Alegerile din SUA: un fost guvernator închis 10 ani pentru luare de mită a fost ales în Congres
0Partidul Republican a obţinut o victorie categorică la alegerile generale de marţi, pe fondul nemulţumirii populaţiei faţă de preşedintele Barack Obama, care a candidat din partea democraţilor. Partidul Democrat a reuşit însă să trimită în Camera Reprezentanţilor un fost guvernator de Lousiana, arestat şi închis alături de fiul său pentru escrocherie, şantaj, spălare de bani, fraudă şi luare de mită.
Alegerile generale la jumătatea mandatului prezidenţial n-au adus nicio surpriză pentru americani, republicanii bifând, aşa cum se aştepta, o victorie zdrobitoare în faţa partidului din care a făcut parte preşedintele Barack Obama. Partidul Republican a reuşit să-şi asigure acum şi controlul Senatului (camera superioară a Congresului), unde democraţii aveau până acum majoritate. În acelaşi timp, republicanii şi-au reafirmat controlul asupra Camerei Reprezentanţilor. Cu alte cuvinte, republicanii controlează acum complet Congresul şi, în cei doi ani pe care Obama îi mai are la Casa Albă, va fi nevoit să coabiteze cu un parlament ostil, în care republicanii au chiar suficientă putere pentru a-l suspenda.
Schimbarea dramatică a raportului de forţe dintre Casa Albă şi Capitoliu vine la doar şase ani de când democraţii lui Obama au venit la putere pe cai mari, marginalizându-i pe republicani cu planurile ambiţioase de a reforma Sănătatea, Wall Street-ul şi de a promova un pachet uriaş de stimulente pentru crearea de locuri de muncă şi revitalizarea economiei.
„De prea mult timp, Administraţia Obama a încercat să le spună americanilor ce este bine pentru ei şi să dea vina pe altcineva atunci când politicile lor eşuau”, a jubilat Mitch McConnell, cel care va deveni liderul republicanilor în Senatul prezidat de vicepreşedintele american, democratul Joe Biden. În Camera Reprezentanţilor, republicanii şi-au asigurat cea mai consistentă majoritate de la Al Doilea Război Mondial încoace, cu 246 dintre cele 435 de mandate. Nu este singurul reper istoric adus de alegerile de marţi. Pentru prima dată în mai bine de 200 de ani, sudul a ales o persoană de culoare pentru un fotoliu în Senat. Republicanul Tim Scott a fost ales în Carolina de Sud - ultima dată când s-a întâmplat asta era imediat după încheierea Războiului Civil American. El va fi coleg cu republicana Joni Ernst, care se prezintă drept expertă în castrarea porcilor.
Apoi, Elise Stefanik, care a candidat tot din partea republicanilor, a devenit cel mai tânăr membru al Congresului din toate timpurile. În vârstă de 30 de ani, Stefanik a fost aleasă în statul New York pentru un mandat în Camera Reprezentanţilor. Cântăreţul Clay Aiken nu a reuşit să obţină suficiente voturi, aducând o înfrângere pentru Partidul Democrat pentru un mandat în Camera Reprezentanţilor. În schimb, locuitorii din Lousiana l-au trimis în Cameră pe Edwin Edwars, care, după ce a fost guvernatorul statului timp de 16 ani, ales pentru patru mandate - un record încă nedoborât în Lousiana, a intrat în puşcărie pentru luare de mită.
După ce n-a mai fost guvernator, Edwards a fost condamnat la 10 ani de închisoare, fiind găsit vinovat pentru 17 dintre cele 26 de capete de acuzare formulate de procurori, printre care escrocherie, şantaj, spălare de bani şi fraudă. El primise 845.000 de dolari mită de la un om de afaceri pentru a câştiga un contract public. În timpul acestui proces s-a descoperit că guvernatorul mai primise 400.000 de dolari pentru a-i acorda unui fost jucător profesionist de baseball o licenţă pentru a-şi deschide un cazino.
Alături de el a fost condamnat şi fiul lui, Stephen, găsit vinovat pentru 18 capete de acuzare, care acţiona ca intermediar al banilor către tatăl său. Când fostul guvernator se afla de câţiva ani în închisoare, soţia sa, Candy, a divorţat de el. Edwards şi-a terminat de ispăşit pedeapsa în iulie 2011, următorii trei ani a fost sub supraveghere condiţionată, perioadă care s-a încheiat mai devreme, în februarie 2013, pentru bună purtare. În octombrie 2011, un sondaj a arătat că 30% dintre locuitorii Louisianei îl considerau cel mai bun guvernator din istoria statului. În 2013, Edwards a apărut şi într-un scurt reality-show - Nevasta Guvernatorului, alături de cea de-a treia soţie a sa.
O altă victorie pentru republicani a venit de la George P. Bush, fiul fostului guvernator de Florida Jeb Bush, fratele fostului preşedinte american George W. Bush. Acesta a devenit şef peste toate pământurile şi resursele din solul Texasului, fiind ales pentru o funcţie echivalentă cu cea de director al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale într-un dintre cele mai bogate state în petrol şi gaze din SUA.