Confruntarea anului: triumful experienţei asupra iraţionalului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima dezbatere prezidenţială, aşteptată cu interes nu doar de alegătorii americani, ci şi de publicul internaţional, a adus în prim plan un candidat experimentat, sigur pe sine, informat, cu o agendă bine conturată şi o strategie de aplicare a acestor planuri.

Este vorba despre democrata Hillary Clinton, care a demonstrat că anii de rodaj politic şi diplomatic nu au fost în zadar. De cealaltă parte, am asistat la numărul unui candidat nepregătit, lipsit de argumente, care a repetat aceleaşi sloganuri de campanie cu care şi-a obişnuit alegătorii, care nu a răspuns la întrebările care i-au fost adresate, şi-a întrerupt contracandidatul (de 26 de ori în primele 25 de minute) şi a vorbit peste moderator. Nu a dat răspunsuri punctuale şi a venit cu temele nefăcute. Este vorba despre republicanul Donald Trump, care a tratat dezbaterea prezidenţială ca pe o tranzacţie imobiliară. Coerenţa a făcut diferenţa.

Prima confruntare directă între cei doi candidaţi a demonstrat că experienţa şi pregătirea chiar contează. Că vorbele goale pot capta interesul o dată, dar este nevoie şi de substanţă. Cum poţi pretinde că vei face America „măreaţă din nou”, atunci când nu ai idee care sunt adevăratele probleme cu care se confruntă americanii? Nu poţi fi credibil atunci când spui cu gura ta că faptul că ştii să ocoleşti legea şi nu-ţi plăteşti taxele, dovedeşte că eşti un om de afaceri inteligent, când pretinzi că dacă acorzi scutiri de taxe bogaţilor, vei ajuta clasa de mijloc, când vorbeşti despre reducerea deficitului bugetar, dar cifrele pe care le prezinţi se bat cap în cap, când îţi ameninţi aliaţii militari şi construieşti ziduri care să te separe de vecini, când faci afirmaţii neadevărate, ce pot fi verificate la distanţă de un click, toate acestea nu au cum să te ajute să dovedeşti că eşti pregătit să te instalezi confortabil în fotoliul de la Casa Albă. Pentru că, odată devenit preşedinte, nu-ţi pot declara falimentul, aşa cum te-ai obişnuit să faci când dai de greu, şi să părăseşti scena doar pentru a o lua apoi de la capăt.

Dezbaterea nu a fost lipsită de momente surprinzătoare. Cireaşa de pe tort: Trump a criticat-o pe Clinton că s-a pregătit pentru dezbatere. Răspunsul ei a fost fără echivoc: s-a pregătit pentru dezbatere aşa cum este pregătită şi să devină preşedinte al Statelor Unite.

Trump, început bun, final catastrofal

Trump a început bine şi, în primele 20 de minute ale dezbaterii, a fost chiar convingător. Şi-a pierdut, însă, repede calmul, iar ideile au început să se amestece ca la un joc de cărţi. Norocul lui că a avut la îndemână paharul cu apă. Pe măsură ce minutele se scurgeau, dispărea şi stăpânirea de sine a republicanului.

Genială ideea jurnaliştilor americani de a prezenta dezbaterea în ferestre. Am putut urmări reacţiile candidaţilor în timp real: ea, calmă, stăpână pe situaţie, punându-şi în dificultate adversarul, el agitat, temperamental şi pus în dificultate.

Esenţa de dincolo de spectacol

Printre subiectele abordate în cadrul primei dezbateri se numără acordurile comerciale, economia, crearea de locuri de muncă şi păstrarea lor în ţară, accesul la educaţie, combaterea terorismului, problema rasială, atacurile cibernetice, regimul armelor de foc. Niciunul nu a fost aprofundat suficient, s-au plâns alegătorii care au urmărit dezbaterea.

Lecţie de „tăiat craca de sub picioare”

Unul dintre cele mai jenante momente ale lui Trump a fost cel în care moderatorul l-a întrebat pe republican de ce a preferat să susţină povestea legată de faptul că Obama ar fi fost născut în Kenya, cinci ani după ce problema fusese rezolvată, iar preşedintele făcuse public documentul care atesta că este cetăţean american, născut pe teritoriul ţării. O întrebare la care, de altfel, Trump a mărturisit că se aştepta. Răspunsul lui a fost pe cât de lipsit de coerenţă, pe atât de năucitor.

Trump a susţinut mult timp că Obama s-a născut în Kenya, ceea ce nu i-ar fi permis să devină preşedinte şi a insistat că a făcut un serviciu ţării obligându-l pe actualul şef al statului să îşi facă public certificatul de naştere. Mai mult, a acuzat tabăra Clinton că a stârnit această controversă.

Prima dezbatere, o şansă ratată pentru Trump

Donald Trump ar fi putut aborda nenumărate subiecte care i-ar fi permis s-o strângă cu uşa pe Clinton. De la sursele de finanţare ale fundaţiei Clinton, la ancheta FBI, Benghazi, dar şi acordurile comerciale susţinute de contracandidata sa, subiecte în legătură cu care Hillary Clinton merge pe nisipuri mişcătoare. Trump a ratat, însă, să fructifice momentul în favoarea lui. În schimb, a preferat să devină defensiv şi să se explice. De exemplu, atunci când a fost acuzat de Clinton de discriminare rasială, în legătură cu un proces din anii ’70. Trump ar fi refuzat atunci să închirieze apartamente persoanelor de culoare, asigurându-se că angajaţii lui cunosc foarte bine regulile jocului. Republicanul nu a negat acuzaţiile de discriminare rasială, ci a afirmat doar că procesul s-a încheiat cu o înţelegere între cele două părţi. În aceste condiţii, lui Donald îi va fi destul de dificil să convingă comunitatea de culoare că îi va reprezenta interesele când se va afla în Biroul Oval. Iar exemplele pot continua.

Amnezie motivată politic

Confruntat de moderator în legătură cu afirmaţia potrivit căreia Hillary Clinton nu are o înfăţişare prezidenţială, Trump s-a sucit din nou şi a negat că ar fi susţinut vreodată acest lucru. Ceea ce ar fi vrut el să spună a fost, de fapt, că Hillary Clinton nu are energia, vitalitatea necesare pentru a deveni şef de stat, a adăugat el. Replica lui Clinton a fost pe măsură. Fostul Secretar de Stat l-a invitat pe Trump să călătorească în 112 ţări, să negocieze acorduri de pace, de încheiere a focului, eliberarea din închisoare a dizidenţilor sau chiar să depună mărturie timp de 11 ore în faţa Congresului, aşa cum a făcut ea, înainte de a-i da lecţii despre vigoare.

Trump are probleme cu femeile

Partea de final a dezbaterii i-a permis lui Clinton să înscrie puncte când a amintit despre desele atacuri ale lui Tump la adresa femeilor, pe care nu o dată le-a caracterizat folosind cuvinte neelegante. Hillary Clinton a vorbit şi despre fosta Miss Universe Alicia Machado, pe care Trump a numit-o Miss Piggy şi Miss Menajeră, femeie care a obţinut cetăţenia americană şi care va vota pe 8 noiembrie. Şi nu e greu de ghicit către cineva merge votul ei. Replica lui Trump? Fără legătură cu subiectul, bineînţeles. S-a plâns de clipurile negative de campanie rulate de tabăra Clinton la adresa sa şi a vorbit despre… Rosie O’Donnell. De ce ar crede un candidat la prezidenţiale că alegătorii sunt interesaţi, cu doar 8 săptămâni înainte de vot, să afle care sunt frustrările unuia sau altuia dintre candidaţi, rămâne un mister.

Care pe care?

Să nu ne lăsăm înşelaţi de faptul că această primă dezbatere a schimbat în vreun fel opţiunile de vot ale bazei susţinătorilor lui Trump. Nici vorbă de aşa ceva. Cei direct vizaţi au fost alegătorii indecişi, cei aflaţi în statele care pot înclina balanţa, mulţi dintre susţinătorii lui Sanders, încă dezamăgiţi. Iar sondajele venite de peste Ocean sunt fără echivoc: Hillary Clinton a câştigat, detaşat, dezbaterea.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite