1.  Militarizarea informaţiei în Federaţia Rusă

Federaţia Rusă a propus, pentru începutul de secol 21, drept modalitate de angajare în conflict, războiul hibrid. A făcut-o în Crimeea, atunci când „omuleţii verzi” – în fapt trupe speciale ale Armatei ruse, după cum a recunoscut explicit preşedintele Putin – au condus asaltul la adresa instituţiilor publice din regiune, au blocat unităţile militare ucrainene din peninsulă şi au răsturnat autorităţile legitime, înlocuindu-le cu o gaşcă de aventurieri prost pregătiţi, susţinuţi de un pseudo-referendum făcut după modelul Anschluss-ului austriac, sub ameninţarea armelor cu cartuş pe ţeavă.

Au făcut-o apoi în Estul Ucrainei, combinând în acelaşi spaţiu toate instrumentele acestui război care are şi componentă clasică, şi război de insurgenţă, şi acţiuni teroriste, şi război prin intermediari, şi criminalitate organizată, şi război cibernetic, şi război economic, şi război asimetric, şi război informaţional, şi război psihologic, şi război limitat, şi război fără limite, fără reguli. Toate laolaltă, într-o combinaţie potrivită momentului, locului, operaţiunii sau obiectivului de atins.

Războiul informaţional rus purtat în Ucraina şi în întreaga lume a fost condus direct de la Kremlin. Foşti angajaţi ai televiziunilor publice ruse au prezentat recent procesul prin care posturile tv s-au transformat în maşină a propagandei regimului ca-n timp de război ideologic. Stenograma şedinţelor cu foştii angajaţi ai VGTRK – holding mass-media (include canalele „Rossia-1”, „Rossia-2”, „Rossia-24” şi multe altele) – a fost prezentată de către fostul redactor-şef adjunct al canalului „Rossia24” şi „Rossia-2”, Alexandr Orlov. Orlov a fost concediat în iulie 2014 din cauza comentariilor pe reţelele sociale în sprijinul politicianului rus de opoziţie Alexei Navalnîi.

FOTO: odnako.su

Totul a început cu şedinţa din februarie 2014, când la Kiev, în EuroMaidan, mureau primii protestatari. Toţi angajaţii au fost adunaţi şi li s-a spus că a început „războiul rece”. „S-a vorbit despre o epocă în comparaţie cu care anii 70-80 au fost tril de păsări şi că cei care nu doresc să participe îşi pot găsi un alt domeniu de activitate în afara canalului de ştiri”, – susţine Orlov. Autorităţile ruse doreau sânge pe ecrane şi o presiune mediatică crescută asupra publicului pentru a contracara relativa apropiere naturală între Rusia şi Ucraina şi simpatia ruşilor pentru ucrainenii care reuşeau o nouă revoluţie de tip oranj şi recalibrarea drumului spre Occident.

În zilele de vineri, şefii televiziunilor erau convocaţi pentru şedinţa de informare la Kremlin, unde le erau înmânate planurile editoriale pentru săptămâna următoare. Era obligatoriu să se facă măcar câte un reportaj pe zi despre Crimeea, Donetsk şi Kiev. La început, şedinţele erau conduse de Alexei Gromov (foto dreapta), primul adjunct al secretarului Administraţiei Prezidenţiale a lui Vladimir Putin, iar ulterior de către secretarul de presă al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov.

Abordările despre evenimentele din Ucraina şi noua conducere de la Kiev au fost exclusiv cele oficiale: mai întâi „lovitura de stat” dată în Ucraina domina ecranele, precum şi „revolta Estului Ucrainei”, de frica „fasciştilor” instalaţi la Kiev. Aceştia erau consideraţi o juntă, o adunătură de naţionalişti extremişti puşi pe uciderea minorităţii ruse, motiv pentru care regiunile din Est, Novorossia în integralitatea sa, trebuia să plece, fie devenind independente sub protectorat rus, fie alipindu-se la Rusia. Toţi noii conducători de la Kiev erau numiţi „bandirovtsi” însemnând membri ai grupurilor anarhist-naţionaliste de tâlhari ai lui Bandera, legendarul erou ucrainean care lupta împotriva ruşilor şi nemţilor pentru independenţa Ucrainei. Cât despre Crimeea, „un referendum legal” decisese alipirea la Rusia care a fost „gata să-i salveze din ghearele fasciştilor ucraineni” de la Kiev. Nici un cuvânt despre faptul că Parlamentul de la Kiev, Rada Supremă, cu aceeaşi componenţă aleasă în timpul lui Yanukovici, votase noii lideri şi noul Guvern, despre alegeri legale şi despre omuleţii verzi ruşi, trupe regulate care au preluat clădirile administrative şi au blocat unităţile militare, preluând Crimeea cu un referendum făcut în bătaia puştilor automate ale trupelor de ocupaţie fără însemne.

„Totul era controlat în regim personal. Când au avut loc primele negocieri la Minsk şi se vorbea că ar putea să se încheie un fel de pace, a apărut interdicţia privind utilizarea cuvintelor „fascişti”, „Bandera”, „junta”. Apoi situaţia s-a tensionat din nou şi totul a fost reluat” – spune fostul redactor sef adjunct.

Ca urmare, între canalele TV a dispărut concurenţa – toate materialele erau împrumutate între televiziuni, de aceea posturile TV aveau cam aceleaşi subiecte. Propaganda se făcea unitar cu aceleaşi materiale, aceleaşi imagini şi acelaşi mesaj de transmis, ca pe timp de război, fără posibilitatea de a trata subiecte liber. Şi în timpul Perestroika, media din Rusia trăise mai liber.

Angajaţii VGTRK recunosc faptul că în ceea ce priveşte politica editorială nu aveau libertate – totul se făcea în conformitate cu instrucţiunile de la Kremlin. „Regimul de control personal a cuprins până şi ştirile meteorologice. Trebuia să-l invităm neapărat pe un anumit meteorolog – ghicitor celebru în Rusia, ca el să anunţe că în Ucraina va fi o iarnă îngrozitoare. Există o tendinţă generală de exagerare”. „Ucraina depinde de Rusia, Moscova nu va mai da gaze, iar ucrainenii răzvrătiţi vor îngheţa fără gazele ruse”, era mesajul care se repeta în iarna 2014-2015, prima iarnă de război în estul Ucrainei. Aşa cum susţin angajaţii televiziunilor ruse, doar un sfert dintre jurnalişti credeau în conţinutul reportajelor despre Ucraina realizate după scenarii scrise de Kremlin.

Deci prezenţa războiului informaţional e o realitate pe teren în Donbas. Dar nu numai: şi în restul Ucrainei, şi în toate statele independente din spaţiul post-sovietic, şi în Estul Europei, şi în statele fondatoare ale Uniunii Europene, şi peste Ocean. Peste tot. Acolo unde propaganda, polit-tehnologii şi agit-prop clasică se combină cu operaţiunile psihologice, într-un efort de a crea o realitate paralelă, alcătuită din frânturi de adevăruri, interpretări, silogisme, sofisme, deducţii cu fracturi logice, juxtapunere de fapte fără legătură cauzală directă, propagandă masivă şi foarte multe minciuni. O plăsmuirea cu parfum de veridicitate faţă de care argumentele, faptele, realitatea şi adevărul evoluţiei acţiunilor nu mai contează, pentru că toate sunt înlocuite cu percepţia alterată şi dirijată din exterior a publicului ţintă.

Faptul că Rusia aplică această tehnică de multă vreme pe subiecţi din toată lumea nu l-a făcut pe ministrul rus al Apărării să evite expunerea publică pe această temă, din contră. Prezent la ceremonia de acordare a premiului „Media-As” pentru jurnalişti ruşi, cu precădere din presa oficială şi oficioasă, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu (foto dreapta), a declarat că mass-media este unul dintre noile tipuri de armament modern care, de-a lungul mai multor ani, a adus Rusiei atât victorii, cât şi înfrângeri.

„În ultima vreme, mass-media înglobează foarte multe aspecte şi poate aduce prejudicii serioase. Conştientizăm acum că o fotografie, un cuvânt, o cameră de luat vederi, Internetul, informaţia, în general, au devenit un tip de armament, care poate fi bine sau prost utilizat. În prezent, o informaţie deţinută de cine nu trebuie poate deveni o dovadă, un procuror, un judecător, un călău. Nu aş vrea să folosim această armă a mass-mediei într-un mod negativ”, a completat Serghei Şoigu, potrivit media ruse.

Practic, ministrul rus al Apărării dezvăluie lucruri inedite. Cunoscute, dar niciodată recunoscute oficial şi formal, în nici un caz la acest nivel şi de către un ministru rus al Apărării. Astfel, presa este considerată de multă vreme o armă, este utilizată extensiv, iar noile sale capacităţi sunt exploatate de Rusia în sânul Occidentului şi a statelor vizate. Sunt recunoscute victorii şi înfrângeri. Ale unui război în care Moscova foloseşte presa ca armă.

Şoigu explică indirect şi cenzura, şi controlul mass-media în Rusia, şi evitarea regulilor democratice. O deschidere şi un drept fundamental al omului este considerat de structurile militare ruse ale războiului informaţional drept o slăbiciune şi vulnerabilitate în societăţile occidentale democratice şi speculată ca o vulnerabilitate de către Rusia. Împotriva societăţilor în care funcţionează, pe care le deservesc instrumentele media. O armă folosită strategic, cu acţiuni planificate şi obiective militare precise. Şi Internetul, pagini de web şi reţelele de socializare, cu liota de postaci plătiţi cu 500-700 de euro lunar, au fost inundate în orice limbă.

Administraţia americană a fost sesizată de către Comisia de Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor în legătură cu nevoia de a contracara „militarizarea şi transformarea informaţiei în armă de război de către Rusia”. Sesizarea a fost rezultatul unor audieri în cadrul comisiei şi s-a referit la nevoia ca Guvernul american „să investească în războiul mediatic la nivelul global”.

Ed Royce, preşedintele comisiei, a susţinut că maşina de propagandă a Rusiei subminează stabilitatea democratică şi promovează violenţa şi scindarea societăţilor în Estul Europei. Între cei audiaţi s-au numărat şi criticii la adresa Rusiei care provin dintre foştii jurnalişti ai postului Russia Today în limba engleză, actualmente membru al platformei Sputnik de propagandă şi război informaţional al Federaţiei Ruse. Peter Pomerantsev, Helle Dale şi Liz Wahl au fost cei implicaţi în aceste audieri şi au venit cu propria experienţă din timpul când au lucrat în media rusă în limba engleză, această experienţă având loc chiar înainte de formarea noului instrument de război informaţional al Rusiei.

Peter Pomerantsev de la Institutul Legatum din Londra, audiat în faţa comisiei Camerei, a declarat că e nevoie urgentă de un instrument european şi unul american care să contracareze propaganda, falsurile şi distorsionările promovate pe scară largă de Rusia, acţiuni care influenţează foarte mulţi spectatori din Occident şi din statele post-sovietice. Se înregistrează deja operaţiuni de înfiinţare a unor grupuri ce luptă împotriva intereselor naţionale ale statelor respective, împotriva SUA, a apartenenţei la NATO şi pentru îmbrăţişarea „echidistantă” a poziţiilor Rusiei. „Rusia a lansat un război informaţional împotriva Occidentului, şi noi îl pierdem astăzi”, susţine Pomerantsev.

Dezbaterea nu e nouă şi a fost derulată şi la nivel european. Deşi mai puţin virulent şi mai rezervat în a considera informaţia ca parte a unui război, UE a decis înfiinţarea unor instrumente potrivite la nivel european pentru a prezenta în mod real ce înseamnă Uniunea Europeană şi care sunt avantajele apartenenţei la UE sau a realizării reformelor din Acordurile de Asociere. Frank-Walter Steinmeier, ministrul de Externe german, a promis statelor baltice un ajutor în acest război constând în pregătirea ziariştilor în Germania cu instrumente potrivite pentru a contracara Rusia pe acest front.

Cele mai expuse state acestei propagande sunt cele în care deja există partide politice finanţate sau susţinătoare ale Rusiei şi o „politică echidistantă”, care să respecte şi „preocupările legitime” ale Rusiei, implicarea Rusiei în acordurile cu statele din Parteneriatul Estic. Statele post-sovietice sunt cele mai expuse pentru că aici există deja minorităţi ruse şi acestea promovează agende paralele favorabile Moscovei. Dar instrumentarul se extinde şi la alte minorităţi naţionale din aceste state, aşa cum s-a întâmplat recent în regiunea Odesa, cu constituirea „Radei Basarabiei”, un proiect separatist realizat sub influenţă rusă.

Mai mult, în asemenea ţări, media rusă e în continuare dominantă, Republica Moldova fiind cea mai influenţabilă, iar statele baltice sunt la coada unui clasament, puţin în spatele Georgiei. Capacitatea de influenţare a televiziunilor ruse pe baza afinităţii lingvistice ruse, în special a minorităţilor din spaţiul post-sovietic, creează o armă redutabilă care a fost contracarată doar prin interzicerea posturilor sau blocarea difuzării ştirilor şi programelor electorale pe aceste posturi. Aceasta e o soluţie interimară în state cu democraţie emergentă şi fragilă, însă soluţia nu poate dura.

Dar propaganda şi elementele mai subtile ale războiului informaţional se regăsesc şi în state reticente faţă de propaganda rusă din experienţă istorică. Şi România a fost ţinta unor asemenea constructe a grupurilor din reţelele de socializare, a încercării construirii unor instrumente ale societăţii civile sau inoculare a unor teme care să servească planurilor ruse. Libertatea cuvântului şi a întrunirilor face ca, în aceste state ale UE, combaterea să se facă prin argumente, informaţie corectă, transparenţă şi comunicare oportună la nivel oficial, precum şi prin dezbateri cu diferitele categorii ale populaţiei pentru demitizarea sau expunerea publică a formulelor folosite de instrumentarul războiului informaţional. Iar pentru a face acest pas, e necesar mai întâi să conştientizăm că şi România e în plin război informaţional şi că are nevoie de instrumente pentru a contracara agresiunea pe această componentă informaţională a războiului hibrid de generaţia a patra.

FOTO picture-alliance/dpa/D. Doru

2. Metodologia complementară în spaţiul vizibil şi „sub radar”

Pentru a putea realiza o tipizare a războiului informaţional al Rusiei, am procedat plecând de la două realităţi complementare. Mai întâi am considerat Republica Moldova, acolo unde penetrarea spaţiului public este totală, iar nivelul de acces a ajuns la penetrarea spaţiului politic, controlul unei forţe politice – cel mai important partid – care asumat promovează interesele Federaţiei Ruse, aici studiul vizând elementele vizibile directe ale războiului informaţional, acolo unde purtătorii de mesaj sunt decidenţii înşişi, oamenii politici şi formatorii de opinie din spaţiul mediatic, majoritatea pe conţinut produs direct la Moscova, o parte pe conţinut produs la Chişinău.

Pentru cea de a doua componentă, cea aflată „sub radar”, am folosit cazul României, acolo unde reticenţa profundă faţă de tot ce vine din Federaţia Rusă în materie de politici, informaţii, motivaţii este majoră. O arată un studiu al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor & Early Warning din 2009 în legătură cu percepţia Rusiei, a ruşilor şi a politicilor ruse în România. Atunci percepţia ruşilor era substanţial pozitivă, cu un nivel de acceptabilitate a cetăţenilor ruşi de 60%, în ceea ce priveşte Federaţia Rusă acceptabilitatea este 45-45% pro şi contra, adică o acceptabilitate la jumătate, în schimb în privinţa politicilor ruse, respingerea era majoră, 75%.

În acest context, acţiunea războiului informaţional al Federaţiei Ruse în România trebuie să adopte variantele cele mai insidioase şi mai puţin vizibile, pentru a nu genera reacţii virulente negative. De aceea aici se manifestă componentele războiului de troli, a operaţiunilor psihologice, a elementelor de condiţionare şi mai ales aici şi în această etapă se derulează acţiunile de recrutare şi constituire a grupurilor de influenţă, a grupurilor de sprijin, a masei de manevră şi mai ales recrutarea „convinşilor.”

În ambele cazuri am studiat spaţiul public şi manifestările publice, nicidecum nu am urmărit trasabilitatea acţiunii. Revine altor instituţii ale statelor implicate să plece de la aceste observaţii şi să identifice „pistolul fumegând”, adică legătura probate între autorităţile ruse – direct, la nivelul serviciilor, prin intermediul unor presupuse ONG-uri sau prin intermediul Ambasadei – şi cei care poartă această acţiune a războiului informaţional. În Republica Moldova există Centrul pentru Jurnalism de Investigaţie, colaborator RISE Project, cu care am colaborat, care se ocupă parţial şi de această componentă. Însă proiectul şi-a propus identificarea modalităţilor de lucru, a instrumentelor şi obiectivelor războiului informaţional, nicidecum identificarea circuitului banilor şi a ordinelor pentru acţiune.

În Republica Moldova, partenerul nostru, Institutul de Politici Publice, împreună cu numeroase instituţii şi ONG-uri implicate în proiect, a realizat monitorizarea şi evaluarea completă a spectrului vizibil al războiului informaţional al Rusiei, stabilind următoarele niveluri de acces:

  • controlul în spaţiul public;
  • controlul în spaţiul politic – partide şi purtători de mesaj care apără interesele Rusiei;
  • instrumente media;
  • formule de organizaţii neguvernamentale şi ale societăţii civile care sunt proiecţii ale instrumentarului pentru purtarea războiului informaţional la nivelul societăţii civile şi la firul ierbii, în teritoriu.

Nivelul de control şi influenţă, ba chiar determinare a deciziilor, este în chiar miezul vieţii politice şi acoperă, în mare măsură, circa jumătate din spectrul politic din Republica Moldova, circa 80% din spaţiul mediatic şi o parte importantă din societatea civilă şi disputa de idei. De asemenea, deşi nu am avut posibilitatea să derulăm studiul în detaliu, la nivel naţional, la firul ierbii, componentele de război informaţional al Rusiei par să fi depăşit jumătate din acces la nivelul populaţiei, potrivit estimărilor celor care au lucrat la această componentă a programului.

În cazul României, metodologia noastră a vizat o analiză în spaţiul public, a ştirilor şi informaţiilor vizând decizii strategice şi raportarea la politica externă, de securitate şi apărare. Am luat cele mai importante posturi de televiziune, toate posturile de televiziuni de ştiri, cele mai importante radiouri, agenţii de ştiri, ziare, site-uri de ştiri cu audienţă şi am evaluat conţinutul acestora pe perioada începând cu summit-ul de la Vilnius al Parteneriatului Estic, din noiembrie 2013 până în martie 2016. Am evaluat conţinutul informaţiilor şi analizelor şi războiul de troli, scopul fiind următorul:

  • de a identifica modelele de acţiune al războiului informaţional al Rusiei în România;
  • de a realiza profilul publicaţiei;
  • de a vedea măsura în care e conştientizat războiul informaţional;
  • de a identifica măsurile de autoapărare luate de instituţiile media în acest război, cu precădere în războiul de troli;
  • de a identifica vulnerabilităţile şi problemele instituţiilor media în războiul informaţional;
  • de a urmări temele războiului informaţional în această perioadă şi de a decanta principalele teme promovate în direcţiile de acţiune ale Rusiei;
  • de a superviza spaţiul virtual, în special Facebook-ul – extrem de prizat în România – şi yahoo-grupurile, ca forme de influenţă directă, în spaţiul virtual, aferent războiului informational.
 

Fireşte că studiul nu are cum să acopere şi publicaţii de nişă sau instituţii media marginale, cu audienţe reduse (sub 5.000 de followeri), adică sub nivelul unui utilizator de facebook la limita capacităţii sale fără a deveni persoană publică.

Plecând de la cele două componente, studiate în medii distincte, acolo unde manifestarea lor este cea mai importantă, am reuşit să realizăm această tipizare a războiului informaţional al Rusiei. De asemenea, am reuşit să creăm un sistem de praguri şi niveluri de influenţă pe care-l propunem ca referenţial al evaluării gradului de impact al războiului informaţional al Rusiei într-o terţă ţară.

Considerăm, de asemenea, că rolul cel mai important al proiectului este acela de devoalare a sistemelor de lucru în războiul informaţional şi de conştientizare a existenţei acestui război şi al formulelor instituţionale şi individuale de protecţie în cadrul războiului informaţional. Mai mult, proiectul expune public şi pentru orice utilizator de internet sau comentator genuin pe site-urile de ştiri pericolele la care se poate expune şi modul în care poate fi utilizat sau racolat în acest război informaţional.

FOTO Shutterstock

3. Războiul de troli

În ceea ce priveşte România şi modul de acţiune al trolilor, studiul nostru a determinat următoarele concluzii:

  • Există cu adevărat un război al trolilor în România. Faptul că se comentează cu precădere ştirile cu impact strategic şi cele ce vizează Rusia singularizează aceste teme.
  • Impactul presupus al războiului de troli este greu de estimat. Totuşi, având în vedere comentariile strict pe un număr de teme şi faptul că un utilizator citeşte un articol şi 368 de comentarii pentru a-l scrie pe al 369-lea înseamnă că există un public şi o ţintă a trolilor, consumatorii acestor materiale.
  • Războiul trolilor este subliniat şi de numărul de postări, de repetarea acestora la aceleaşi 3-5-7 ştiri relevante de pe site-urile de ştiri majore zilnic, precum şi confruntarea între aceşti troli şi observatori externi sau troli de altă culoare. Este evident că cei care se preocupă de postare au o misiune permanentă, o slujbă permanentă pentru a face aşa ceva.
  • Majoritatea covârşitoare a trolilor sunt cetăţeni români. Rezultă din scriitură, formulări, etc. Există un număr mic de postări care par traduse cu Google Translate, deci nu o limbă română proastă sau vorbită în Republica Moldova, ci formule calchiate şi traduse, dar ele nu depăşesc 1% din postări.
  • Scopul unei bătălii de această factură este dirijarea concluziilor disputei, în mod constant, spre poziţiile impuse de zona rusă. Însă abordările sunt diferite de la un instrument media la altul. Astfel, la cele care sunt permeabile şi poate fi câştigată o asemenea bătălie, lucrurile sunt duse la final, la cele care sunt declarat şi explicit pro-occidentale sau pro-americane, interesul este doar prezenţa pe spaţiul acestor dispute şi afirmarea deopotrivă a temelor indicate, primite prin contract.
  • Nu rareori postările nu au nimic de a face cu subiectul comentat. În 5-10% din cazuri, sunt postări cu comentarii asupra unor secvenţe istorice prin care se subliniază cum au ajutat ruşii într-un moment istoric sau, din contra, cum au fost trădaţi românii de Occident. Mai mult, aceleaşi postări se regăsesc la mai multe ştiri, şi pe mai multe site-uri totodată, chiar dacă numele de utilizatori sunt diferite şi din cele mai chisnovatice.
  • Numele de utilizatori care comentează sunt fie comentarii în sine, fie acronime relevante, care atrag atenţia, fie nume proprii (probabil false) dar care dau credibilitate mesajului.
  • Nu lipsesc nici înjurăturile şi presiunea asupra autorilor materialelor comentate, mai ales dacă abordarea e nepotrivită cu programul trolilor. Presiune directă, înjurături, tentativa de a avea o mulţime cât mai relevantă care face presiunea, sublinierea numărului de acorduri obţinute la o postare, alterarea ratingului, toate sunt utilizate pentru a genera o reacţie.
 

Nu în ultimul rând, războaiele de troli sunt utilizate pentru recrutare, antrenare în comentarii, exploatare în orb sau convingerea unui număr de utilizatori obiectivi. Un utilizator poate, în mod genuin, să creadă că Crimeea aparţinea ruşilor. De la un simplu comentariu urmează antrenarea în convorbiri bilaterale şi susţinerea celui vizat, apoi invitarea şi la alte ştiri pentru a comenta, ulterior chiar angajarea sa directă, în spaţiul real. Pe baza acestui tip de recrutare se realizează grupurile de presiune şi „utilizatorii convinşi”, deci nu agenţii operativi, nu masa de manevră şi gură cască, ci oameni cu baza intelectuală relevantă, care sunt convinşi de abordările ruse şi sunt dirijaţi în grupuri, adunări concrete şi alte forme în care să fie valorificaţi.

FOTO Anna Carol/Flickr

4. Război informaţional în spaţiul virtual

Am lăsat la sfârşit elemente ale războiului informaţional purtat în spaţiul virtual. Războiul informaţional este o componentă a războiului hibrid, dar şi o formă specifică de purtare a războiului în care se propune înlocuirea realităţii şi a faptelor prin construirea unei realităţi alternative şi proiectarea ei către populaţia ţintă, pentru a atinge obiective de natură militară, respectiv demobilizarea populaţiei, crearea dubiului privind obiectivele de interes naţional, dar şi acţiuni directe, de blocare a posibilităţii angajării populaţiei în pregătirea de luptă sau convingerea tinerilor de a nu se mai prezenta ca voluntari pentru poziţii profesioniste în Armata Naţională.

Un grup numit sugestiv „Nu vrem să luptăm împotriva ruşilor” s-a înfiinţat şi bântuie reţelele de socializare cu „abordări alternative”. Dincolo de numele straniu – nu-mi amintesc ca cineva să fi cerut înarmarea populaţiei şi să fi declarat război Rusiei, dacă e vreun zăbăuc înfierbântat, ar trebui calmat repede de organele în drept – important e şi programul grupului. E mai mult decât un grup de prietenie româno-rus, iar proiectul vorbeşte despre faptul că „Statele Unite ale Americii doresc cu orice chip să provoace războiul cu Rusia” iar „dacă acest lucru se va întâmpla, România va fi ţintă sigură a asaltului rusesc”.

După ce ne-a arătat că SUA e duşman şi a folosit sintagma „stare” de război, pentru a înfricoşa şi atrage atenţia, autorii ne mai spun în program că „SUA şi UE au distrus progresiv România” şi că „vor să ne lase şi fără viaţa noastră”. După ce a stabilit duşmanii, programul băieţilor mai spune clar „Nu vrem să luptăm pentru interesele cotropitorilor occidentali. Vrem plecare acestora şi eliberarea României”. Şi ca să încheie apoteotic, părinţii grupului – care nu au împlinit încă 21 de ani – ne mai comunică rituos că „toţi tinerii între 20 şi 35 de ani vor fi înrolaţi şi trimişi împotriva Federaţiei Ruse. Vor muri pentru profitul americanilor care vor câştiga din vânzarea de arme”. Fireşte că aberaţiile şi non-sensurile din aceste susţineri sunt prezente, grupul luptă pentru eliberarea deplină a României, dar ne spune că „nimic în interesul poporului român, nu mai e nimic de apărat(!)”.

Nu intru în detaliile grupului şi a autorilor săi. Nici promovările făcute membrilor de a intra în reţeaua socială rusă „mai prietenoasă” Vkontakte nu e neapărat întâmplătoare. Doar am prezentat o mostră calificată de război informaţional la adresa României. Iar asta se întâmplă direct la noi acasă, în România. Ce să mai vorbim despre abordarea agenţiei Regnum, fundamental românofobă când vorbeşte despre orice ar face România în Republica Moldova. Astfel, tot ce este românesc e automat calificat drept anti-rus, rusofob sau, alternativ, „unionist”, trăsături devenite echivalente cu crima supremă de lezare a politicii ruse în stânga Prutului.

Iată cum arată descrierea proiectelor transparente ale Departamentului pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni în viziunea Regnum, oficina serviciilor de informaţii şi propagandă ruse: „Cea mai mare parte a fondurilor va fi alocată în sprijinul mass-mediei din Republica Moldova, în special celei de orientare româno-unionistă şi rusofobă (...) Bucureştiul va acorda în jur de 22.700 de euro publicaţiei naţionaliste şi rusofobe Timpul (…) Publicaţia Uniunii scriitorilor din Republica Moldova, Literatură şi artă, al cărei redactor-şef este scriitorul rusofob Nicolae Dabija, va primi aproximativ 7.300 de euro (…). Bucureştiul va mai acorda încă 6.500 de euro IDIS Viitorul, cu scopul studierii situaţiei românilor din UTA Găgăuzia, autoproclamata republică moldovenească nistreană Transnistria, Taraclia şi din nordul Republicii Moldova, dar şi pentru promovarea valorilor româneşti”.

5. Tematici ale războiului informaţional în spaţiul public din România

În evaluarea tematicilor abordate în spaţiul public am reuşit să identificăm nu mai puţin de 162 de teme abordate în intervalul studiat, respectiv:

  • 47 de teme pe televiziuni (ProTV şi Antena 1 plus televiziuni de ştiri), din care 41 numai pe televiziunile de ştiri (Realitatea TV, România TV, Antena 3, B1 TV);
  • 34 de teme în presa scrisă quality – ziare (România Liberă, Adevărul, Evenimentul Zilei, Gândul);
  • 31 de teme în agenţiile de ştiri (Mediafax, Hotnews, DC News);
  • 41 de teme pe site-urile de ştiri (ziare.com, ştiripesurse.ro);
  • 9 teme pe yahoo-grupuri.
 

În urma raţionalizării acestor tematici, am constatat faptul că există cinci teme fundamentale care se repetă în toată media şi care se constituie în teme forte ale războiului informaţional al Federaţiei Ruse:

  1. Antiamericanism şi România sclav al SUA
  2. Propagandă şi atacuri anti-NATO
  3. Scutul antirachetă – baza de la Deveselu
  4. Scindarea/destrămarea/dispariţia Uniunii Europene
  5. Subminarea poziţiei Turciei în România. Turcia egal Rusia, Erdogan egal Putin.
 

Pe fond, aceste constatări subliniază foarte clar şi direcţia de acţiune a Federaţiei Ruse în regiune, şi categorisirea duşmanilor – SUA, NATO, UE – şi preocuparea militară supremă – Scutul antirachetă – şi dorinţa de subminare a susţinerii publice de care se bucură Turcia în România la nivelul media, spaţiul public şi opinia publică, ţara noastră fiind una din cele trei – alături de Polonia şi Suedia, potrivit Transatlantic Trends – care susţine integrarea în UE a Turciei.

6. Gradul şi niveluri de impact ale războiului informaţional al Federaţiei Ruse

În urma derulării proiectului finanţat de Black Sea Trust al German Marshall Fund, am convenit la elaborarea unei tipizări a războiului informaţional bazat pe niveluri de influenţă, după cum urmează:

Nivelul 0: nivelul normal al accesului ştirilor într-un spaţiu deschis cu libertatea presei şi libertatea Internetului, cu libera circulaţie a ideilor, un spaţiu al confruntării ideilor şi al prezenţei ştirilor comentate sau reflectând susţineri pro şi contra deopotrivă, nu doar relatări nude ale poziţiilor oficialilor ruşi.

Nivelul 1: influenţa asupra spaţiului public e redusă, chiar dacă subiect al războiului informaţional. Accesul e la nivelul războiului de troli, menit să marcheze prezenţa opţiunilor pro-ruse sau contestatare în comentarii, dar şi prezenţa unor ştiri şi comentarii favorabile Rusiei, însă spaţiul public este unul balansat. Se fac recrutări pentru grupuri de sprijin şi grupuri de presiune şi influenţă.

Nivelul 2: influenţă majoră asupra spaţiului public, investiţia în războiul de troli e menită să câştige victorii şi să dirijeze dezbaterile, în spaţiul mediatic există pârghii vizibile de influenţă şi purtători de mesaj al intereselor ruse deschis. Influenţa în spaţiul politic este doar cea care vine de la presiunea din spaţiul mediatic, nu una directă, la actorii politici. Decizia nu este influenţată. Există o bază de sprijin activă de susţinere a intereselor ruse.

Nivelul 3: Purtători de mesaje între formatorii de opinie şi în spaţiul politic. De această dată se dă evident bătălia pentru influenţa şi dirijarea ideilor în spaţiul public, iar în acest spaţiu public se decantează deja purtători de mesaj ai intereselor Federaţiei Ruse dar şi oameni politici care promovează puncte de vedere şi poziţii ale autorităţilor ruse. Decizia nu este încă alterată dar e influenţată de pătrunderea ideilor pro-ruse în spaţiul politic. Structuri civice şi grupuri de influenţă vizibile în societatea civilă.

Nivelul 4: Curent puternic pro-rus în spaţiul public. Influenţă majoră în spaţiul politic. Capacitatea de influenţă şi alterare a deciziilor. Partide pro-ruse care apără interesele Federaţiei Ruse. Formatori de opinie şi oameni politici alţii decât în partide pro-ruse care apără poziţiile Moscovei.

Nivelul 5. Dominaţie a curentului pro-rus în spaţiul public. Influenţă majoră în spaţiul politic. Dominaţie absolută în societatea civilă şi în spaţiul ideilor şi influenţă majoră în spaţiul de decizie.

În baza acestei scale, la prima vedere, din studiile făcute, România s-ar afla la nivelul 1, deşi merită văzut dacă avem elemente şi în spaţiul 2 şi 3. Republica Moldova s-ar afla la nivelul 4, dar cu posibilitatea de a aluneca mai departe, la nivelul 5 în viitor, dacă cel mai influent partid politic, Partidul Socialiştilor, pro-rus, ajunge la guvernare, iar turul doi al alegerilor prezidenţiale din 13 noiembrie 2016 se desfăşoară între doi candidaţi pro-ruşi.