Democraţii cer audierea traducătorului care a fost prezent la întâlnirea dintre Trump şi Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump şi Vladimir Putin, alături de traducătorii lor, în timpul întrevederii de la Helsinki
Donald Trump şi Vladimir Putin, alături de traducătorii lor, în timpul întrevederii de la Helsinki

Mai mulţi oficiali americani, în special cei din tabăra democraţilor, au solicitat audierea în Congresul SUA a traducătorului care a asistat la discuţia preşedinţilor Donald Trump şi Vladimir Putin, scrie Huffington Post.

Mai mult, senatorul statului New Hampshire, Jeanne Shaheen, strânge semnături pe o declaraţie pe care o trimite preşedintelui comisiei pentru afaceri internaţionale a Senatului SUA, Bob Corker, în care se cere organizarea unei şedinţe în care să fie audiat traducătorul care l-a însoţit pe Donald Trump la întrevederea între patru ochi cu liderul de la Kremlin. Purtătorul de cuvânt al lui Corker nu a specificat, deocamdată, dacă oficialul va susţine această iniţiativă.

"Cer organizarea unei şedinţe cu participarea traducătorului american care a fost prezent la întâlnirea cu Putin, pentru a înţelege despre ce au discutat în regim închis. Acest traducător ar putea ajuta să înţelegem ce a spus preşedintele SUA lui Putin şi ce i-a promis din numele nostru", a scris Shaheen pe contul său de Twitter.

"Traducătorul lui Donald Trump trebuie să se prezinte în faţa Congresului şi să depună mărturii despre cele discutate în privat. Dacă republicanii într-adevăr sunt înfuriaţi, aşa cum spun, atunci chemaţi-l astăzi", a declarat Shaheen.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite