Rusia face propagandă şi la buletinul meteo: „În Siria e o vreme perfectă pentru bombardament”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Televiziunea de stat din Rusia a dus la un nou nivel relatările despre atacurile aeriene ale ţării în Siria, subiectul fiind tratat chiar şi la buletinul meteo.

În transmisiune, prezentatoarea de la Russia 24 le-a spus telespectatorilor că vremea din octombrie din Siria e ideală pentru operaţiuni militare, relatează AFP.

În faţa unei imagini cu un bombardier rus, şi sub titlul „Vreme de zbor”, prezentatoare meteo le-a oferit telespectatorilor o analiză completă a condiţiilor de bombardament.

Puţinii nori de pe cer „nu fac zborul mai dificil şi nu influenţează sistemele de ţintire”, a explicat ea în prognoza meteo de sâmbătă seară.

„Experţii spun că momentul de start al operaţiunilor este ales foarte bine”, a mai precizat prezentatoarea, în timp ce pe ecranul din spatele ei se derulau, alternativ, tabele cu date meteo şi înregistrări ale atacurilor.

Rusia 24 a mai transmis o prognoză similară şi joi, după primele atacuri ruse din Siria, în care a „promis” condiţii meteo stabile.

„De azi, Siria a devenit o regiune a Rusiei, de aceea e inclusă în buletinul meteo”, a comentat, ironic, un utilizator Twitter.

„Nici măcar Uniunea Sovietică nu făcea propagandă în prognoza vremii”, a scris o altă persoană pe site-ul ziarului rus de opoziţie Novaya Gazeta.

Nu e pentru prima oară în perioada recentă când buletinul meteo din Rusia transmite mesaje politice. Canalele TV au început să includă Crimeea în informările lor privind vremea, după anexarea din luna martie a anului trecut

În luna aprilie a anului trecut, după ce rebelii au proclamat aşa-numita republică Doneţk, buletinul meteo de la Rusia 24 spunea că deasupra estului Ucrainei s-au adunat nori şi bate un „vânt de schimbare”.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite