Vladimir Putin – un Ţar ales democratic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce se întâmplă azi în Federaţia Rusă? Alegeri prezidenţiale – în care este absolut predictibilă realegerea lui Vladimir V. Putin. Încă nu ştim care va fi procentul participanţilor la vot, dar şi aici există estimări care s-ar putea adeveri (în jur de 70%).

Rusia a alunecat, încet şi sigur, spre autocraţie de la Constituţia din 1993 încoace – o constituţie care conferă puteri extrem de mari preşedintelui. Regimul de la Kremlin este la ora actual un regim de pseudodemocraţie, în care faţada democraţiei este prezentă dar cam atât.

(1) Pluripartidism dar cu un partid dominant (Rusia Unită) şi care în mod predictibil câştigă alegerile.

(2) O pluralitate de candidaţi în alegerile prezidenţiale dar cu un câştigător predictibil100%.

(3) Drepturi politice ciuntite (cazul lui Alexei Navalnâi, principalul opozant al lui Putin, căruia i s-a interzis să participe la vot).

(4) Drepturi civile deteriorate (multiplele cazuri de omucideri şi agresiuni la adresa opozanţilor, jurnaliştilor etc.).

Din cauza predictibilităţii realegerii domnului Putin, alegerile prezidenţiale din 18 martie seamănă mai curând cu un Ritual al ungerii sale ca Ţar. Doar că nu în temeiul dreptului divin medieval al Împăratului celei de-a Treia Rome (Moscova a revendicat acest rol) ci uns cu mirul procedurilor democratice formale acceptate în mare parte a lumii de azi. Alunecarea spre pseudodemocraţie a fost însoţită de o crescândă abilitate a regimului de a se prezenta ca un regim cu caracteristici democratice formale (alegeri, candidaţi multipli, pluripartidism, drepturi politice şi civile). În 2008, preşedintele Medvedev a făcut propunerea de modificare a constituţiei Rusiei, astfel încât să devină legală candidatura lui Vladimir Putin pentru al treilea mandat (extins la 6 ani), în 2012. Nu era o candidatură consecutivă precedentelor două mandate (2000-2004, 2004-2008) şi putea candida. În alegerile prezidenţiale de azi, singurul candidat cu şanse de a strica predictibilitatea realegerii lui Putin, Alexei Navalnâi, a fost eliminat din cursă. Predicţiile cu privire la procentul cu care Putin va câştiga alegerile se situează între 60-70% din opţiunile electoratului, cum arată sondajele.

Imagine indisponibilă
Dincolo de aceste elemente, construite cu trudă de-a lungul ultimilor 18 ani, de când se află la cârma Rusiei, pe Putin l-a mai ajutat şi precaritatea conştiinţei democratice a ruşilor.

Într-un sens, Putin este un preşedinte care exprimă intenţia democratică a ruşilor, oricât de mult ar putea displace acest lucru. O majoritate a ruşilor îl vor ca preşedinte pe el. Nu este un vot forţat la urne; cel mai probabil nu se vor identifica mari probleme în procedurile alegerilor în circumscripţii. Este un preşedinte dotat cu popularitate, care a lucrat din greu la construcţia şi perpetuarea popularităţii sale – atât intern cât mai ales extern. Cum au ajuns ruşii să vrea realegerea lui Putin? Cum a reuşit el să-i facă să-l vrea în continuare preşedinte? Prin diminuarea treptată a puterii opoziţiei; prin supunerea politică a oligarhilor; prin consolidarea sectorului de stat în economie (sectoarele strategice sunt deţinute sau controlate de stat 100%); prin întărirea rolului aşa-numiţilor siloviki (cei puternici - sila înseamă putere în limba rusă), continuatori ai personalului serviciilor de informaţii apropiaţi fostului ofiţer KGB Putin; prin întărirea puterii partidului dominant cu siloviki – partid creat în 2000 pentru a-l susţine VVP, Rusia Unită; prin centralizarea puterii şi supunerea rebelilor ceceni şi nu numai, astfel încât deşi se numeşte Federaţie, Rusia seamănă mai mult cu un stat centralizat; şi nu în ultimul rând prin campaniile externe – anexarea Crimeii şi contribuţia la menţinerea conflictului în Donbas, implicarea în războiul din Siria, înarmare şi prezenţa publică internaţională. Cum spuneau unii analişti, Rusia a devenit indispensabilă atât în soluţionarea conflictului din Ucraina, cât şi în conflictul din Siria. Rusia sub Putin a redobândit statutul de actor major pe scena internaţională şi a redevenit sursă de mândrie pentru ruşi, după preşedintele Ielţân, care dansa beat şi rata întâlniri internaţionale din motive bahice.

Dincolo de aceste elemente, construite cu trudă de-a lungul ultimilor 18 ani, de când se află la cârma Rusiei, pe Putin l-a mai ajutat şi precaritatea conştiinţei democratice a ruşilor – desigur, în sensul democraţiei liberale. Experienţa democraţiei liberale la ruşi numără în total, în cel mai optimist scenariu 12 ani (1905-1917) + 10 ani (1990-2000) = 22 de ani! Aceasta nu înseamnă să subapreciem alte caracteristici valoroase ale regimului sovietic, care a deschis oportunităţi şi un trai mai bun pentru zeci de milioane de cetăţeni (reprimând, torturând şi omorând alte milioane în gulag). Ştiu, este un aspect extrem de controversat în peisajul românesc şi sunt absolut sigură că „anticomuniştii” sunt îngroziţi de ce am afirmat adineauri.

Imagine indisponibilă

Ce va face Putin după realegerea sa? O întrebare pe care am auzit-o de multe ori în ultimele zile. Va vrea să fie reales în 2024? Va schimba din nou constituţia, inspirându-se din noul (vechi) model chinezesc? Eu cred ca nu. Cred ca-şi va alege un urmaş, pe care-l va sprijini în 2024 – un urmaş loial 100%, aşa cum a fost Putin lui Ielţân şi care-i va garanta imunitate şi impunitate în orice situaţie legată de averea acumulată şi alte ilegalităţi. Aceasta, în ipoteza că va exista un 2024. Ce va face în termeni de politici? Aici suntem pe terenul unor speculaţii cu o marjă de eroare şi mai mare. Este controversat în lumea analiştilor politici dacă Putin este un strateg sau nu. Eu cred că este un strateg. În primul rând, a fost un strateg excelent pentru el însuşi: a reuşit să se menţină la putere 18 ani până acum (cu popularitate mare în rândul ruşilor) şi e pe cale să acumuleze 24 de ani, dacă nu se întâmplă vreun cutremur politic sau vreo revoluţie. În al doilea rând, a reuşit să crească puterea Rusiei în plan internaţional, să impună Rusia la nivel internaţional considerabil peste puterea economică a Rusiei. A surprins aliaţii occidentali cu anexarea Crimeei şi cu declanşarea războiului hibrid în 2014, îndreptat împotriva occidentului şi mai ales împotriva SUA.

A făcut o alianţă cu China – care este un cumpărător masiv de hidrocarburi de la Rusia, care e partener în gruparea BRICS (Brazilia, Rusia, India, China Africa de Sud), şi care e, de asemenea, interesată de subminarea instituţiilor ordinii liberale dominate de SUA şi occident. China şi Rusia au conlucrat la înfiinţarea unor instituţii care fac concurenţă Băncii Mondiale şi FMI: AIIB (Asian Investment and Infrastructure Bank – al cărei Board of Governors include reprezentanţi ai Poloniei şi Ungariei dar nu şi ai României), NDB (New Development Bank). Ultimii ani au fost martorii unei extinderi ai Shanghai Cooperation Organization (SCO), organizaţie de cooperare economică, politică şi de securitate înfiinţată în 2001, din care fac parte China, Rusia şi alte state asiatice. Rusia lui Putin a făcut paşi importanţi (inclusiv cu metode de constrângere politico-diplomatică – vezi cazul Armeniei) în consolidarea  Uniunii Economice Eurasiatice – un pol alternativ de posibilă atracţie pentru statele post-sovietice, chiar dacă profilul său este departe de gradul de integrare al Uniunii Europene. În condiţiile sancţiunilor occidentale, Rusia a rezistat şi chiar a reuşit să-şi revină economic, adevărat, la standarde net sub cele de dinainte de 2013.

Imagine indisponibilă
E important pentru noi, în România, să nu-l subestimăm pe Vova, dar nici să nu-l supraestimăm. Nu cred că ne foloseşte nici intransigenţa insultelor pe hârtie şi nici linguşeala televizată.

Strateg fiind, Putin va urmări un nou aranjament de securitate european, convenabil propriilor interese. Prezenţa în Ucraina îi asigură un rol privilegiat la masa negocierilor. Urmăreşte erodarea puterii SUA, pe care o acuză de amestec în treburile ruseşti prin „revoluţiile colorate” (invenţie machiavelică remarcabilă). Urmăreşte să aibă un cuvânt important de spus în negocierea soluţionării conflictului din Siria. Urmăreşte să obţină o poziţie importantă în negocierea unei noi ordini internaţionale pe cale de apariţie. Putin este mai curând un Padrino decât un Ţar, dacă ne uităm la metodele folosite. E important pentru noi, în România, să nu-l subestimăm pe Vova, dar nici să nu-l supraestimăm. Nu cred că ne foloseşte nici intransigenţa insultelor pe hârtie şi nici linguşeala televizată. Mai multă acceptare a realităţii nu ne poate face decât bine.

Sursă caricaturi: Serghei Elkin

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite