FOTO Cel puţin 9 oameni au murit din cauza incendiului care pârjoleşte nordul Californiei. Unii au fost surprinşi de flăcări în maşini
0
Cel puţin nouă oameni au murit, după ce un incendiu de vegetaţie a pârjolit cea mai mare parte a unui oraş cu aproximativ 30.000 de locuitori din nordul statului California, scrie Associated Press.
GALERIE FOTO
„Amploarea distrugerii pe care am observat-o este incredibilă şi îţi frânge inima”, a menţionat Mark Ghilarducci, de la biroul serviciilor de urgenţă ale guvernatorului Californiei, într-o conferinţă de presă transmisă în direct pe Facebook.
Paradise, un oraş cu aproximativ 26.000 de locuitori, situat la nord de Sacramento, a fost în parte distrus de incendiul numit "Camp Fire", care a izbucnit joi dimineaţa. Patru oameni au fost găsiţi morţi în maşinile lor, după ce au fost cuprinse de flăcări, iar un cadavru a fost descoperit lângă autovehicul. Celelalte patru victime au fost găsite în locuinţe sau în preajma acestora. Peste 30 de oameni sunt dispăruţi.

FOTO AFP
Alimentat de rafale violente de vânt, incendiul s-a extins cu viteză mare, acoperind oraşul într-un nor de fum dens şi cenuşă.
Flăcările au devastat 280 de kilometri pătraţi, potrivit Departamentului Pompierilor din California (Cal Fire).
La circa 600 km mai la sud, aproape de Los Angeles, Malibu era în stare de alertă ca urmare a unui incendiu violent izbucnit cu o zi înainte. Mai multe celebrităţi au fost nevoite să evacueze zona, printre acestea numărându-se Kim Kardashian, actriţa Alyssa Milano şi regizorul mexican Guillermo del Toro.

FOTO AFP
Starea de urgenţă a fost decretată în comitatul Butte, şi au fost emise ordine de evacuare a mai multor oraşe.
La aproximativ 600 de kilometri mai la sud, în apropiere de Los Angeles, oraşul Malibu era în stare de alertă, din cauza unui incendiu violent care a izbucnit joi, la aproximativ 20 de kilometri nord.

FOTO AFP
Aproximativ 75.000 de locuitori au primit ordine de evacuare, din cauza ameninţării pe care o reprezintă "Woolsey Fire", care a distrus deja aproximativ 40 de kilometri pătraţi de terenuri.
