Agentul special Peter Strzok, dat afară din FBI din cauza SMS-urilor sale anti-Trump. Care a fost reacţia liderului american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agentul special Peter Strzok a fost concediat din FBI, din cauza unor mesaje anti-Trump pe care i le-a trimis amantei sale, iar şeful statului, care-l urmăreşte furios de mai multe luni, a scris pe Twitter „în sfârşit”, relatează AFP.

Aitan Goelman, avocatul agentului Strzok, a declarat că acesta a lucrat la FBI timp de 21 de ani, până să fie destituit vineri de către adjunctul directorului poliţiei federale (FBI) David Bowdich.

Avocatul şi-a exprimat uimirea faţă de o măsură disciplinară pe care o consideră ”neobişnuit de dură”, însă Donald Trump nu a aşteptat prea mult ca să se bucure, pe Twitter.

„În sfârşit, agentul Peter Strzok a fost dat afară. Lista corupţilor de la FBI şi DOJ (Departamentul Apărării) se lungeşte. Oare va fi lăsată baltă vânătoarea de vrăjitoare pentru că Strzok era însărcinat cu ea?”, s-a întrebat preşedintele, care cataloghează astfel ancheta efectuată de către procurorul special Robert Mueller cu privire la amestecul rus în alegerile prezidenţiale din 2016, dar mai ales cu privire la o posibilă complicitate între Rusia şi campania lui Trump.

„Nicio complicitate. Nicio obstrucţionare (a justiţiei), nu fac decât să răspund loviturulor”, a scris preşedintele, care a negat mereu orice lefătură cu ruşii în vederea unei influenţări a rezultatului alegerilor.

Robert Mueller l-a îndepărtat imediat pe Peter Strzok, în vârstă de 48 de ani, din echoipa sa, după descoperirea mesajelor anti-Trump.

Agentul s-a apărat ferm de acuzaţii potrivit cărora şi-a lăsat opiniile personale să-i influenţeze executarea misiunii în FBI.

„Nu va fi preşedinte, hm? Hm?”, i-a scris amanta sa, Lisa Page, ea însăşi angajată FBI, într-un SMS trimis într-o seară, târziu, în august 2016.

„Nu, nu. Îl vom împiedica”, i-a răspuns el.

„Decizia de a-l concedia a fost luată din cauza presiunii politice şi cu scopul de a-l pedepsi pe agentul special Strzok din caiză că şi-a exercitat libertatea de exprimare, protejată de Primul Amandament, şi nu pe baza unui examen imparţial şi independent al faptelor”, a acuzat avocatul său.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite