Rusia: „Noi sancţiuni aplicate Iranului nu vor rezolva disputa proliferării nucleare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gennady Gatilov, ministrul adjunct al Afacerilor Externe
Gennady Gatilov, ministrul adjunct al Afacerilor Externe

Rusia a declarat joi că votul Casei Reprezentativelor din Congresul american de a înăsprim sancţiunile împotriva Iranului nu va contribui la rezolvarea disputei legate de programul nuclear dezvoltat de puterea de la Tehran. Congresul SUA a aprobat un proiect de lege care va tăia aproape complet exporturile de petrol al Iranului, pentru a limita finanţarea programului nuclear.

Viceministrul rus al Afacerilor Externe Gennady Gatilov a subliniat că membrii Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite au aplicat deja Teheranului o serie de sancţiuni care sunt „suficiente”. Oficialul a spus că proiectul de lege al Congresului american, care are de parcurs mai mulţi paşi până va deveni lege, afectează încercările de stabilizare a regiunii.

„Orice sancţiuni suplimentare au scopul de a sufoca economia Iranului, nu de a rezolva disputa proliferării (nucleare)”, a declarat Gatilov, citat de agenţia de ştiri Interfax. „Ceea ce a fost făcut de Consiliul de securitate este destul de potrivit şi suficient.”

Puterile lumii şi-au pus speranţa în noul preşedinte moderat al Iranului, de la care se aşteaptă să inverseze procesul de îmbogăţire a uraniului, care poate fi folosit ca materie primă pentru fabricarea bombei nucleare. Deşi oficialii iranieni au interzis experţilor internaţionali să inspecteze fabricile nucleare din ţară, au susţinut întotdeauna că proiectul are doar scopuri paşnice.

Cel mai probabil, preşedintele rus Vladimir Putin va face presiuni asupra celorlalte ţări pentru a obţine concesii în favoarea Iranului. Putin se va întâlni cu noul preşedinte iranian Hassan Rouhani în septembrie, fiind găzduiţi de Kârgâzstan.

Rusia este un membru permant în Consiliul de Securitate al ONU care are drept de veto şi una dintre cele şase puteri mondiale care sunt implicate în negocierile privind programul nuclear dezvoltat de Iran.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite