Suspecţii din ancheta accidentului care a dus la moartea directorului Total, inculpaţi de Justiţia rusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei cinci angajaţi ai aeroportului Vnukovo din capitala Rusiei, arestaţi în cadrul anchetei privind accidentul aviatic de la Moscova în care a murit directorul companiei franceze Total, Christophe de Margerie, au fost inculpaţi pentru încălcarea normelor de securitate, potrivit unui anunţ făcut Comisia rusă de anchetă, citată de AFP.

Primii doi inculpaţi în acest caz au fost doi controlori de trafic aerian, Aleksandr Kruglov şi Svetlana Krivsun, de acum câteva zile. În cursul zilei de vineri, şeful echipei care asigura curăţarea pistei, Vladimir Ledeniov, aflat în arest preventiv, şi responsabilul cu monitorizarea zborurilor, Roman Dunaev, aflat, de asemenea, în arest la domiciliu, au fost inculpaţi pentru aceleaşi motive.

Ultimul inculpat a fost şoferul maşinii de deszăpezire, Vladimir Martinenko, care, susţin anchetatorii, avea o alcoolemie de 0,6 g/l de alcool în sânge în momentul producerii accidentului. De la începutul anchetei, Vladimir Martinenko a fost plasat în arest preventiv pentru două luni.

Ceea ce i se imputat acestuia în acuzaţiile aduse vineri au fost „încălcări normelor de securitate care au dus la uciderea prin imprudenţă a cel puţin două persoane”, potrivit sursei citate.

Toate cele cinci persoane inculpate în acest caz au declarat că sunt nevinovate, informează „Daily Mail”, explicaţiile variind.

Pedeapsa acestora în cazul în care se va dovedi că sunt vinovaţi va închisoarea cu până la cinci ani, susţine agenţia de ştiri AFP, sau şapte ani, potrivit „Daily Mail”.

image

Bucăţi din avionul prăbuşit în noaptea de 20 spre 21 octombrie în apropierea aeroportului Vnukovo. FOTO: Reuters

Accidentul aviatic în care şi-a pierdut viaţa şeful grupului petrolier francez Total, împreună cu alţi trei membri ai echipajului avionului Falcon a avut loc în noaptea de 20 spre 21 octombrie aeroportul Vnukovo din Moscova după o coliziune cu o maşină de deszăpezire.

Într-o primă fază avionul Falcon 50 a încercat să decoleze însă în momentul în care acesta încă nu luase suficientă altitudine a lovit o maşină de deszăpezire pe aeroportul Vnukovo, din capitala Rusiei. Datorită impactului şi avariilor suferite pilotul aeronavei a decis să aterizeze urgenţă pe acelaşi aeroport.

Înainte de a reuşi să aterizeze, motorul avionului a fost cuprins de flăcări ceea ce dus la prăbuşirea aeronavei. Părţi ale avionului s-au împrăştiat pe o rază de 200 de metri, motorul fiind găsit la 50 de metri de locul unde Falconul 50 s-a prăbuşit.

Mihail Gurevici a fost însărcinat să investigheze accidentul de pe aeroportul Vnukovo din Moscova în care şi-a pierdut viaţa preşedintele companiei petroliere franceze Total, Christophe de Margerie. Gurevici s-a ocupat şi cu elucidarea împrejurărilor prăbuşirii avionului preşedintelui polonez, Lech Kaczynski, în aprilie 2010.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite