Ruşii nu au ajuns la Kiev, dar visează deja la Bucureşti

Acum câteva luni, nu foarte multe, Vladimir Putin se lăuda că dacă asta îşi doreşte în câteva zile va fi la Bucureşti. Dincolo de ameninţări însă, se pare că Rusia nu este capabilă să ajungă nici măcar până la Kiev, conflictul din Estul Ucrainei fiind unul restrâns.

Imposibilitatea Federaţiei Ruse de a se impune chiar şi în faţa unui stat slab cum este Ucraina, arată din plin slăbiciunile unui sistem măcinat de asemenea de corupţie. Dincolo de propagandă, realitatea de pe teren este una evidentă: conflictul ruso-ucrainian este unul local, focalizat şi fără şanse majore de extindere. Rusia nu a câştigat o parte din Ucraina ci  a pierdut în realitate restul Ucrainei şi a câştigat cu siguranţă antipatia fraţilor slavi.

Ministrul de externe al Federaţiei Ruse a ţinut să amintească că există posibilitatea unui scenariu ucrainian şi în Republica Moldova. Acest lucru ar reconfirma faptul că doar alegerile din această toamnă mai stau în calea unei posibile intervenţii armate pe teritoriul celui de al doilea stat românesc.

În acest moment, sub forma unor diverse antrenamente comune, România dispune de forţe militare limitate pe teritoriul Republicii Moldova, dar probabil suficiente pentru a transmite un mesaj la Moscova, cu atât mai mult cu cât alături de soldaţii români sunt şi cei americani. Binenţeles că orice intervenţie nu se poate face decât dinspre regiunea transnistreană dar acolo orice mişcare este atent monitorizată.

Oficialii ruşi tatonează comunitatea internaţională şi transmit şi ameninţări pe această cale: plecaţi din Republica Moldova sau vom repeta scenariul din Ucraina. Problema Rusiei este că România poate şi va interveni în cadrul unui posibil conflict armat excaladat, deşi în acest moment scenariul pare puţin probabil.

Uniunea Europeană îşi reaprobă susţinerea faţă de Republica Moldova şi faţă de interesele româneşti în regiune prin acordarea conducerii Comisiei pentru relaţia cu Republica Moldova tot către un român: Andi Cristea (pe care am avut ocazia de a-l cunoaşte personal la şcoala de vară de la Izvorul Mureşului şi pot spune că politica României la Bruxelles va fi din acest punct de vedere o constantă). El îi ia locul doamnei Monica Macovei, acum implicată în campania electorală pentru alegerile din România. Să nu fim naivi să credem că partenerii europeni nu au înţeles care este viziunea românilor despre această parte a Europei, cu atât mai mult cu cât atât preşedintele cât şi premierul au enunţat destul de clar care este direcţia de politică externă şi internă. La Bruxelles se ştie că Unionismul este politică de stat.

Conform documentelor publicate de către Wikileaks acum vreo doi ani, preşedintele României a ridicat posibilitatea unui scenariu militar în Republica Moldova către şeful comisiei pentru apărare din Senatul American. Se preciza clar în comunicare că România va interveni dincolo de Prut în cazul unei agresiuni externe şi dacă românii o vor cere. Nu se cereau trupe pentru ajutor, ci doar sprijin logistic. Dacă această problemă a fost ridicată în momente în care Unionismul nu era pe val, acum scenariul este cu atât mai probabil cu cât este foarte posibil ca în România un refuz de ajutor să ducă la nemulţumiri manifestate stradal (săptămâna trecută 12 000 de români au ieşit în stradă pentru a cere Reunirea celor două state româneşti).

România a dus o politică constantă cu privire la românii din afara graniţelor şi enunţată chiar de unul dintre principalii ideologi a statului român modern, Mihai Eminescu :"Frontierele de stat ale României nu se pot modifica decât pentru a cuprinde un număr mai mare de etnici români. La data redactării şi însuşirii acestui text, teritoriul pe care se întinde România reprezintă numai o parte din teritoriul de stat la care are tot dreptul naţiunea română şi poporul român. Toţi cei care conduc România au obligaţia de a profita de orice conjunctură favorabilă pentru a extinde teritoriul naţional exact până acolo unde comunităţile româneşti sunt majoritare. "

România a părut de multe ori a fi slabă, dar în general confruntările directe cu armata rusă au dovedit că raportul de putere nu este atât de nefavorabil pe cât pare. De asemenea avem în momentul de faţă cea mai favorabilă situaţie de la formarea ca stat, profesionalismul soldaţilor români fiind recunoscut pe fronturile pentru apărarea valorilor democraţiei. Rusia nici nu speră, dincolo de declaraţii, de a deschide o cutie a pandorei pe care nu o poate controla.

În eventualitatea unei intervenţii armate pe teritoriul românesc de la Est de Prut cu siguranţă directivele vor fi de intervenţie. Realitatea este că acesta este şi motivul pentru care Federaţia Rusă nu a desfăşurat simultan un plan ucrainian şi în Republica Moldova  - nu pentru că armata celui de al doilea stat ar fi putut manifesta vreo opoziţie, ci pentru că există şansa reală ca România să intervină şi să îşi apere interesele în regiune. Există suficienţi analişti şi militari de carieră care cunosc extrem de bine comportamentul Rusiei şi care ştiu că o graniţă  directă ar crea mari probleme de securitate ţării noastre.

Eu nu cred în vorbele lui Traian Băsescu cum că România nu ar interveni dincolo de Prut. Ele nu erau pentru Bucureşti ci pentru alte capitale europene, pentru a nu creşte tensiunile din rândul aliaţilor occidentali, ce s-ar putea trezi ca pentru prima oară de la înfiinţarea NATO să aplice principiile de apărare colectivă.

O posibilă intervenţie armată în Republica Moldova a Federaţiei Ruse va grăbi procesul de Reunificare într-un cadru democratic. Dar cum logica nu are nici un sens la Kremlin...