Germania şi UE fac solicitări către Rusia în cazul Navalnîi. Ce sunt inhibitorii de colinesterază, otrava găsită în corpul opozantului rus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksei Navalnîi
Aleksei Navalnîi

Germania şi Uniunea Europeană solicită Rusiei să investigheze în mod transparent otrăvirea lui Aleksei Navalnîi şi să îi tragă la răspundere pe vinovaţii în acest caz. Opozantul rus a fost otrăvit cu o substanţă din grupul inhibitorilor de colinesterază.

Luni, după anunţul medicilor de la Spitalul Charite din Berlin cu privire la urmele de otrăvire găsite în corpul lui Navalnîi, cancelarul Angela Merkel s-a adresat Moscovei şi a cerut să ancheteze acest caz şi să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi.

Înaltul reprezentant UE pentru Politică Externă Josep Borrell a îndemnat la rândul său Moscova la o „anchetă independentă şi transparentă”. „Este imperativ ca autorităţile ruse să lanseze fără întârziere o anchetă independentă şi transparentă cu privire la otrăvirea domnului Navalnîi”, a afirmat Borrell luni seara.

„Uniunea Europeană condamnă ferm ceea ce pare a fi un atentat la viaţa domnului Navalnîi”, a denunţat şeful diplomaţiei europene.

Un înverşunat critic al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a intrat în comă joia trecută după ce i s-a făcut rău în avionul cu care se întorcea de la Tomsk la Moscova.

Internat de urgenţă la Omsk, opozantul rus a fost transportat la Berlin pentru a primi îngrijiri la Spitalul Charite, la solicitarea familiei sale.

Medicii germani care îl tratează pe Navalnîi au anunţat luni că analizele medicale arată că a fost otrăvit cu o substanţă din grupul inhibitorilor de colinesterază.

„Substanţa exactă nu este cunoscută, fiind iniţiată o nouă serie de teste cuprinzătoare”, au precizat medicii de la Charite.

Navalnîi este tratat la terapie intensivă şi rămâne în comă indusă. El se află în stare gravă, dar în prezent nu este în pericol de moarte. Prognosticul său este incert, iar efectele pe termen lung, inclusiv neurologice, nu pot fi excluse.

Opozantul lui Putin se află acum sub protecţia statului german, din cauza temerilor pentru siguranţa sa.

În schimb, medicii din Omsk care l-au îngrijit pe Navalnîi susţin că nu au găsit urme de otravă în corpul său.

Ce sunt inhibitorii de colinesterază?

Inhibitorii de colinesterază sunt un grup de compuşi chimici cu o gamă largă de întrebuinţări, de la fabricarea armelor chimice şi pesticide până la medicamente destinate atenuării simptomelor pentru  Alzheimer şi alte tipuri de demenţă.

Gazele paralizante şi compuşii neurotoxici „Noviciok” sunt la rândul lor inhibitori de colinesterază.

Spitalul din Berlin a precizat că Navalnîi este tratat cu antidotul atropină. Este acelaşi medicament utilizat de medicii britanici pentru tratarea lui Serghei Skripal, fost agent dublu rus şi pe fiica acestuia Iulia, care au fost otrăviţi cu un agent neurologic din gama „Noviciok”, în 2018, la Salisbury, Anglia.

În ciuda evidenţelor, Kremlinul a negat în repetate rânduri implicarea în cazul Skripal şi în alte incidente de acest fel, calificând acuzaţiile ca fiind provocări anti-ruseşti.

Echipa lui Navalnîi şi rudele sale sunt convinse că statul rus nu este străin nici de cazul opozantului.

Incomod pentru Kremlin

De zece ani încoace, Aleksei Navalnîi este un opozant incomod pentru Vladimir Putin. El a fost reţinut în mai multe rânduri pentru organizarea de adunări publice şi demonstraţii şi dat în judecată din cauza investigaţiilor sale de corupţie. În 2018, regimul Putin i-a interzis să candideze în alegerile prezidenţiale.

Acest incident ar putea tensiona şi mai mult relaţiile deja dificile dintre Rusia şi vecinii săi din Europa şi NATO.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite