Alegeri SUA 2016: Hillary Clinton a câştigat la mustaţă cursa electorală din Nevada pentru nominalizarea democraţilor

Alegeri SUA 2016: Hillary Clinton a câştigat la mustaţă cursa electorală din Nevada pentru nominalizarea democraţilor

FOTO AP

Hillary Clinton a câştigat cu un avans de aproape cinci procente în faţa contracandidatului ei, Bernie Sanders, caucusul din Nevada pentru nominalizarea democraţilor în cursa pentru Casa Albă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit datelor AP, după numărarea a aproximativ 70% din voturi, Hillary Clinton a fost preferată de 52,3% dintre alegători, în timp ce pentru Bernie Sanders au optat doar 47,7%. Datele AP arată că, în ceea ce priveşte numărul delegaţilor, victoria lui Clinton a fost una mai radicală, ea obţinând 18, în timp ce Sanders a câştigat doar 14.
 
Fostul secretar de stat al Statelor Unite şi-a proclamat deja victoria: „Către toată lumea care a votat în fiecare colţ din Nevada cu determinare şi inimă: Aceasta este victoria voastră. Vă mulţumesc”, a scris Clinton pe Twitter.

„Sunt foarte mândru de campania pe care am dus-o. Acum cinci săptămâni eram în spate cu 25% şi am ajuns să avem nişte alegeri strânse. Şi probabil vom pleca din Nevada cu o parte bună din delegaţi”, a spus Sanders după alegerile din Nevada.

Potrivit CNN, Bernie Sanders i-a telefonat lui Hillary Clinton şi a felicitat-o pentru victorie. 

Reuters notează că victoria „la mustaţă” a lui Clinton într-un stat în care, până nu de mult, se aştepta să îl câştige cu un avans considerabil sugerează că drumul ei către nominalizarea democrată ar putea fi unul mai lung şi mai greu decât s-a crezut, din cauza performanţei bune a lui Sanders într-un stat cu un procent mare din populaţie aparţinând minorităţilor.
 
După o victorie la scor în New Hampshire şi o egalitate aproape perfectă în Iowa, state cu populaţie aproape în totalitate albă, Nevada i-a dat lui Sanders pentru prima oară şansa să dovedească că poate câştiga voturile persoanelor de culoare şi hispanice şi să fie competitiv la nivel naţional în state cu o populaţie mai diversă.
 
Tot sâmbătă au loc alegeri preliminare în Carolina de Sud, pentru nominalizarea Partidului Republican în cursa pentru Casa Albă. 
 
Potrivit unui sondaj Emerson, prezentat de realclearpolitics.com, Donald Trump ar urma să obţină 36% din voturi, cu 17% mai mult decât Marco Rubio, în timp ce Ted Cruz este cotat cu numai 18% din intenţiile de vot.
 
Conform unui sondaj NBC/WSJ/Marist, Trump ar obţine numai 28% din sufragii, însă chiar şi aşa s-ar plasa tot pe primul loc. Ted Cruz este cotat cu 23% din voturi, în timp ce Rubio are de partea sa numai 15%.
citeste totul despre: