sunt aşteptate luni.

“Joaquin neagă aceste acuzaţii, care sunt neconfirmate şi considerate prea puţin credibile pentru a fi analizate la proces. Este păcat că astfel de documente sunt făcute publice înainte ca juraţii să delibereze”, se arată într-un comunicat al avocatului lui El Chapo.

Docomentele au fost dezvăluite după ce presa americană a protestat, acuzând faptul că multe informaţii ledgate de procesul narcotraficantului sunt confidenţiale.

El Chapo este acuzat de trafic de droguri, posesie de arme şi spălare de bani. Pe numele său există zece capete de acuzare.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite