Ce a ştiut Obama despre spionarea cancelarei Merkel de către NSA?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost sau nu informat preşedintele american Barack Obama despre interceptarea convorbirilor telefonice ale cancelarei germane Angela Merkel de către NSA? Obama tace, relatările de presă se contrazic.

Potrivit informaţiilor date publicităţii de ziarul Bild am Sonntag, Obama ar fi ştiut încă din 2010 că serviciile secrete americane supraveghează celularul doamnei Merkel. Citând surse din cadrul serviciilor americane de informaţii, Bild am Sonntag susţine că şeful NSA, Keith Alexander, i-ar fi prezentat personal preşedintelui american operaţiunea împotriva şefei executivului de la Berlin. Obama nu ar fi oprit atunci această acţiune, adaugă ziarul german de mare tiraj.

Pe de altă parte, săptămânalul Der Spiegel scrie că Barack Obama ar fi sunat-o pe Angela Merkel pentru a o asigura că nu a ştiut nimic despre aceste activităţi ale NSA. Şeful Casei Albe i-ar fi explicat cancelarei că ar fi oprit imediat actul de spionaj dacă ar fi ştiut ce se întâmpla. Obama i-ar fi cerut scuze doamnei Merkel, potrivit Der Spiegel, care citează surse din cadrul cancelariei federale. Purtătorul de cuvânt al lui Merkel a refuzat însă să dea detalii despre presupusa convorbire telefonică dintre cei doi lideri.

Dosarul „Merkel”

Bild am Sonntag mai relatează că administraţia americană ar fi solicitat NSA un dosar amplu privind-o pe Angela Merkel, în care preşedintele Obama nu ar fi avut încredere şi despre care ar fi dorit să ştie totul. NSA ar fi intensificat atunci acţiunile de interceptare a convorbirilor cancelarei germane, potrivit ziarului amintit.

Pe lângă telefonul mobil de partid al cancelarei, NSA ar mai fi interceptat un al doilea celular al doamnei Merkel, mult mai bine securizat, pe care şefa guvernului de la Berlin l-ar fi primit abia în această vară. Ceea ce arată că acţiunile de spionaj la cel mai înalt nivel ar fi durat până foarte recent.

Specialiştii NSA ar fi interceptat atât convorbirile cât şi sms-urile trimise sau primite de Angela Merkel. Singurul care a scăpat a fost telefonul fix de la cancelaria federală, la care NSA nu ar fi reuşit să ajungă. Bild am Sonntag mai susţine că toate informaţiile culese astfel despre Angela Merkel mergeau direct la Casa Albă, şi nu la centrala NSA din Fort Meade, în statul Maryland, aşa cum prevede protocolul acestei agenţii.

Toate activităţile de interceptare şi ascultare s-ar fi desfăşurat din interiorul ambasadei americane la Berlin, mai precis de la etajul patru al clădirii în care se află aceasta.

La început a fost Schröder

Acelaşi ziar mai spune că NSA a început să-l supravegheze în primă fază pe predecesorul doamnei Merkel, cancelarul social-democrat Gerhard Schröder. Fostul preşedinte american George W. Bush ar fi demarat programul de spionare în 2002, după ce Schröder a refuzat să sprijine intervenţia militară din Irak. Bush dorea să ştie dacă mai putea avea încredere în Schröder, mai ales că îl îngrijora şi apropierea acestuia de preşedintele rus Vladimir Putin.

Potrivit unei relatări din Der Spiegel, şi celularul Angelei Merkel a fost inclus pe o listă de interceptări vizate încă din 2002.

Deocamdată, Barack Obama nu s-a pronunţat oficial pe această temă. Casa Albă a prezentat până acum doar o luare de poziţie scrisă, în care s-a referit la convorbirea recentă Obama-Merkel: Preşedintele a asigurat-o pe cancelară că SUA nu îi monitorizează convorbirile telefonice şi nu o vor face nici de acum încolo.

proteste sua nsa FOTO picture-alliance/dpa

Între timp, şi americanii sunt tot mai nemulţumiţi de practicile NSA. Mii de persoane au demonstrat la Washington cerând reguli mai stricte pentru serviciile secrete şi explicaţii clare privind amploarea programului de spionaj al NSA. O petiţie în acest sens, semnată de peste 500.000 de persoane, a fost trimisă deja Congresului american. (FOTO picture-alliace/dpa)

Materialul a fost publicat pe dw.de.

image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite