Castro s-a întâlnit cu Putin la Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele cubanez Raul Castro s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin joi, la Moscova, în cadrul unei vizite care a început marţi, după ce a evocat miercuri „perspective ale unei apropieri ruso-cubaneze“ cu premierul Dmitri Medvedev.

Castro este unul dintre puţinii demnitari străini care participă la ceremoniile prin care ruşii marchează 70 de ani de la victoria împotriva nazimului, în 1945.

Vizita, a treia efectuată de către liderul cubanez în Rusia, are loc în contextul unor eforturi de relansare a relaţiilor dintre Cuba şi Statele Unite.

Putin urmează să efectueze în iulie un turneu în America Latină, de reconfirmare a relaţiilor, în contextul izolării Rusiei din cauza crizei ucrainene. Fostul preşedinte cubanez Fidel Castro l-a susţinut pe Putin în schimbul de replici cu Washingtonul, acuzând NATO că promovează un "război de exterminare" a Rusiei.

Tot joi, ministrul german de Externe a vizitat memorialul Bătăliei de la Stalingrad, locul unora dintre cele mai sângeroase lupte din al Doilea Război Mondial. Peste un milion de persoane ar fi fost ucise în confruntările care au reprezentat un punct de cotitură în cadrul conflictului, relatează Euronews.

În capitala rusă pregătirile pentru ceremoniile de sâmbătă continuau. Aproximativ 16.000 de militari urmează să defileze în cadrul paradei din Piaţa Roşie, alături de sute de echipamente militare.

Kremlinul, condamnat de Occident pentru acţiunile din Ucraina, organizează un spectacol sfidător al puterii sale militare.

Principala "vedetă" a acestui spectacol este tancul T-14 Armata, în pofida faptului că urmează să intre în serviciu abia peste un an. Moscova se laudă că este cel mai puternic tanc din lume.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite