Rusia a ajuns la graniţele României

Rusia nu are nevoie de noi cuceriri militare pentru a putea ajunge la graniţa României şi a pune presiune pe gurile Dunării. Fără a ţine cont de suveranitatea Republicii Moldova, Federaţia Rusă a impus liderul Unităţii Teritoriale Administrative Găgăuzia, pe Irina Vlah.

După ce acum ceva ani a schimbat liderul regiunii transnistrene în cadrul unor alegeri fără de miză, arătând cu degetul spre Şevciuk, după ce la Chişinău a introdus în parlament partidul pro-rus al socialiştilor lui Igor Dodon, după ce a fixat primarul oraşului Bălţi, pe Vasile Panciuc, acum a venit timpul ca şi regiunea găgăuză să aibă un nou preşedinte.

Practic Republica Moldova, dincolo de autorităţile centrale, se află sub controlul Federaţiei Ruse. Dacă ar fi să luăm în considerare declaraţiilor fostului prim-ministru,  Iurie Leancă(vinovat pentru semnarea Acordului de Asociere şi a ridicării vizelor), chiar şi actualul guvern este unul supus comuniştilor, fără o voinţă europeană.

Puţin ironic este că numele noului lider impus de Moscova în Sudul Republicii Moldova se numeşte Vlah, adică Român. Nici prenumele nu este mai puţin românesc. Doamna este membru al Partidului Comunist(teoretic independentă susţinută de socialişti, dar să nu ne amăgim) şi ales ca preşedinte al regiunii după ce emisarii Moscovei au indicat clar pe cine trebuie să voteze cetăţenii.

Ieri au avut loc alegeri în regiunea din sudul Republicii Moldova. O invenţie post-sovietică ce a avut rolul clar de a menţine încă un pol de instalabilitate în Republica Moldova, unul comandat administrativ şi economic direct de la Moscova.

Regiunea Autonomă, al cărui control din partea Moscovei este unul total, constitue în acest moment o ameninţare la adresa securităţii României dar şi asupra controlului gurilor Dunării, în condiţiile în care Federaţia Rusă intenţionează să îşi construiască un avanpost în acestă regiune.

Ameninţarea este una directă în situaţia în care există toate premizele pentru a se trece de la un control economic, politic şi administrativ, la instituirea unui control militar asupra regiunii. Suveranitatea Republicii Moldova nu reprezintă un subiect de discuţie la Moscova, ori în aceste condiţii este o problemă de timp până ce va încerca echilibrarea balanţei de forţe militare din regiune prin plasarea la graniţa ţării noastre, la nici două sute de kilometri de baza militară de la Kogălniceanu, şi patru zeci de kilometri de Galaţi, a unor echipamente similare. Nu se va întâmpla într-un an, nu în doi, dar cu siguranţă în zece ani se va ajunge la acest lucru.

Ameninţarea asupra României nu este una directă, nu militară, nu sub pericolul unei ocupaţii, dar reprezintă o formă de presiune. Ţara noastră şi Polonia sunt statele cele mai afectate de avansul Federaţiei Ruse până la graniţa Uniunii Europene, aflându-ne practic în situaţia în care relaţiile comerciale de-alungul unei graniţe semnificative, să nu fie posibile. În cazul în care Federaţia Rusă va încerca lovituri de pedeapsă, cel mai probabil că va căuta state slabe şi nu puternice.

Apoi revine ţării noastre şi rolul de avanpost Estic, ori acest lucru implică costuri suplimentare, care ar trebui discutate la nivelul blocului NATO. Conceptul de apărare colectivă ar trebui să implice şi costuri colective şi poate chiar o prezenţă militară mixtă NATO pe graniţa de Est a Uniunii Europene. Aici nu vorbesc doar la bazele militare sub comandament american, într-un areal bine delimitat, ci chiar de o prezenţă activă pe teren, nu doar sub forma exerciţiilor comune, ci sub forma unor obligaţii asumate de apărare a frontierei estice, care nu mai este doar a României ci a Uniunii Europene.

Pare  în acest moment că blocul european al NATO nu înţelege că frontiera nu mai este una naţională, iar pericolul nu mai este unul interior. Degeaba ţinem nave în centrul şi vestul Europei, dacă pericolul se află în Est. Ba mai mult, se profită de această ameninţare pentru a se impune României achiziţia de tehnică militară la preţuri supraevaluate, în loc ca aceasta să fie ajutată, aşa cum ar fi normal să fie într-un concept de apărare colectivă. Ameninţarea nu este asupra României, este asupra Europei, care în acest moment pierde din încredere atât pe plan intern cât şi extern, prin lipsa de coeziune arătată şi prin faptul că Germania refuză a-şi asuma un rol de pivot central al spaţiului european(nu e suficient doar economic să facă acest lucru) , datorită experienţelor trecute, iar o altă putere nu pare a fi capabilă de a prelua frâiele unei Europe în derivă.

România are obligaţia de a securiza graniţa de Est a blocului NATO-european. Acest lucru nu se poate face decât dacă intervine mai energic în Republica Moldova. Trebuie să se treacă de la vorbe frumoase şi cadouri scumpe la o intervenţie directă, prin presiune(a nu se înţelege militară ci prin achiziţia de instituţii medie, susţinerea făţişă şi financiară pentru politicieni pro-occidentali, etc...), asupra politicii de la Chişinău. Dacă NATO rămâne în această formă de naivitate  Rusia îşi va intensifica controlul asupra Chişinăului şi va merge mai departe profitând de breşele de securitate ale statelor marginale(corupţia) sau a celor cu grave probleme financiare.

Cum se spune în geopolitică, să revenim la RealPolitik până nu e prea târziu.