Impactul ştirii şi reverberaţiile sale au demonstrat şi starea de spirit a românilor, oriunde ar fi ei, şi modul de relaţionare cu Armata rusă şi operaţiunile ei, şi gradul de relevanţă în războiul informaţional al FAPTULUI, al acţiunii obiective, dincolo de imagini şi percepţii amplificate între oglinzile paralele ale sistemului de propagandă şi război informaţional din subordinea Şefului Statului Major al Armatei Ruse, Serghei Gherasimov.

Totul a plecat de la Cargoul Youzarsif H sub pavilion Togo, care a plecat din portul Constanţa cu 8.800 de oi vii la bord, în drum spre Aqaba în Iordania, şi care s-a ciocnit cu o navă militară rusească la intrarea în strămtoarea Bosfor. Vasul cargou, care plecase din portul Midia-Năvodari, nu a suferit avarii majore în urma coliziunii, doar o îndoitură la prova, spun autorităţile portuare româneşti.

Cargoul Youzarsif H s-a ciocnit la circa 40 de kilometri nord-vest de strâmtoarea Bosfor, în apropierea Capului Kilyos cu vasul rusesc Liman, navă spion a Armatei ruse, dotată cu aparatură radar şi Sygint extrem de sofisticată, la nivelul armatei ruse, care s-a scufundat ulterior. Potrivit autorităţilor turce, toţi cei 78 de militari ruşi aflaţi la bord au fost salvaţi, însă nava de recunoaştere a fost fisurată sub nivelul apei şi nu a mai putut fi redresată. Accidentul s-ar fi produs din cauza ceţei şi vizibilităţii reduse. Oile erau trimise spre Iordania şi proveneau de la o fermă din Constanţa.

E într-adevăr o istorie ce se pretează la bancuri, poante şi poveşti multiple, iar românii s-au întrecut pe ei în această întreprindere.

De la acest fapt, altfel cu un profund conţinut anecdotic, românii hâtri au stârnit un val de mişto-uri şi bancuri, o colecţie de poante şi montaje video şi foto, care au împânzit şi s-au răspândit într-o rată incredibilă, transformând fiecare român care schiţa un zâmbet într-un multiplicator voluntar, un trol natural ce împingea mai departe imaginea marei victorii româneşti împotriva Armatei ruse.

Adevărul e că puţine lucruri erau româneşti legate de vasul cu pricina. Oile, mioarele noastre tradiţionale, făceau cea mai bună legătură cu plaiurile româneşti. Apoi portul de origine, Midia. În rest, echipajul era arab, steagul Togo, destinaţia Iordania. Armatorul arab. Însă a fost de ajuns ca oile româneşti să fie pe acel vas pentru ca întreaga anecdotică să preia paternitatea isprăvii la Bucureşti.

În al doilea rând, un rol important l-a jucat tocmai enormitatea întâmplării. E într-adevăr o istorie ce se pretează la bancuri, poante şi poveşti multiple, iar românii s-au întrecut pe ei în această întreprindere. E într-adevăr o realizare umoristică şi de imagine care a inundat spaţiul virtual, cu precădere cu idei care mai de care mai creative şi mai ingenioase. Şi impactul a fost major, a distrus practic acumulări întregi făcute pas cu pas în vicierea imaginii României şi a românilor şi ocuparea spaţiului public cu acţiuni de război informaţional ale Rusiei. Nu-i mai puţin adevărat că şi nota de autoironie caracteristică poporului mioritic şi-a jucat rolul său major în credibilitatea mesajului.

În al treilea rând, nu putem să nu realizăm ce se ascunde sub această explozie de entuziasm ca şi cum am fi asistat la o adevărată bătălie navală în care oile autohtone însele ar fi scufundat nava militară rusă. Şi a putut fi prizat tocmai pentru că nu murise nimeni la bordul navei ruse scufundate, iar pornirea ironiilor nu avea în fundal, Doamne fereşte, vreo victimă sau o tragedie. Chiar astrele s-au aşezat convenabil, iar impactul poveştilor brodate de mintea românilor a fost major.

Cât despre starea de spirit, în afara pornirilor jucăuşe şi miştocăreşti tradiţionale ale românilor, episodul şi mai ales multiplicarea poantelor şi impactul de adevărată bombă atomică în războiul informaţional subliniază relaţionarea profundă a românilor cu Armata rusă şi acţiunea sa revizionistă, agresivă, revanşardă, de pe toate meridianele, de la Georgia, la Ucraina şi Siria. O reacţie profundă de dezaprobare, dar nu faţă de ruşi, nu faţă de Rusia, ci faţă de politica lui Putin şi componenta sa militaristă. O arată studiile făcute de Centrul pentru prevenirea Conflictelor şi Early Warning pe care-l conduc. Deci reacţia dură e faţă de Rusia lui Putin şi revizionismul său agresiv, pornirile sale neoimperiale, şi nu faţă de Rusia, ruşi sau cultura rusă. Iar episodul ar trebui să stârnească îngrijorare majoră în laboratoarele Kremlinului.

Lecţia învăţată din acest episod este una dureroasă pentru propaganda şi războiul informaţional rus.

Interesant a fost şi efectul acestui episod în Republica Moldova. Şi aici tema a fost preluată cu asupra de măsură şi cu poante adecvate zonei în care se vehicula. Ţinta a fost Dodon, ca exponent asumat al Rusiei, el fiind văzut în primul rând, că a decontat faptul scufundării navei ruse, chiar dacă nu avea nimic de a face cu subiectul. Mioarele româneşti de pe vasul erou au ajuns motiv de ameninţare la adresa Preşedintelui pro-rus al Republicii Moldova, în timp ce poantele şi-au dobândit izul local în forme cel puţin la fel de interesante. De la ameninţarea cu detaşamentul de mioare ce va patrula în faţa clădirii Preşedinţiei, de azi înainte, pentru a-l pune pe Igor Dodon la respect până la comunicarea directă către Dodon a modului în care sperii azi un rus – behăi – pontele şi glumele au dobândit iz moldovenesc local şi şi-au făcut rolul de îmbărbătare a celor ce simt româneşte şi de copleşire de glume mai bune sau mai proaste a susţinătorilor noului imperialism rus cu iz eurasianist.

Lecţia învăţată din acest episod este una dureroasă pentru propaganda şi războiul informaţional rus: dacă astrele se aşează corect şi un fapt obiectiv se petrece, mii de postări şi acţiuni planificate şi plătite sunt rase cu buretele de pe tabla percepţiei publice. Şi oricum, incidentul a avut şi relevanţă globală, pentru că el dezbracă realitatea din Rusia: Regele e gol, are pretenţii şi ambiţii mult mai mari decât putirinţa şi realizările de fapt, Rusia ameninţă militar lumea cu o flotă de epave, cu tehnică militară depăşită, cu nave prin care trece, ca din greşeală, spulberându-le, orice cargo banal înarmat cu marfa de oi, că investiţii de miliarde se topesc în fundul Bosforului pentru că sunt încărcate pe cavouri plutitoare, că militarii şi marinarii sunt trimişi pe mare fără minima asigurare a calităţii şi siguranţei vaselor pe care se află.

Mai mult, episodul întăreşte alte momente cunoscute din istoria recentă, deşi bine acoperite şi machiate spre a nu fi multiplicate prea tare. Şi enumăr aici incendiile de pădure din jurul Moscovei din perioada preşedinţiei lui Dmitri Medvedev, când lipsa capacităţii de reacţie pe urgenţe civile a dus la dublarea mortalităţii în capitala Rusiei peste vară (fapt ascuns de autorităţile ruse), în timp ce o bază de rachete a fost mistuite de incendiul necontrolat; apoi cazul scufundării (nu întâmplătoare, din aceeaşi lipsă de criterii şi siguranţă) în Volga a unui vas de pasageri cu câteva sute de morţi, din aceeaşi lipsă de prevedere şi capacitate de gestiune a urgenţelor civile legate de viaţa de zi cu zi a oamenilor. E bine să te crezi superputere, să vrei ca toţi să te respecte şi să ţină cont de tine, să ameninţi regulat cu utilizarea bombei nucleare, dar să nu faci faţă unor episoade curente de zi cu zi ce ţin de viaţa oamenilor, şi să arăţi pas cu pas cât de slabă e structura ta militară şi cât de depăşită, împopoţonându-te cu câteva rachete trase de ziua lui Putin din Caspică sau cu ambiţiile de construcţie a unui număr de capabilităţi militare pe care nu ai oameni să le opereze din cauza prăbuşirii demografice, a şcolii şi pregătirii depăşite şi a delăsării cetăţenilor de a mai munci.