Încă nu există suficiente informaţii pentru o înţelegere exaustivă a tragicelor evenimente de la metroul din St. Petersburg, şi probabil nici nu vor fi dacă ţinem cont, spre exemplu, de informaţiile oferite după evenimente similare precum doborârea avionului rusesc în Peninsula Sinai, din 2015. Mai mult, speculaţiile presei moscovite nu s-au lăsat aşteptate, existând voci care susţin că prin astfel de atacuri se urmăreşte subminarea Rusiei, inclusiv retragerea statutului de gazdă a Cupei Modiale de fotbal din 2018, în timp ce alţi jurnalişti, printre care Anna Nemtsova, Daria Zhukova sau Vasya Batareykin atrag atenţia că autorităţile de la Kremlin pot folosi atacurile teroriste drept pretext în scopul de a distrage atenţia opiniei publice de la probleme interne mult mai importante, precum protestele recente ce au avut loc în 80 de oraşe ale ţării.

De remarcat este că întreaga perioadă a lui Vladimir Putin la conducerea Rusiei a purtat pecetea conflictului armat, fie că vorbim de războaiele din Cecenia, Georgia, evenimentele din Ucraina sau intervenţia din Siria, însă dintre toate acestea terorismul de sorginte fundamentalist islamică reprezintă cea mai mare provocare la adresa securităţii interne a Rusiei.

Terorismul, generat în special de republicile din Caucazul de Nord, precum Cecenia, Daghestan sau Ingushetia reprezintă o ameninţare reală şi continuă, în ciuda intervenţiilor în forţă ale armatei ruse şi a uciderii unor importanţi lideri precum Dzokhar Dudaev (1996), Zelimkhan Yaderbiyev (1997), Aslan Maskhadov (2005), Abdul-Halim Sadulayev (2006) sau Dokka Umarov (2013), supranumit Bin Laden al Rusiei.

Nemulţumirile sociale au escaladat în această regiune pe fondul gradului ridicat de corupţie, a lipsei reformelor şi a adâncirii clivajelor economice, menţinând dorinţele de independenţă în rândul unei părţi însemnate a populaţiei din cele trei republici, acolo unde ideologia naţionalist-seculară promovată la începutul anilor ’90, a căpătat puternice valenţe islamiste, făcând mult mai greu găsirea unui consens între Moscova şi insurgenţi.

Chiar dacă, începând cu sfârşitul anului 2013 şi până în prezent, nu au fost realizate atentate teroriste în Federaţia Rusă, deşi este foarte probabil ca unele atacuri să fi fost dejucate de către autorităţi, Rusia s-a confruntat cu numeroase provocări în Caucazul de Nord, numai în luna martie a acestui an fiind ucişi, în timpul unei ambuscade din Cecenia, şase soldaţi ruşi.

Problema Rusiei este că, în toată această perioadă, a exportat terorişti pe frontul sirian care s-au alăturat miliţiilor jihadiste în lupta pentru înlăturarea regimului condus de Bashar al Assad.

Într-o declaraţie de presă dată anul trecut, Vladimir Putin afirma că un număr cuprins între 5.000 şi 7.000 de cetăţeni din Rusia şi fostul spaţiu sovietic luptau în Siria, iar multe dintre analizele privind evenimentele din Levant menţionau că rusa este a doua limbă vorbită în cadrul ISIS.

În acest context, intervenţia militară a Moscovei în Siria pentru susţinerea lui Assad, dar şi alianţa cu Hezbollah şi Iran, au transformat Federaţia Rusă într-una dintre principalele ţinte ale salafiştilor takfirişti.

Practic, Rusia a exportat jihadismul în Siria, alimentând totodată sentimentele anti-ruseşti ca urmare a politicii sale externe, iar într-un viitor apropiat, post-ISIS, se va confrunta cu un revers destul de puternic al medaliei, întrucât mult prea probabila înfrângere a auto-intitulatului Stat Islamic va determina întoarcerea multor jihadişti în ţările de origine.

Dintre aceştia, cel puţin 2.000 de luptători se vor întoarce în Federaţia Rusă, creând noi grupări sau francize teroriste, ceea ce va creşte gradul de insecuritate într-o ţară în care nemulţumirea este prezentă la nivelurile întregii societăţi, iar fenomenul corupţiei slăbeşte treptat încrederea în leadreshipul politic.

Într-un videoclip postat anul trecut pe internet, intitulat „Soon, Very Soon Blood Will Spill Like an Ocean”, un luptător ISIS îl ameninţă în mod indirect pe Vladimir Putin pentru politica sa din Orientul Mijlociu, în timp ce un alt jihadist, cunoscut sub pseudonimul „Omar Cecenul”, a postat mai multe materiale video în care critica Kremlinul. Sigur, acestea sunt doar două dintre numeroasele exemple ale propagandei islamiste împotriva Federaţiei Ruse, dar astfel de acţiuni au legitimat în acelaşi timp prezenţa Rusiei în Siria, Moscova afirmând nu de puţine ori că doreşte să eradicheze acest fenomen ce ar putea deveni o ameninţare directă la adresa propriei securităţi interne.

Există şansa ca atentatele din St. Petersburg să fie ultima reuşită de amploare a ISIS în Europa, însă ameninţarea jihadistă la adresa Rusiei poate deveni mai puternică ca oricând, motiv pentru care Moscova va încerca să limiteze ascensiunea jihadiştilor nu numai în propriile graniţe, ci şi în Asia Centrală, iar o atenţie sporită îi va fi acordată Afganistanului, acolo unde Rusia va lua în calcul inclusiv sprijinirea talibanilor în scopul atingerii propriilor interese, sau chiar o intervenţie militară externă alături de China şi Pakistan.