INTERVIU Coabitarea este străină politicii de la Kremlin

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 2 mai, ministrul apărării, de la Chişinău, Vitalie Marinuţa, a avut o întrevedere cu comandantul Gărzii Naţionale a Carolinei de Nord, din SUA, generalul-maior Gregory Lusk, care a remarcat începerea cooperării iniţiale, dintre cele două state, la nivel militar, Republica Moldova fiind azi un partener de încredere. Vizita fiind practic o replică americană, la spectacolul organizat de ambasada rusă, pe 9 mai, la  Chişinău. Quo vadis, Rusia?...

Cum în stânga şi în dreapta Prutului, tentaţia unor structuri de presă este de a atrage cititorii, ascultătorii şi telespectatorii, prin menţinerea unui cult al personalităţii preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, prezentat fie ca bărbatul fatal, cu secrete cuceriri, fie cu înclinaţii spre sporturi extreme şi situaţii mai puţin neobişnuite, apropiindu-se 9 mai, ziua paradei militare, de 45 de minute, din Piaţa Roşie, din Moscova, am optat pentru formularea unor întrebări care să determine răspunsuri nuanţate, ale unui cunoscător avizat al societăţii şi mediului militar - din Federaţia Rusă.

Generalul, în rezervă, Mihaiu Mărgărit, a condus structura specifică a informaţiilor militare, după ce, anterior, a acţionat ca diplomat, în uniforma Armatei României, în capitale importante ale Europei. Din această perspectivă  are exerciţiul comparării obiective, neutre, a unor situaţii utile, ca lecţii de învăţat, nu numai  pentru diplomaţii militari de azi. 

Pentru România, Rusia este un partener răsăritean, de la care se aşteaptă o conduită pe măsura adevărului că istoria nu poate fi rescrisă, prezentul este perfectibil, iar viitorul poate fi marcat de înţelepciunea promovării respectului real şi a cooperării fructuoase, utile ambelor state. 

O LUME TÂRÂTĂ CU FORŢA LA ATEISM

Cum găseşte Rusia, ziua de 9 mai 2013, pe plan geopolitic, în raport cu superputerea lumii, Statele Unite ale Americii şi de China, a doua putere economică pe glob? 

Subscriu la invitaţia de a evoca această aniversare şi a face unele consideraţii, cu privire la poziţia actuală a Rusiei, în raport cu principalele puteri militare şi economice mondiale.

Este un prilej pentru a reaminti că, în cadrul Aliaţilor, SUA şi popoarele foste sovietice au avut o contribuţie importantă la încheierea cu succes a războiului.

Niciodată nu trebuie uitate atrocităţile hoardelor lui Hitler, care au gazat oameni nevinovaţi, au pârjolit localităţi, ucigând fără milă, în drumul lor bestial, pentru cucerirea lumii.

Pe teritoriul ex-sovietic nu există  familie care să nu fi avut cel puţin o victimă a marii conflagraţii.

Iar Stalin, în numele aceleiaşi ideologii comuniste, pentru care a ucis încă de la venirea sa la putere, le-a interzis popoarelor rămase în sfera sa de influenţă să-şi plângă morţii potrivit datinilor străbune.

Le-a interzis religia şi a dărâmat sau a schimbat destinaţia lăcaşelor de cult.

Urmare a acestei blasfemii, într-o lume târâtă cu forţa la ateism, aniversarea Zilei de 9 Mai rămăsese singura modalitate de a se pomeni morţii, inducându-se şi o semnificaţie de parastas religios.

RUSIA ANULUI 2013 AR FI TREBUIT SĂ ARATE ALTFEL

Aţi fost martor ocular la o asemenea manifestare în fosta URSS?

Da. Era  un amplu pelerinaj al foştilor combatanţi şi al rudelor celor dispăruţi, care au încadrat unităţile ce au luptat în zonă, veniţi din toate colţurile teritoriului ex-sovietic.

Atunci, am auzit suspine de durere, în foşnetul coroanelor de flori ce îngropau  obeliscurile comemorative.

Am fost impresionat de cantitatea uriaşă de bani, depuşi la baza acestora, într-un ritual ce se dorea a  substitui practicile religioase interzise.

Acolo am văzut şi un adevărat cult pentru foştii combatanţi, atâţi câţi supravieţuiseră.

Constituiţi pe structurile militare în care au luptat, acestor veterani - bărbaţi şi femei, unii mutilaţi în război - li se sărutau mâinile, de către populaţia din zonă, copii şi adulţi, în semn de respect pentru faptele lor.

În ţările est-europene, în perioada post comunistă, omagierea acestor jertfe a început să fie umbrită de un festivism indecent, de parcă încheierea cu succes a războiului s-ar datora... politicienilor actuali.

Ca analist, toate acestea mă determină să fac disjuncţie clară între respectul şi pioşenia faţă de victimele provocate de regimurile non – umanoizilor criminali Hitler şi Stalin şi activităţile aniversare a Zilei de 9 Mai, care, aşa cum spuneam, tind spre politicianism şi populism, ce împietează memoria adevăraţilor eroi.

Poate că, şi pentru jertfele lor, Rusia anului 2013, ar fi trebuit să arate altfel.  

Nu insist asupra lucrurilor ştiute, subliniez doar că regimul politic şi economic instaurat de Putin mimează pluripartidismul, economia de piaţă, respectarea drepturilor omului şi democraţia în ansamblul ei, în înţelesul şi practica universal acceptate.

În Rusia şi pe o parte a teritoriului fostei URSS, nu toţi anticomuniştii sunt democraţi şi nu toţi democraţii se opun noului imperialism rus.

De la dezintegrare şi până azi, parcursul ei nu a fost unul solitar, ci a marcat  dinamica geopoliticii din Europa, motiv pentru care nici nu o putem absolvi de responsabilitatea stării actuale şi viitoare a mediului de securitate zonal şi chiar global.

În opinia mea, au apărut deja vectori care o plasează într-o asemenea poziţie geostrategică.

Pe termen lung, se prefigurează o arhitectură a geopoliticii mondiale dominată de SUA, Europa, China, spre care Rusia se zbate să li se alăture.

Revenit la Kremlin, Putin a devenit mult mai dur şi mai hotărât să recupereze, cu orice preţ, poziţia pierdută după dezintegrarea fostei URSS.

Astfel, în relaţia cu Occidentul, resursele energetice ale Rusiei rămân principala armă în această competiţie, folosindu-le discreţionar, în relaţiile cu ţările Europei occidentale şi de Est.

Vulnerabilităţile actuale ale statelor UE, ca urmare a recesiunilor economice şi a crizei zonei Euro, îl favorizează şi le foloseşte abil, în stabilirea de relaţii privilegiate, dictate de interese punctuale.

STATELE UNITE NU VOR STA DEPARTE DE EUROPA

Nu puţini observatori politici sunt atenţi la relaţia preşedintelui rus, cu şeful executivului de la Berlin...

Putin reuşit să realizeze o relaţie consensuală, cu actualul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, personalitate la fel de carismatică, ce s-a remarcat, cu putere, în viaţa politică a ţării sale, implicată în forţă şi decisiv în procesul decizional al UE.

Agresivitatea şi ambiţiile personale şi de partid ale domniei sale au adus atingere suveranităţii statelor membre UE, în mod brutal, dincolo de limitele acceptate prin aderare.

Constatăm că măsurile dictate de la Bruxelles au fost contestate de multe ţări membre şi au generat proteste sociale de mare amploare, unele violente, urmate în ultimul timp de o explozie a euroscepticismului, cu o medie de peste 50% , în ţări precum Spania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Grecia, mai nou, România.

Într-o asemenea atmosferă tensionată, cu un naţionalism extremist, uneori  exacerbat, neonazismul profită, începând să tropăie nestingherit, prin unele părţi ale bătrânului continent.

Chiar şi  asasinul în masă Breivik nu rămâne un caz patologic şi singular. El este pe cale să devină un ’’model’’ pentru alţii. Amintesc doar recenta ameninţare, cu un carnagiu similar, în Olanda, în final dejucat.

Într-un asemenea  ansamblu politic european, apropierea celor două state pivot, generatoare al celui de-Al Doilea Război Mondial - Germania şi Rusia - poate constitui un moment profund de reflecţie şi de a ne gândi, cu teamă, că istoria din preajma ibucnirii acestuia... s-ar putea repeta.

Fără a face o analiză exhaustivă a acestor aspecte, trebuie să încercăm totuşi a descifra şi interesele, nedeclarate public, care au stat la baza celor două întâlniri bilaterale oficiale între liderii Rusiei şi Germaniei, ce s-au succedat neobişnuit de repede,  pe durata doar a ultimelor şase luni, la Moscova, respectiv Berlin.

Oficial, se spune că au avut loc şi reproşuri reciproce.

Iar la Berlin s-a petrecut chiar şi un episod public neplăcut pentru Putin.

Dar în spatele uşilor închise ...!? 

Totuşi, gesturile preşedintelui Germaniei şi ale altor politicieni temperaţi de la Berlin au fost bine venite, cu intenţii constructive.

Ei au sesizat pericolul ce ar putea plana asupra Europei, oferind public garanţii că Germania nu doreşte să conducă UE.

Totuşi, nu suntem prea departe de aprecierile reputatului politician american Henry Kissinger, potrivit cărora, America şi Europa au interesul comun de a evita politici naţionale germane sau ruseşti... neînfrânate, care să-şi dispute centrul continentului.

Fără America - afirmă domnia sa - , Germania ar fi tentată de naţionalism, iar Rusiei i-ar lipsi un interlocutor global.

Apreciind pragmatismul logicii domnului Kissinger, sunt convins că SUA nu vor sta departe de Europa.

RELAŢIA SUA-RUSIA NU A IEŞIT DIN STAREA DE TENSIUNE

Cum vedeţi dialogul Casei Albe cu Kremlinul?

La această dată, relaţia Washingtonului cu Moscova nu a ieşit din starea de tensiune, pe tema scutului antirachetă american.

Solicitările Moscovei, de la sfârşitul lunii martie a.c., adresate Washingtonului, pentru a relua consultările periodice au o tentă constructivă.

Ele au însă numai un caracter tehnic.

Dar suspiciunile, nejustificate, ale Rusiei, legate de scut, sunt folosite cu orice prilej şi în confruntări politice bilaterale cu SUA, de pe poziţia de mare putere, la care aspiră.

Dintr-un minim respect, pentru ţările prevăzute a fi integrate structural în acest scut, cred că, în locul acuzaţiilor publice, Rusia ar trebui să accepte şi întâlniri separate, cu liderii politici ai acestor state.

Un dialog deschis şi onest şi pe această cale poate că ar ajuta-o să înţeleagă  corect necesitatea scutului pentru securitatea lor.

Odată cu noua serie de mandate prezidenţiale, Putin încearcă să-şi refacă imaginea publică internă, deteriorată în campania electorală.

Iniţiind discuţii on-line cu cetăţenii, proliferează şi acuzaţii la adresa SUA, cum ar fi: finanţarea opoziţiei în campania electorală; agresiune împotriva Rusiei, prin instalarea scutului antirachetă american; ipocrizie prin aplicarea unor standarde duble în Siria şi, recent, atitudine... imperială americană, ca urmare a reactivării cazului Magnitski.

Acestea generând publicarea, la reciprocitate, de liste cu persoane ce nu mai au acces pe teritoriul celor două ţări, care au dus la o amplificare a tensiunii existente, prefigurându-se chiar o posibilă anulare a vizitei la Moscova, a preşedintelui american, proiectată în luna iunie.

Justificând apariţia listei de la Moscova, ministrul de externe rus  ameninţa şi el:

„Este momentul ca politicienii din Washington să realizeze, în cele din urmă, că este inutilă construirea unei relaţii, cu o ţară precum Rusia, atunci când este adoptată o atitudine de superioritate şi dictatură.”

Aşadar, superioritatea îi ’’omoară’’ pe ruşi.

În pofida tuturor motivelor invocate, care întreţin starea de tensiune, totuşi, autorităţile ruse şi americane au colaborat în chestiuni privind terorismul sau neproliferarea armelor nucleare.

Reamintesc faptul că, anterior, Putin şi-a manifestat solidaritatea, condamnând "toţi teroriştii" , în mod public.

Aş dori să cred că, situaţia de ultim moment, creată de cele două liste nu va anula şi disponibilitatea Moscovei de a deschide bazele de date pentru americani, pentru o colaborare, în problemele terorismului, azi mult aşteptată şi în legătură cu   prezumptivii atentatori, din recentul episod de la Boston, petrecut după reluarea din arhivă a cazului Magnitski.

LA NIVELUL DECLARAŢIILOR OFICIALE - OBIECTIVE SIMILARE

Să ne uităm spre Marele Zid Chinezesc, azi parcă fiind nevoie de unul similar rusesc, pentru a stopa ocuparea paşnică, de familii chineze, a sudului Federaţiei Ruse. Cum vedeţi dialogul actual dintre Moscova şi Beijing?

În ce priveşte relaţiile Rusiei cu China, deşi acestea au cunoscut evoluţii contradictorii, în ultima jumătate de secol, sunt de părere că anul 2013 marchează o nouă etapă de colaborare.

Concepţia actuală de politică externă a lui Putin vizează o cooperare mai strânsă cu China, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, la G20, BRICS, Organizatia de Cooperare de la Shanghai.

Ştim că, în anul 2012, după reinstalarea la Kremlin, Putin a efectuat prima sa vizită în străinătate la Beijing.

Iată că, în acest an, semnalul vine şi din partea chineză, prin vizita la Moscova a noului preşedinte, Xi Jinping, care a deschis un turneu de opt zile în Tanzania, Africa de Sud şi Congo-Brazzaville, menit să confirme trendul ascendent al puterii economice şi al capacităţii de penetrare a Chinei, în rândul primilor actori importanţi ai geopoliticii mondiale.

Dacă această primă vizită în străinătate, a noului lider chinez, a fost destinată Rusiei, după uzanţele diplomatice, are caracter de reciprocitate, am putea fi de acord şi cu postul de radio Vocea Rusiei, care apreciază că relaţiile sino-ruse se află în cea mai bună perioadă din istoria celor două ţări.

Sunt de părere că semnarea, în cadrul acestei vizite, a circa 30 de acorduri bilaterale comerciale, vizând, în principal, resursele energetice ale Rusiei, împreună cu  celelalte acorduri mai vechi în derulare reprezintă un stimulent pentru Putin, în realizarea proiectului său EurAsia, ca viitor partener unitar puternic, în relaţia comercială şi cu China, aflată acum pe locul doi ca putere economică mondială.

La nivelul declaraţiilor oficiale, de la încheierea vizitei, relaţia geopolitică dintre aceste două ţări evidenţiază obiective similare, de politică externă şi intenţia de a echilibra influenţa occidentală care, în spiritul noii concepţii a lui Putin, la care m-am referit anterior, afişează o unanimitate de opinii, în marile dosare internaţionale.

În final, un singur exemplu concret, în această privinţă îl constituie recentul front comun făcut de cele două ţări în Consiliul de Securitate al ONU, pentru a bloca orice proiect de rezoluţie, de condamnare a regimului lui Bashar al-Assad.

UN POTENŢIAL MILITAR CONVENŢIONAL DEPĂŞIT

Sunt dificultăţi recunoscute public, privind menţinerea efectivelor Forţelor Armate Ruse la nivelul ordonat de preşedintele Vladimir Putin, cel de 1.000.000 de militari. Asta pentru că, anual, doar 500.000 de tineri devin încorporabili. Care este starea armatei ruse în 2013?

Încă de la dezintegrarea URSS, se tot vorbeşte că Armata rusă se află într-un proces de tranziţie, în baza unui program vast de retehnologizare şi a intenţiei de eliminare a obligativităţii serviciului militar.

Faptul că tranziţia durează atât de mult este explicabil.

Dezintegrarea a avut loc în toate domeniile de existenţă a fostei Uniuni.

Pe toate planurile, economic, financiar, demografic, etnic şi militar s-a produs cel mai mare haos.

Aici nu e vorba de tranziţie, ci de o construcţie de la zero.

Aceste domenii sunt într-o strânsă interdependenţă, dar acum în mare suferinţă.

Într-o primă etapă, construcţia a însemnat realizarea formală a unei configuraţii a Forţelor Armate, pe calapodul Rusiei, dar cu componente vechi, aşchii rezultate din dezintegrare.

Evident, cea mai mare dintre ele i-a revenit Rusiei, însuşindu-şi în întregime şi potenţialul de putere nucleară.

 Războiul cu Georgia a scos în evidenţă un potenţial militar convenţional depăşit, care a atras critici aspre şi declaraţii de intenţii în domeniu, atât la nivelul politic de vârf, Medvedev-Putin,  cât şi al responsabililor care s-au perindat prin ministerul de resort.

Recenta aplicaţie cu trupe din Marea Neagră, ne-notificată internaţional, a fost mai mult un... zgomot eşuat, decât o demonstaţie de putere pe care s-a scontat.

Iar declanşarea ei de către Putin personal, a vrut să arate armatei că... el este comandantul suprem.

Acum, pare mai decis ca oricând să readucă Rusia la nivelul militar al SUA, atât ca efective, cât şi ca înzestrare.

E posibil să realizeze efectivele planificate, dar numai pe termen lung.

Cifra menţionată de dumneavoastră este un deficit evident de încorporare.

El provine de la natalitatea scăzută, cuplată cu alcoolismul şi deficienţele sistemului sanitar, care au dus ca populaţia să scadă cu 500.000 de locuitori în fiecare an.

Profesionalizarea armatei va întâmpina şi ea greutăţi.

Care vor fi date de calitatea resursei umane, ce va rămâne pe piaţa muncii şi de bani, pentru ca aceasta să fie suficient de atractivă, comparabilă cu ceea ce primesc militarii americani, pentru a compensa privaţiunile impuse de cerinţele unei mari puteri militare.

În ce priveşte tehnologizarea, pentru Putin înseamnă, în principal, proiecte de armamente şi tehnică militară noi, incluse chiar şi în acorduri de colaborare externă şi nu modernizarea celor existente, scoase de mai multă vreme la export.

Aşa se explică locul doi, pe care Rusia îl ocupă de mult timp, în clasamentul ţărilor exportatoare de arme.

La începutul lunii aprilie a.c, Putin declara public că, în 2012, acest export a crescut cu 12%  şi a depăşit 15 miliarde de dolari.

Iar portofoliul de comenzi, în 2013, este de 46,3 miliarde de dolari.

Apreciaţi ca indicatori record în domeniu.

Astfel, Putin îşi vede o parte din vis împlinit, declarând:

’lângă noi se află doar SUA, la o diferenţă mică”.

ULTIMELE NOUTĂŢI ÎN TEHNICA DE LUPTĂ RUSĂ

Amară gluma lui Vladimir Putin...

Nu mă refer la actuala dotare a armatei, cu noi tipuri de arme.

Probabil, unele din cele prezentate public cu diferite prilejuri sunt operaţionale la trupe.

Ştim însă că, în Malaezia, la cel mai mare târg în domeniu din regiunea Asia-Pacific, Langkawi International Maritime and Aerospace/LIMA, din martie 2013, Rusia a fost prezentă cu  echipamente militare, nave de război şi sisteme de apărare antiaeriană, prezentate ca ultime noutăţi în domeniu, cum ar fi: bombardierul multirol Su-35, avionul de antrenament Yak-130, elicopterul de atac Mi-28 şi de transport Mi-26, o fregată din clasa Gepard, nave de patrulare Sobol.

În context, prezenţa Rusiei în lumea comerţului cu arme este privită prudent, cu atât mai mult cu cât antecedentele fostei URSS în acest domeniu nu-i sunt deloc favorabile.

În general, ştim că un asemenea comerţ, lăsat necontrolat, înarmează cele mai diversificate forme de ameninţare pe plan mondial.

De aceea, este de salutat faptul că Adunarea Generală a ONU, de la începutul lunii aprilie a.c., cu 154 de voturi pentru şi trei împotrivă, a adoptat Rezoluţia pentru semnarea, începând din iunie, a primului tratat privind comerţul internaţional cu armament convenţional.

Aflăm însă că, alături de China, Rusia se numără printre cele 23 de ţări care s-au abţinut, din motive lesne de înţeles...

COABITAREA - ÎN LIMBAJUL POLITICII RUSEŞTI

Şeful statului rus a ameninţat cu înlocuirea guvernului actual de la Moscova, din perspectiva politicii economice nu tocmai strălucite. Ce opinie şi predicţie aveţi în această privinţă?

După cum constatăm, se confirmă afirmaţia că Putin a devenit mai dur şi mai puţin conciliant, în cel de-al treilea mandat.

Acum, nu se ştie dacă ameninţarea pe care aţi menţionat-o se referă numai la o posibilă remaniere sau include întreg cabinetul Medvedev.

Nu uitaţi că acesta i-a fost un subordonat docil, la Sankt Petersburg.

Şi nu cred că poziţia inversată ulterior la Moscova, cu el preşedinte şi Putin premier, s-a bazat pe o relaţie de coabitare.

Într-un comentariu al meu, la vremea respectivă, afirmam că acest cuplu va rezista atâta timp cât... va dori Putin, chiar dacă puterea o avea, formal, Medvedev.

Aşa că, atunci şi acum, coabitarea este străină politicii de la Kremlin.

Coabitarea, în limbajul politicii ruseşti, înseamnă... temniţele şi lagărele siberiene ale lui Stalin, Brejnev şi asasinatele politice ale lui Putin.

Un lucru este cert.

Economia de piaţă liberală occidentală nu este dorită de Putin, iar Medvedev are totuşi o formaţie liberală.

Din recunoştinţă pentru sacrificiul de a accepta preşedinţia, probabil că dorinţa de a-l înlătura pe Medvedev ar fi posibilă numai într-un scenariu solid plauzibil, după o reţetă de sorginte KGB.

Momentul debarcării nu va fi prea apropiat, dar asta nu din considerente sentimentale sau morale.

Până atunci, cred că Putin va mai prolifera ameninţări, poate va şi remania câţiva miniştri.

Important pentru el este ca lumea să înţeleagă că la Moscova se doreşte putere economică, cu orice preţ, chiar dacă azi, precaritatea ei actuală nu dă speranţă pentru cei mulţi, din cele mai îndepărtate gubernii arctice şi siberiene. 

RESPECT, EGALITATE, ECHILIBRU

Cum comentaţi enunţul: preşedintele Rusiei trebuie să se bucure în România de exact respectul pe care îl arată Moscova faţă de şeful statului român - indiferent cine ar fi acesta, azi sau mâine?

Recunosc acest enunţ din blogul dv., sub titlul Un sfat pentru ambasadorul Kremlinului la Bucureşti.

El a apărut ca o reacţie a dv. la interviul ambasadorului rus acordat unui jurnalist de la un alt cotidian.

Am în vedere că şi dv. aţi obţinut un interviu, dar anterior lui.  

Pe al dv. eu l-am apreciat decent şi de pe poziţia unui ambasador profesionist.

Atmosfera creată în final însă şi experienţa mea în diplomaţie mă obligă să fac unele precizări.

În primul rând, un ambasador, pe teritoriul ţării de acreditare, nu pe cel ocrotit de imunitate, niciodată nu poate invoca o exprimare în nume personal, indiferent de împrejurarea în care se află.

Ca urmare, exprimările sale publice sau în anturaj restrâns sunt considerate exclusiv mesaje directe sau voalate, cu un anume scop, întotdeauna din împuternicire expresă, ori în limitele stricte ale mandatului general şi al celui specific postului.

Exprimările şi faptele care depăşesc limitele relaţiilor amiabile, de respect, egalitate şi de  echilibru, în sistemul de relaţii reciproce şi cel geopolitic internaţional sunt... provocatoare, incompatibile cu statutul diplomatic şi atribuţiile ce-i revin.

În funcţie de gravitatea lor, se aplică proceduri în consecinţă, din partea statului acreditant, dacă diplomatul în cauză, ori  statul acreditat nu prezintă scuzele de rigoare, în mod oficial.

Lipsa reacţiilor ambelor părţi înseamnă acceptarea unei poziţii de... inferioritate, din partea statului acreditant, respectiv desconsiderare, din partea celui acreditat.

Simpla apreciere, de genul ’’exprimare neinspirată’’ se practică, dar nu din partea unui stat acreditant, care se respectă, deoarece generează şi premize pentru alte manifestări, mai  ameninţătoare.

 În al doilea rând, în formularea dv. - respectul pe care îl arată Moscova -, dacă acceptaţi să o înţeleg explicit omologul rus al preşedintelui român şi nu Moscova,  atunci pot să reiterez faptul că relaţiile bilaterale au un caracter istoric şi permanent, stabilite între statele şi popoarele respective şi nu între preşedinţi, persoane pasagere.

Ei pot influenţa nivelul acestor relaţii, într-un sens sau altul, dar numai temporar.

În cazuri grave, ei dau socoteală celor care i-au ales.

Iar simpatia şi antipatia între ei au un caracter personal, dar până la o anumită limită.

În niciun caz, ei nu pot angrena popoarele lor în sentimente asemănătoare.

Nu exclud însă ipoteza, ca prin forme de manipulare să se inoculeze în mentalul unui grup de interese, motivarea pentru manifestări publice ostile, la adresa unuia dintre ei, pentru a induce o stare de tensiune, cu un anume scop.

Domnule general, vă mulţumesc frumos pentru răspunsurile exhaustive, limpezi şi cu semnale adecvate înţelegerii cursului dezirabil, spre o Europă fără excluderi - ce pot fi evitate printr-un dialog modern, constructiv. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite