Vladimir Putin este acuzat că a ordonat personal asasinarea unui spion rus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moartea lui Aleksandr Litvinenko (stânga) este pusă în responsabilitatea directă a lui Vladimir Putin
Moartea lui Aleksandr Litvinenko (stânga) este pusă în responsabilitatea directă a lui Vladimir Putin

Procesul cu privire la moartea fostului spion rus Aleksandr Litvinenko este aproape de final. Avocatul familiei Litvinenko a spus în faţa judecătorilor că Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, a ordonat personal asasinatul.

Aleksandr Litvinenko a fost un spion rus, racolat de MI6 (serviciul de informaţii externe al Marii Britanii) şi asasinat la Londra în 2006. Avocatul familiei Litvinenko a profitat de pledoaria sa finală în cadrul anchetei publice pentru a-l acuza pe preşedintele rus Vladimir Putin că a "ordonat personal asasinarea" acestuia. Procesul se desfăşoară la Londra, iar verdictul este aşteptat înainte de finalul acestui an.

Potrivit lui Ben Emmerson, avocatului familiei Litvinenko, există suficiente probe cu privire la implicarea directă a preşedintelui rus - şi anume faptul că poloniul folosit pentru otrăvirea lui Litvinenko era de origine rusească şi legăturile unuia dintre acuzaţi, Andrei Lugovoi, cu Putin, constând în faptul că ambii au făcut parte din KGB.

Emmerson a declarat în timpul anchetei, potrivit BBC, că Putin era un "despot de mâna a doua tot mai izolat" şi un "autoritarist alienat din punct de vedere moral". El a mai spus că preşedintele rus şi aliaţii săi sunt "implicaţi în mod direct în crima organizată".  "Clica personală" a lui Putin este "dispusă să-i asasineze pe cei care le stau în cale", a adăugat avocatul. El a subliniat că "dacă statul rus este responsabil, Vladimir Putin este responsabil". "Nu în baza vreunei analogii a responsabilităţii pentru faptele altuia, ci pentru că el personal a ordonat lichidarea unui inamic hotărât să-l dea în vileag pe el şi pe acoliţii săi", a conchis avocatul.

Ministerul rus de externe a catalogat această anchetă drept "selectivă" şi "politizată". Moscova a condamnat "refuzul încăpăţânat" al judecătorului de caz de a audia "punctele de vedere ale serviciilor ruse competenete".
Omul de afaceri rus Dmitri Kovtun, unul dintre principalii doi suspecţi în asasinat, nu s-a prezentat prin videoconferinţă, de la Moscova, în faţa Curţii Regale de Justiţie de la Londra, la începutul săptămânii. El a afirmat că nu poate să depună mărturie pentru că nu a obţinut undă verde de la autorităţile ruse. El i-a acuzat pe britanici că nu i-au contactat pe omologii lor ruşi.

Poliţia britanică, care analizează o posibilă implicare a Kremlinului în acest caz, îi suspectează pe ruşii Dmitri Kovtun şi Andrei Lugovoi - ultimul un fost membru al serviciului de protecţie de la Kremlin, devenit deputat între timp – că în noiembrie 2006 l-au otrăvit pe Litvinenko, un opozant al regimului, într-un hotel londonez.

După ce a băut un ceai cu cei doi suspecţi, Aleksandr Litvinenko a început să se simtă rău şi a murit trei săptămâni mai târziu otrăvit cu poloniu-210, o substanţă radioactivă extrem de toxică şi aproape nedetectabilă.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite