Rusia susţine că retrage arme şi militari din Crimeea: Prudenţă la Bruxelles şi la Kiev VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blindate transportate pe podul dintre Crimeea şi Rusia Captură YouTube
Blindate transportate pe podul dintre Crimeea şi Rusia Captură YouTube

Ministerul rus al Apărării susţine că militarii care şi-au încheiat exerciţiile în peninsula Crimeea, anexată de Rusia de la Ucraina în 2014, se întorc în cazărmile în care sunt încartiruiţi cu titlu permanent.

„Unităţile din Districtul Militar Sud care şi-au încheiat participarea la exerciţiile tactice în poligoane din peninsula Crimeea se îndreaptă cu trenul către bazele permanente”, se arată într-un comunicat al Ministerului rus al Apărării.

Ministerul rus al Apărării a publicat totodată imagini cu un tren încărcat cu blindate şi trupe părăsind Crimeea.

Anunţul despre retragerea parţială din Crimeea vine după cel de marţi, când Moscova a informat că unii soldaţi mobilizaţi de săptămâni bune la graniţa cu Ucraina pleacă în bazele permanente.

Pe de altă parte, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a declarat miercuri că ultimele evaluări privind ameninţările nu conţin „nimic neaşteptat”.

Ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a declarat la rândul său că ţara sa va crede într-o dezescaladare atunci când va vedea cu proprii ochi o retragere efectivă a trupelor ruse.

„Din Federaţia Rusă parvin constant tot felul de declaraţii. Regula noastră este: nu credem când auzim, ci atunci când vedem”, a spus şeful diplomaţiei ucrainene.

Armata ucraineană observă de mult timp o adevărată „coregrafie” a trupelor ruse concentrate la graniţă, care se mută din loc în loc, schimbându-şi amplasamentul, a remarcat luni seara comandantul şef al Forţelor Armate Ucrainene, Valeri Zalujnîi.

Preşedintele american Joe Biden a afirmat că încă nu au fost verificate informaţiile privind o retragere a unor unităţi militare din apropierea Ucrainei. „Ministerul rus al Apărării a raportat astăzi (marţi, n. red.) că unele unităţi militare îşi părăsesc poziţiile din apropierea Ucrainei. Ar fi bine, dar încă nu am verificat acest lucru. Nu am verificat încă dacă unităţile militare ruse se întorc la bazele lor de origine - într-adevăr, analiştii noştri indică faptul că rămân într-o poziţie foarte ameninţătoare, iar adevărul este că Rusia are peste 150.000 de soldaţi care înconjoară Ucraina şi Belarus şi de-a lungul graniţei Ucrainei şi invazia rămâne clar posibilă”, a spus liderul de la Casa Albă.

Josep Borrell: „Rusia se joacă”

Şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, s-a arătat circumspect miercuri faţă de anunţul cu privire la retragerea unor forţe ruse din Crimeea, subliniind că informaţia trebuie mai întâi „verificată”.

„Dacă ar fi adevărat”, ar fi, ”fără îndoială”, un semn de detensionare a situaţiei, a comentat foarte prudent Borrell la postul de radio France Inter. „Trebuie mereu verificat”, a adăugat el, citat de AFP.

„Sunt poate semne încurajatoare, dar pe de altă parte sunt şi semne îngrijorătoare”, a menţionat şeful diplomaţiei europene, referindu-se la apelul deputaţilor ruşi către Vladimir Putin pentru recunoaşterea independenţei regiunilor ucrainene Doneţk şi Luhansk.

„Rusia se joacă. Într-o zi ne spune că este posibil orice, că va reveni la masa negocierilor, iar în altă zi trimite o escadră în Marea Neagră”, a comentat Josep Borrell.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite