Autorităţile din Rusia au arestat peste 600 de persoane la un protest din Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia din Rusia a arestat peste 600 de persoane sâmbătă, inclusiv activişti importanţi, la un protest de la Moscova faţă de faptul că unii membri ai opoziţiei nu au primit aprobarea pentru a participa la alegerile locale.

UPDATE 20.50: Protestatarii au scandat „Rusia fără Putin” şi „Putin, demisia” în centrul Moscovei. Poliţiştii au intervenit însă în forţă cu bastoane şi au arestat sute de persoane.

Cel puţin o persoană ar fi fost rănită grav la cap. Liderul opoziţiei, reţinut şi el, a cerut organizarea protestului, în apropiere de biroul primăriei, informează news.ro.

OVD-Info, o grupare de monitorizare independentă, a informat că poliţia a reţinut cel puţin 638 de persoane înainte şi în timpul protestului. Conform poliţiei, în jur de 3.500 de persoane au participat la protest, dintre care 700 au fost jurnalişti sau bloggeri.

Poliţia rusă a reţinut mai mulţi activişti importanţi ai opoziţiei.

Liderul din opoziţie, Alexei Navalni, care este încarcerat, a făcut apelul la protest, în apropierea biroului primarului din Moscova, pentru a pune presiune pe autorităţi de a permite candidaţilor din opoziţie să candideze la alegerile locale din Moscova, de pe 8 septembrie, unde li s-a interzis participarea.

Autorităţile spun că celor care vor să candideaze la alegerile locale le-a fost interzisă participarea pentru că nu au reuşit să obţină numărul suficient de semnături pentru susţinerea lor, lucru pe care opoziţia o respinge ca fiind falsă.

OVD-Info, un grup de monitorizare, a spus că poliţia a reţinut 317 persoane, înainte sau în timpul protestului de sâmbătă, la care au participat mii de oameni.

Mai mulţi martori de la faţa locului au declarat pentru Reuters că  unii dintre cei reţinuţi păreau a fi trecători obişnuiţi, aflaţi în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite