Procesul principalului oponent al lui Putin, amânat pentru 24 aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksei Navalnîi FOTO AFP
Aleksei Navalnîi FOTO AFP

Judecătorul tribunalului din Kirov a amânat pentru 24 aprilie procesul principalului oponent al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, pentru a lăsa timp apărării să studieze dosarul, relatează AFP.

Judecătorul Serghei Blinov a răspuns astfel cererii apărării şi a anunţat amânarea procesului la 40 de minute după începutul audierii, potrivit unui jurnalist al AFP.

Miercuri a început procesul bloggerului şi avocatului Aleksei Navalnîi, acuzat pentru deturnare de fonduri, însă atât acuzatul, cât şi opoziţia rusă spun că procesul este „unul politic fabricat“. Totuşi, avocatul riscă până la zece ani de închisoare, pentru că ar fi organizat în 2009 deturnarea a aproximativ 400.000 de euro dintr-o exploatare forestieră, Kirovles, în regiunea Kirov.

"Dosarul a fost fabricat în totalitate la ordinul lui Putin", afirmă site-ul navalny.ru/kirovles, creat special în acest scop de către Navalnîi.

Opozantul a declarat că nu are niciun dubiu cu privire la faptul că preşedintele Putin "le-a dat personal instrucţiuni" anchetatorilor şi a declarat că este convins că va fi găsit vinovat.

Miliardarul Mihail Prohorov, fostul candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat luni că procesul lui Aleksei Navalnîi este unul "politic" şi nedemn de un stat de drept.

"În urmă cu câteva zile, Comitetul de Anchetă a recunoscut în mod scandalos că procesul a fost motivat politic şi că dacă Navalnîi nu ar fi «înfruntat puterea», nu ar fi fost urmărit", a scris miliardarul pe blogul său.

Orator strălucit în timpul protestelor anti-Putin de la Moscova şi critic al corupţiei, prin dezvăluirile de senzaţie publicate pe internet, Aleksei Navalnîi, în vârstă de 36 de ani, s-a impus drept lider al mişcării de contestare apărute în 2011 în vederea denunţării fraudelor din alegerile legislative câştigate de partidul lui Vladmimir Putin, Rusia Unită.

Cu câteva zile înainte de începerea procesului său, Navalnîi s-a arătat ofensiv, susţinând "Vreau să devin preşedinte" pentru televiziunea Dojd, apropiată opoziţiei şi promiţând condamnarea lui Putin şi apropiaţilor săi. "Într-o zi îi vom învinge şi îi vom trimite la închisoare".

Problemele judiciare nu s-au oprit la scandalul Kirovles, el fiind acuzat că ar fi deturnat 2,5 milioane de euro aparţinând unui partid politic liberal şi fiind acuzat de escrocherie şi spălare de bani în cadrul unui alt proces care-l implică şi pe fratele său.

În februarie el a fost acuzat că ar fi uzurpat statutul de avocat, furnizând informaţii false. Toate acuzaţiile sunt respinse de acuzat, care denunţă o operaţiune a Kremlinului, care are ca scop reducerea sa la tăcere.

Pentru analistul politic şi opozantul rus Dimitri Orecikin, autorităţile caută să-l "intimideze" pe Navalnîi pentru a-l reduce la tăcere sau a-l încuraja să plece în exil.

Obiectivul regimului este de a crea un climat de teamă pentru reducerea la tăcere a tuturor opozanţilor, apreciază Orecikin.

În fapt, opoziţia lui Vladmir Putin, care a reuşit să scoată în stradă sute de mii de protestatari în 2012, pare că astăzi îşi pierde din suflu şi este supusă unei presiuni fără precedent.

Pentru participarea la "tulburările masive", din timpul unui protest anti-Putin, care au degenerat în confruntări violente cu forţele de ordine, au fost acuzate 25 de persoane. Toate sunt pasibile de pedepse cuprinse între doi şi zece ani de închisoare.

Unul dintre liderii opoziţiei, Serghei Udalţov, conducător al Frontului de stânga, este sub arest la domiciliu din februarie, cu interdicţia de a părăsi casa, de a folosi telefonul sau Internetul.

El a riscă o pedeapsă de zece ani de închisoare în cadrul unei anchete care datează din octombrie, după difuzarea unui film la o televiziune pro-Kremlin, înregistrat cu camera ascunsă şi cu o origine neprecizată, în care este acuzat că ar fi pregătit, alături de alţi opozanţi, înlăturarea prin forţă a puterii centrale.

El mai este urmărit pentru participarea la "tulburările masive" din 6 mai 2012. Udalţov neagă vehement toate acuzaţiile.

În plus, de trei săptămâni autorităţile ruse au lansat o campanie de amploare prin care verifică organizaţiile non-guvernamentale, destinată identificării acelora care beneficiază de finanţare externă şi au activitate politică.

Această campanie, care a afectat principala organizaţie ruse de apărare a drepturilor omului, Memorial, precum şi Amnesty International şi Human Rights Watch, a atras critici din partea Uniunii Europene, Parisului, Berlinului şi Washingtonului.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite