Bernie Sanders, candidatul foarte de stânga la Casa Albă, recunoaşte că este milionar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bernie Sanders FOTO EPA-EFE
Bernie Sanders FOTO EPA-EFE

Bernie Sanders, candidatul socialist la Casa Albă, a dezvăluit luni că a devenit milionar în timpul primei sale tentative ratate de a deveni preşedinte al Statelor Unite, în 2016, relatează AFP, potrivit sudinfo.be.

Senatorul independent, cunoscut pentru criticile aspre formulate la adresa milionarilor şi miliardarilor, a publicat online declaraţiile sale de venituri pe ultimii zece ani, care arată că şi el face parte din acest club.

Între 2009 şi 2015, declaraţiile comune prezentate de Bernie Sanders şi soţia sa, Jane, au oscilat între 200.000 şi 325.000 de dolari. Apoi, în 2016, cuplul a declarat aproape 1.100.000 de dolari şi 1.150.000 de dolari în 2017, înainte de cele 560.000 declarate în 2018.

Această majorare bruscă a veniturilor se explică prin onorariile şi drepturile de autor primite pentru opera sa „Revoluţia noastră“ („Our Revolution: A Future To Believe in“), precizează Sanders, care se descrie drept un „socialist“, un cuvânt considerat foarte de stânga în Statele Unite.

Cartea, care a fost tradusă în cinci limbi în timpul primei sale încercări de a obţine învestitura democrată într-un duel cu Hillary Clinton, l-a făcut celebru în întreaga lume.

Veniturile provenite din adaptarea acestei cărţi pentru tineri, apoi din eseul său „Where we go from here“ şi dintr-o operă în curs a soţiei sale au fost incluse de asemenea în aceste declaraţii, precizează comunicatul său.

Cuplul Sanders a fost impozitat cu 26% în 2018, cu 30% în 2017 şi cu 35% în 2016.

„Consider faptul că plătesc mai multe impozite pe măsură ce veniturile mele cresc atât ca pe o obligaţie, cât şi ca pe o investiţie în ţara noastră“, a subliniat el. „Voi continua să lupt pentru a face sistemul nostru fiscal mai progresiv, pentru ca ţara să aibă mijloace de a garanta visul american pentru toţi“, a precizat bătrânul senator.

„Aceste declaraţii arată că familia noastră a avut şansă. Mă simt foarte norocos, pentru că am crescut într-o familie care trăia de la un salariu lunar la altul şi pentru că am cunoscut grijile insecurităţii economice. De aceea depun în fiecare zi eforturi pentru ca nevoile de bază ale fiecărui american să fie acoperite, printre care un salariu care să permită traiul zilnic, o locuinţă decentă, acces la sistemul de sănătate şi o pensie asigurată“, a adăugat el.

Candidat pentru a fi reales pentru al doilea mandat la Casa Albă, preşedintele republican Donald Trump este primul după Richard Nixon care nu şi-a făcut publică situaţia fiscală, notează AFP.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite