MAE rus: Deciziile CNA din Republica Moldova încalcă Drepturile Omului
0Ministerul rus al Afacerilor Externe denunţă hotărârea Consiliului Audiovizualului din Republica Moldova prin care sancţionează mai multe posturi de televiziune care preiau programe sau ştiri ale posturilor ruseşti.
Oficialii ruşi au precizat că decizia CNA-ului moldovean este una care contravine Convenţiei europene pentru drepturile omului. Mai mult decât atât, Moscova acuză că accesul la informaţie a cetăţenilor moldoveni este astfel afectat.
De asemenea, Ministerul rus al Afacerilor Externe precizează că un control similar ar trebui efectuat şi asupra emisiunilor ucrainene sau chiar româneşti, conform cererilor venite din partea comunităţii media.
Oficialii ruşi mai atrag atenţia că monitorizarea emisiunilor provenite de la televiziunile ruse a fost lansată în urma unor sesizări venite din partea asociaţilor de profil care au ca parteneri Statele Unite şi Uniunea Europeană.
Moscova consideră pe cale de consecinţă ca acest lucru este o „manipulare” din partea unor grupări politice care se poziţionează împotriva Federaţiei Ruse.
Recent, Consiliul Audiovizualului din Republica Moldova a decis să suspende retransmisia postului de televiziune „Rusia 24” pe teritoriul moldovean.
Citeşte şi:
Ucraina interzice 15 posturi de televiziune ruse pe teritoriul său
Autorităţile ucrainene au decis să interzică difuzarea în Ucraina a 15 posturi de televiziune ruse, printre care Rossia 24, Russia Today, RBK-TV şi Pervîi Kana, informează agenţia Ukrinform, citată de Mediafax.
A fost lansat postul Ukraine Today. Gata cu propaganda în exclusivitate a postului Russia Today
Astăzi, 24 august, când Ucraina sărbătoreşte 23 de ani de la proclamarea Independenţei a fost lasnat şi primul post de televiziune în engleză „Ukraine Today". El va emite emisiuni şi ştiri pentru străinătate şi este un fel de antipod al postului „Russia Today" - sursă media pentru desfăşurarea propagandei putuniste.