Ambasada SUA în Republica Moldova a remis la solicitarea subsemnatului un punct de vedere cu privire la poziţia oficială a Departamentului de Stat referitoare la poziţionarea faţă de posibila intenţie a cetăţenilor Republicii Moldova şi României de a decide un viitor comun prin Unirea celor două state româneşti:

”As Secretary Kerry just said in his congratulatory message to Moldova: “We will continue to support the best interests and aspirations of the Moldovan people, as well as your work towards a resolution of the Transnistrian settlement process that preserves the sovereignty and territorial integrity of your country within its internationally recognized borders."

Iniţial am cerut Ambasadei SUA de la Bucureşti o raportare faţă de afirmaţiile făcute de omologul de la Chişinău şi am fost expediat direct către reprezentanţa din al doilea stat românesc, pe modelul : ei au gafat, ei să vă dea răspunsul.

Am cerut să se prezinte dacă poziţia ambasadorului a fost una oficială şi drept răspuns mi s-a dat citire din John Kerry, ce venise cu o poziţie total diferită şi care se referea la libera alegere susţinută a cetăţenilor Republicii Moldova, fără nici o recomandare. Adică vor Unire? Atunci Unire să fie.

Vă reamintim că în mod direct şi sintetic, în cadrul unui interviu la televiziunea naţională, ambasadorul SUA în Republica Moldova a afirmat că: “Basarabia nu e România”.

Această afirmaţie a stârnit nemulţumirea clasei politice şi societăţii civile din cele două state româneşti, asociindu-se recomandarea făcută cu stilul dictatorial de a impune altora propria voinţă.

Iată ce a spus şi analistul Dan Dungaciu despre afirmaţia ambasadorului.

Însă acest scandal prezintă multe aspecte pozitive. În primul rând reacţia societăţii civile şi politice din România a arătat foarte clar care sunt interesele regionale ale ţării noastre, fără nici o manta. Declaraţia a fost un bun pretext pentru o expunere publică oficială în faţa partenerilor a obiectelor de politică externă şi internă a ţării noastre.

Societatea civilă nu a făcut decât să se poziţioneze în mod corect faţă de un subiect de real interes pentru români. Lipsa unei reacţii ar fi ridicat mari semne de întrebare asupra modului în care noi ne înţelegem propriul interes.

Inclusiv preşedintele Senatului României a cerut clarificări pe acest subiect.

Pe de altă parte evenimentele arată către partenerii europeni şi americani şi care sunt limitele până la care se poate merge. Iată cum atacarea acestui subiect sensibil a pus SUA într-o poziţie în care niciodată nu s-a aflat în România ultimilor 25 de ani: de la aliat la un potenţial oponent al intereselor României. Adică mai pe scurt: filo-americanismul nu este unul necondiţionat.

Cu toţii ştim că relaţia dintre state se bazează pe interese iar parteneriatul dintre România şi SUA nu face excepţie. Interesul românesc este unul de securitate internă, cel american de menţinere a hegemoniei mondiale prin controlul asupra estului Europei. Însă în orice relaţie fiecare partener vine cu propriile nevoi şi solicitări. Cred că acum s-a înţeles la Washington că nu se doreşte o poziţionare incorectă faţă de subiecte care privesc interesul naţional românesc.

Un protest simbolic a avut loc la Bucureşti şi Chişinău pe acest subiect.

Opoziţia de la Bucureşti şi Chişinău a arătat că atitudinea pro-americană poate fi distrusă dintr-o prostie şi că nu reprezintă o raportare necondiţionată. Nu cred să fi existat posibilitatea existenţei unui subiect care în doar câteva zile să subrezească atât de mult susţinerea americană în acest colţ de lume, lucru care ar trebui să dea foarte mult de gândit, cu atât mai mult cu cât Federaţia Rusă îşi trage propriile învăţăminte.

Strategii de la Kremlin tocmai au stabilit şi ei că poate apărea o breşă în relaţia dintre România şi SUA şi vor încerca de acum înainte să o folosească. A nu se înţelege de aici că se va şi reuşi, deoarece Unioniştii activi sunt filo-americani convinşi iar aceştia au intuit foarte bine că poziţia ambasadorului nu este şi cea oficială. Faptul că s-a răspuns şi uneori pe un ton dur este corect, deoarece s-a realizat o poziţionare faţă de subiect. Este mai bine că s-a întâmplat acum şi nu în momente mai sensibile. Nu putem, sub şantajul că pleacă americanii şi poate vin ruşii, să acceptăm orice compromis. Adică frica de ruşi are şi ea propriile limite.

Să nu uităm că în 2018 se va realiza un referendum pentru Unirea celor două state româneşti iar în Republica Moldova se duce o puternică campanie de informare pe acest subiect. Efectul îl reprezintă creşterea numărului celor favorabili Unirii în doar 2-3 ani de la 10% până la 50%.

Începând din acest an televiziunile româneşti vor apărea pe ecranele co-naţionalilor de la Chişinău şi ne aşteptăm astfel la o contrabalansare a dominaţiei media ruseşti din al doilea stat româneşti cu efecte profunde asupra interesului românesc. P.U. Acţiunea 2012 a făcut demersuri susţinute ca acest lucru să poată fi realizat, făcând lobby atât pe lângă companiile private dar şi pentru a se realiza cadrul legal şi instituţional pentru ca acest lucru să fie posibil.

Să ne imaginam că ne-am fi prezentat la urne iar un ambasador din simpla necunoaştere ar fi făcut o astfel de afirmaţie în acea perioadă. Efectul ar fi fost o puternică lovitură dată susţinerii americane în regiune şi cu mult mai greu de remediat. În acest moment este de aşteptat ca astfel de poziţionări să nu mai existe iar ambasadorul să îşi fi luat lecţia cuvenită.

Parteneriatul cu SUA a ieşit din acest mic scandal întărit deoarece a eliminat una din potenţialele breşe ce ar fi putut apărea. Acum totul depinde doar de oficialii americani dacă vor să ne respecte ca şi parteneri şi să ne susţină în mod democratic interesele. Proiectul unionist este atât de puternic impregnat în mentalul şi memoria socială românescă încât orice atingere adusă idealului naţional produce puternice efecte. Să nu uităm că vorbim de o ideologie susţină prin corpul de profesionişti ai mediului academic, ştinţific şi de cel profesoral, ce nu putea rămâne fără de efecte.