Carla Bruni le-a „virusat“ europenilor ministerele de Externe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hackerii chinezi au atacat sistemele informatice ale unor ministere de Externe din Uniunea Europeană, precum Cehia, Portugalia, Bulgaria, Letonia şi Ungaria, folosind emailuri cu fotografii nud ale Carlei Bruni, fosta Primă Doamnă a Franţei, informează New York Times, citând un raport al unei companii de securitate.

Atacatorii au trimis ţintelor lor e-mailuri cu un link care se presupunea că ar fi conţinut fotografii în care apărea goală Carla Bruni-Sarkozy, soţia fostului preşedinte Nicolas Sarkozy. 

Odată deschis linkul, atacatorii reuşeau să pătrundă în reţelele de calculatoare ale ţintelor lor, deşi anchetatorii au spus că nu au reuşit să vadă ce fişiere au obţinut hackerii de la victime.

Publicaţia Americană, New York Times, a identificat ministerele de Externe prin intermediul adreselor de e-mail listate pe pagina web a atacatorilor. 

O persoană familiarizată cu ancheta, care însă nu a fost autorizată să vorbească public, a confirmat faptul că ministerele de externe ale celor cinci ţări au fost vizate.

Raportul companiei de securitate cibernetică, FireEye, atrage atenţia asupra atacurilor lansate de hackerii chinezi, care reuşesc să pătrundă în sistemele informatice ale guvernelor şi firmelor folosind atacuri simple, prin intermediul e-mail-ului. 

Potrivit New York Times, experţii în securitate consideră că există posibilitatea ca statul chinez să fie implicat într-o adevărată campanile de spionaj cibernetic, luând în considerare instituţiile vizate.

„Spre deosebire de alte grupuri, care au tendinţa de a ataca obiective comerciale, această campanie a vizat în mod special ministere de Externe", a declarat Nart Villeneuve, cercetător care a participat la realizarea raportului FireEye. Villeneuve a declarat că atacurile actuale au fost foarte selective. 

Cercetătorii FireEye au urmărit cum atacatorii au trasat reţele ale calculatoarelor victimelor în căutarea utilizatorilor cu acces privilegiat, care le-ar fi permis să obţină informaţii sensibile. 

Contactate, ministerele de externe din cele cinci ţări europene nu au dorit să comenteze.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite